Citate de Dalai Lama

Sentimentul de a fi fericit sau nefericit depinde rareori de starea noastră absolută, ci de percepția noastră asupra situației, de capacitatea noastră de a fi mulțumiți cu ceea ce avem. © CCC

Pe muritori, puterea ta divină I-a zămislit și prefăcut în tină. Dar de-au fost buni, de ce le-ai vrut pieirea? Iar de-au fost răi, au cine e de vină?

Înţelege faptul că dragostea şi reuşitele măreţe implică uneori şi riscuri măreţe.

Moartea este ținta și sfârșitul oricărei vieți și e imposibil să spunem ceva despre ea. Știm tot — sau aproape tot — despre viață, până la moarte. Putem vorbi despre acea parte a morții care ține de viață. Dar nu știm nimic despre moartea de după moarte. N-am știut niciodată nimic. Nu vom ști vreodată. Poate că nu e nimic de aflat. Cel mai straniu aspect al morții este bariera de netrecut care o separă de viață. S-ar zice că e dinadins așa. Demult în vechime, acum milioane și milioane de veacuri, a fost ridicat un zid pentru a ne împiedica să aflăm care ne este originea. În curând, peste câțiva ani sau luni, poate chiar mâine, un zid se va înălța în fața noastră, pentru ca, până la urmă, să nu ne cunoaștem destinul. Nu știm de unde venim, nu știm unde ne ducem. Suntem rătăciți. (Călăuza rătăciților, Moartea)

Nu este nevoie de temple si nici de filozofii complicate. Propriul nostru creier, propria noastra inima ne sunt templu; filozofia este bunatatea.

Moartea nu e de temut, numai ideea ingrozitoare despre ea o face de temut.

Fericirea este diferită de plăcere: aceasta din urmă nu este legată de sentimentul existenţei, nu ne uităm pe noi înșine ca fiinţe singulare. Aici se află al doilea motiv care poate explica raritatea acestei fericiri în literatură. (Înțelepciune străveche, lume modernă) © CCC

Nici o filozofie nu ma poate impaca cu gandul mortii, pe care o consider ca o pravalire in neant. Vreau sa traiesc!

Nu contează dacă o ființă este credincioasă sau nu: este mai important ca ea să fie bună. (Înțelepciunea străveche, lumea modernă) © CCC

In om moare doar ceea ce poate fi perceptibil celor cinci simturi, iar ceea ce se afla in afara acestor simturi, poate ceva imens, cu neputinta de inchipuit, ramane viu.

Moartea este ingrozitoare, dar si mai groaznic ar fi gandul ca vei trai vesnic si nu vei muri niciodata.

Moartea loveste nepartinitoare cu lovituri de picior in usa saracului ca si in portile imparatilor.

Cine a învățat să moară s-a dezvatat să fie sclav. (Eseuri) Michel de Montaigne Despotul nu-si poate exercita puterea decat dacă oamenii lui se tem de el. Frica, prin excelenta, este, desigur, cea fata de moarte pentru că moartea este ireversibilă (nu este valabil acelasi lucru in cazul pierderii bunurilor). Dar ce mai poate face despotul împotriva celui care a învățat să nu se teama de moarte?

Cand mori nu te uita la intunericul de dinainte, ci la lumina ce lasi in urma, si te vei stinge cu zambetul pe buze.

Fiecare dintre noi va muri singur. (Cugetari) Blaise Pascal “Suntem nişte caraghioşi dacă ne bizuim pe tovărăşia semenilor noştri! La fel de nevolnici şi neputincioşi ca şi noi, ei nu ne vor ajuta; fiecare dintre noi va muri singur. Trebuie, aşadar, să ne purtăm ca şi cum am fi singuri.” Moartea este o experiență solitara ce nu poate fi împărtășită cu nimeni. Se poate afirma, de asemenea, ca ea ne caracterizează, pe fiecare in parte, prin felul in care are loc si prin modul in care este intampinata. Moartea este o experienta individuala, singulara, imposibil de împărtășit. © CCC

Nu mori pentru ca esti bolnav, mori pentru ca esti viu. (Eseuri) Michel de Montaigne Moartea este o consecință a vieții. De aceea, Montaigne considera că înțelepciunea inseamna acceptarea mortii și, prin urmare, ca a filosofa inseamna a învăța sa mori, ceea ce nu este nimic altceva decat a învăța să trăiești.

Oamenii nu suporta ideea sfarsitului lor si de aceea incearca sa se amageasca cu iluzii desarte.

Se pot cuceri mii de oameni intr-o batalie; dar cel ce se cucerește pe el insusi, numai acela este cel mai nobil dintre cuceritori. © CCC

Daca esti ranit de o sageata otravita, cel mai important lucru este, mai intai, sa o indepartezi, nu este momentul sa te intrebi de unde vine, cine a tras-o sau ce otrava este. © CCC

Corpul este mormantul sufletului. (Cratylos) A filosofa inseamna a învăța sensibilul sa moara. (Phaidon) Platon Teoria reminiscentei afirma faptul că incarnandu-se în corp, sufletul uită cunoașterea ideilor dobândite într-o altă lume. Prin urmare, eliberandu-se de corp, sufletul poate regăsi cunoașterea deplină. Acest dispreț clasic fata de corp va fi interpretat de Nietzsche ca fiind o sfidare a vieții. Mai mult, filosofia reprezinta accederea catre inteligibil și, prin urmare, refuzul sensibilului.

***

Cratylos (sec. V î. e.n.): filosof grec, discipol al lui Heraclit. A absolutizat viziunea acestuia asupra curgerii universale, negand orice stabilitate și determinare a lucrurilor. Teoria reminiscentei a lui Platon: teorie platoniciană potrivit căreia omul recunoaşte ideile datorită faptului că sufletul său le-ar fi contemplat într-o existenţă anterioară; reamintirea ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat într-o existenţă anterioară.