Citate de Heinrich Heine

Moartea e buna cand nu intrerupe o viata frumoasa; cand a venit pentru cei care au chemat-o prea adesea.

Inainte de a ma naste, am fost o vesnicie intreaga ”nimic”. De ce ma tem acum de aceeasi ”inexistenta” cu care am avut o vesnicie timp sa ma obisnuiesc si-n care am fost deja? Nu inteleg.

Moartea unui om mă micșorează, pentru că omenirea sunt eu.

Ce dulce mor şi fără suferinţă zăpada, norii, zilele şi umbrele.

Numai omul care cunoaste pretul inalt al vietii se mai tine pe picioare in conditiile in care un animal sucomba.

A pleca inseamna a muri putin, dar a muri inseamna a pleca mult. Partir, c'est mourir un peu, mais mourir, c'est partir beaucoup. © CCC

O natiune nu poate fi regenerata daca regimul ei nu dovedeste o inalta forta morala. Aceasta forta regenereaza.

Pentru oamenii care cunosc numai trecutul si viitorul si nu pot trai o eternitate in orice clipa a prezentului, pentru asemenea oameni moartea trebuie sa fie groaznica! Cand nu mai au cele doua carje, spatiul si timpul, cad in neantul etern.

Limita dintre viaţă şi moarte se numeşte tăcere.

Acela care iubeste pentru prima oara, chiar daca este fara de noroc, este un zeu, dar cel care pentru a doua oara iubeste fara noroc, este un prost.

Nu exista decat o singura intelepciune, si aceasta are anumite limite; exista insa o mie de prostii fara mar­gini.

Ne-nduplecata moarte, pe nimeni nu amana.

Mă-ntreb ce-ar putea să însemne Mâhnirea din sufletul meu. E-o veche poveste, pesemne, Ce-mi stăruie-n minte mereu. E clipa când se înserează, Iar Rinul curge domol. Mai arde o ultimă rază Pe creștetul muntelui gol. Mai mândră-ntre mândre fecioare, Cu părul de aur, stă sus. Cosița și-o piaptănă-n zare De aur scăldată-n apus. Se piaptănă-n raza-aurie C-un piepten de aur, cântând. Vrăjită-i acea melodie, Descântecul ei de ne-nfrânt. Vâslașul ascultă din luntre Și-un dor îl încearcă nespus. Cum poate el stânca s-o-nfrunte Când ochii lui cată în sus? La urmă se pierde-n vâltoare, Furat de mirajul bălai, De vină a fost mi se pare, Cu cântecul ei, Lorelei. (Lorelei)

Incepi sa mori atunci cand pe nici un plan de activitate nu te mai poti depasi.

Orgoliul nu e decat o varietate a egoismului.

Moartea este ingrozitoare, dar si mai groaznic ar fi gandul ca vei trai vesnic si nu vei muri niciodata.

Moartea, ca si viata, isi are tainele ei de dureri si de voluptate: totul e sa le cunosti.

Pierzi in viata ani si la moarte cersesti o clipa.

Dacă moartea ar fi un bine, atunci zeii nu ar fi nemuritori. (Poeme și fragmente) © CCC

Plangand tu ai venit pe acest pamant; amici, ce te-asteptau, te salutau zambind; dar sa traiesti astfel incat cand te vei stinge sa parasesti zambind amicii ce te-or plange.