Citate de Jean d’Ormesson

Moartea e urata, oricat de mare-i faima.

Ești tânăr să vorbești despre moarte, spuse împăratul, uitându-se la bufon. Învață mai degrabă să trăiești, să te bucuri de darurile oferite de un zeu atât de risipitor și necunoscut: căldura soarelui, răcoarea mării la amiază, mirosul pădurii seara, caii galopând peste câmpie. Ești bogat pentru că ești în viață. Chiar și nefericirea este încă viață. Învață să iubești și să te bucuri și, de asemenea, învață să suferi. Și, când va veni timpul, vei învăța să mori. (Gloria imperiului: un roman, o istorie) © CCC

Singurul viitor al viitorului este acela de a deveni trecut. Când viitorul se aruncă asupra noastră, este atât de dornic să se schimbe în trecut, încât ia doar pentru o clipă, cât un suspin, cât un clipit, cât o fulgerare, forma fragilă a prezentului. Aproape că s-ar putea susține că timpul are o singură idee: să sară peste etapa prezentului. (Într-o zi voi pleca fără să fi spus totul) © CCC

Fiecare individ moare dupa imaginea pe care si-o face despre acest eveniment.

Nenorocirea e ca moartea nu constituie un fenomen intamplator sau ceva iesit din comun, ci o intalnim la tot pasul.

Moartea e buna cand nu intrerupe o viata frumoasa; cand a venit pentru cei care au chemat-o prea adesea.

Nu cred in viata de apoi, dar o sa-mi iau lenjerie de schimb cu mine.

Cardinalul Richelieu a murit în 1642, spre sfârșitul vieții sale. (Parizianul eliberat) © CCC

După cum, când sunt în floarea vârstei, şi macul şi prăpădia sunt cosiţi de cruda coasă a crudei cosaşe care coseşte crud tărtăcuţa lor crudă, tot astfel s-a prăpădit şi mititelul de Rensky, care, orişicât, s-a luptat vitejeşte, dar ce vrei, prea erau mulţi ruşi. (Ubu rege)

Pe acest Pământ pe care trăim, totul se grăbește să dispară. Asta e regula. Nimeni nu poate face nimic. Timpul trece, anii trec, viața trece și noi trecem. Nimic nu durează. Totul trece. Fără cea mai mică excepție. Bucuriile noastre, durerile noastre, obiceiurile noastre, credințele noastre, limbile noastre, civilizațiile noastre. Pământul nostru va fi doar o mare ruină și toate acestea vor trece. La fel, Soarele și galaxia noastră. Și universul? Multă vreme, oamenii au crezut că universul este etern. Dar spre începutul secolului trecut, prin calcul și observație, mai aproape de Geneză decât majoritatea filozofilor, știința a descoperit că, asemenea vieții, și universul are o istorie. A avut un început și va avea un sfârșit. Va trece ca și oamenii. (Călăuza rătăciților, Dispariția) © CCC

Titlul acestui manual de savoir-vivre pentru uzul celor care se întreabă despre misterele lumii, l-am împrumutat de la Maimonide, filosof și doctor evreu născut la Cordoba, apoi musulman, pe vremea lui Philippe Auguste, a Sfântului Francisc de Assisi, a împăratului Frederic al II-lea și a lui Saladin, cu aproape o mie de ani în urmă. Astăzi ca și ieri, suntem cu toții rătăciți. Încă nu știm ce ne-ar plăcea să știm atât de mult: de ce ne-am născut și ce devenim după moarte. Dincolo de accidentele vieții noastre de zi cu zi care sunt suficiente pentru a ne ocupa, motivele și sensul trecerii noastre pe această planetă pe care o numim Pământ ne rămân foarte obscure. Următoarele pagini sunt o încercare de a răspunde la întrebarea: Ce fac aici? (Călăuza rătăciților, Mod de utilizare) © CCC (Ce fac aici? – iată întrebarea la care se străduiește să răspundă acest manual de buzunar, care n-are altă ambiție decât aceea de a descrie cu îndrăzneală, cu naivitate și plin de vioiciune lumea incredibilă în care am fost aruncați fără voia noastră, dar și să livreze, pe cât e posibil, câteva scurte recomandări despre felul în care ne-am putea bucura de ea și despre cum ea ne-ar putea oferi un strop de demnitate. Savoir-vivre: cunoașterea și practicarea uzanțelor în societate; abilități de viață, bune maniere, norme de conduită, etichetă.)

Faptul ca toate vietile de pe pamant se sfarsesc cu moartea nu dovedeste ca moartea e tinta vietii.

Numai omul care cunoaste pretul inalt al vietii se mai tine pe picioare in conditiile in care un animal sucomba.

Plangand tu ai venit pe acest pamant; amici, ce te-asteptau, te salutau zambind; dar sa traiesti astfel incat cand te vei stinge sa parasesti zambind amicii ce te-or plange.

Este deci permis să vorbim despre o enigmă? Dar, prin definiție, fiecare enigmă are soluția ei. Poate că nu există o soluție la problema pusă de univers și de destinul nostru? Nu e exclus ca lumea să fie absurdă, ca întreg răul și tot binele, ca toate suferințele și toate bucuriile, orice frumusețe și întreaga iubire să dispară în neant și să fie date uitării, iar viața – care ne e așa dragă – să fie lipsită de sens. (Călăuza rătăciților, Enigma) © CCC

Pierzi in viata ani si la moarte cersesti o clipa.

În clipa morții, cel mai frumos cadou de adio este liniștea sufletească. © CCC

La întrebarea: „Ce se întâmplă după ce murim?" ca și la întrebarea "Ce a fost înainte de începutul universului și ce va fi după sfârșitul lui?” există mai multe răspunsuri contradictorii, dar niciunul nu se impune. La prima întrebare: Nu se întâmplă nimic. La a doua întrebare: A existat altceva – de exemplu, o infinitate de istorii, universuri și spirite. La a treia întrebare: Există Dumnezeu. Și aceste trei răspunsuri, care ne dezbină atât de puternic, poate nu sunt incompatibile. Puteți argumenta, de exemplu, că, radical diferit de orice ne este permis să ne imaginăm sau să concepem, Dumnezeu scoate lumea din nimic – adică din Sine, unde totul și nimic se confundă pentru totdeauna. Între început și sfârșit, despre natură, oameni, mersul evenimentelor, știm aproape totul – și în orice caz din ce în ce mai mult. Înainte de început și după sfârșit, este o altă poveste. Nu știm nimic. Nu putem ști nimic. Un gol. O angoasă. Pare a fi un secret. (Călăuza rătăciților, Angoasa) © CCC

Cei a caror viata are mai mare pret se tem cel mai putin de moarte.

Moartea nu ne priveste pe noi, ci pe acea putere care o da. Noi n-o putem face asa sau altfel in esenta ei. Pe noi ne priveste viata, caci noi o cream din zilele ce ni se dau.