Ce fiinte ciudate mai sunt si oamenii! Ce ciudata e viata lor! Ce tragica le este soarta! Se iubesc intre ei si de multe ori nu se cade sa spuna ca se iubesc, iar cand se intampla sa poata spune, rareori se inteleg unii pe altii. Sunt muritori, numai putina vreme le e dat sa caute fericirea, trebuie sa o prinda repede, s-o stranga cu graba la piept, pana nu le scapa din maini. Si de aceea li-s cantecele de dragoste asa de gingase si de adanci, pline de o dulce sfiala, sau deznadajduit de vesele, cu un amestec straniu de bucurie si durere. Gandul mortii isi arunca umbra melancolica peste clipele lor cele mai fericite si ii mangaie in nenorocire. Pot sa planga. Cata poezie intr-o lacrima omeneasca!
Tăcerea accentuează profilul unui cuvînt.
Paradoxul, in orice domeniu de discutie, este glasul pitigaiat al unui ins care vrea sa faca impresie.
Prostii cred ca pentru a cuceri Capitoliul trebuie sa ataci intai gastele.
Natura ti-a dat doua urechi si o singura limba, ca sa asculti de doua ori si sa vorbesti numai o data.
Trei cuvinte de reținut: „a cunoaște”, „a crea”, „a empatiza”.
(Banca timpului care trece. Meditații cosmice)
© CCC