Eu nu ştiu ce poate să fie
Că-mi sună mereu în urechi
Cu veşnica-i melancolie
Un basm din zilele vechi.
Se-ntunecă fără de veste,
Lin apele Rinului curg,
Şi cresc ale munţilor creste
Măreţ strălucind în amurg.
Pe stâncă un chip de femeie
S-arată din negură blând,
Brăţara-i de aur scânteie,
Ea-şi piaptănă părul cântând.
Ea-şi piaptănă părul şi cântă
Un cântec de vrajă al ei;
Te farmecă şi te-nspăimântă
Cântarea frumoasei femei!
Pescarul, nebun, se repede
Cu luntrea lui mică şi, dus,
Nici valuri, nici stâncă nu vede,
El caută numai în sus.
Vâltoarea-l izbeşte de coasta
Stâncoasă, şi moare-necat:
Loreley a făcut-o aceasta
Cu viersul ei fermecat.
(Lorelei)
(Traducere de Șt. O. Iosif)
Pentru oamenii care cunosc numai trecutul si viitorul si nu pot trai o eternitate in orice clipa a prezentului, pentru asemenea oameni moartea trebuie sa fie groaznica! Cand nu mai au cele doua carje, spatiul si timpul, cad in neantul etern.
Sageata nu mai apartine arcasului de indata ce a fost slobozita din coarda arcului, iar cuvantul nu mai apartine vorbitorului din clipa cand a fost rostit.
Dacă moartea ar fi un bine, atunci zeii nu ar fi nemuritori.
(Poeme și fragmente)
© CCC
Nu ca mi-ar fi teama de moarte, dar as prefera sa nu fiu acolo cand o sa vina dupa mine.
Nu exista decat o singura intelepciune, si aceasta are anumite limite; exista insa o mie de prostii fara margini.
Ne-nduplecata moarte, pe nimeni nu amana.
Cei a caror viata are mai mare pret se tem cel mai putin de moarte.
In om moare doar ceea ce poate fi perceptibil celor cinci simturi, iar ceea ce se afla in afara acestor simturi, poate ceva imens, cu neputinta de inchipuit, ramane viu.
A malis mors abducit, non a bonis.
De rele ne îndepărtează moartea, nu de bine.
(Cicero)
Moartea loveste nepartinitoare cu lovituri de picior in usa saracului ca si in portile imparatilor.
Acela care iubeste pentru prima oara,
chiar daca este fara de noroc, este un zeu,
dar cel care pentru a doua oara
iubeste fara noroc, este un prost.
Oamenii se zbuciuma din pricina ca se tem de moarte.
Dacă vrei să dobândeşti puterea de a suporta viaţa, fii gata să accepţi moartea.
(Încercări de psihanaliză, 1905)
Mă-ntreb ce-ar putea să însemne
Mâhnirea din sufletul meu.
E-o veche poveste, pesemne,
Ce-mi stăruie-n minte mereu.
E clipa când se înserează,
Iar Rinul curge domol.
Mai arde o ultimă rază
Pe creștetul muntelui gol.
Mai mândră-ntre mândre fecioare,
Cu părul de aur, stă sus.
Cosița și-o piaptănă-n zare
De aur scăldată-n apus.
Se piaptănă-n raza-aurie
C-un piepten de aur, cântând.
Vrăjită-i acea melodie,
Descântecul ei de ne-nfrânt.
Vâslașul ascultă din luntre
Și-un dor îl încearcă nespus.
Cum poate el stânca s-o-nfrunte
Când ochii lui cată în sus?
La urmă se pierde-n vâltoare,
Furat de mirajul bălai,
De vină a fost mi se pare,
Cu cântecul ei, Lorelei.
(Lorelei)
Legile nu sunt libertatea insasi, ci doar granitele ei.
Pentru oamenii carora pamantul nu le mai ofera nimic, s-a inventat cerul.
O natiune nu poate fi regenerata daca regimul ei nu dovedeste o inalta forta morala. Aceasta forta regenereaza.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.