Heinrich Heine

Heinrich Heine, pe numele complet Christian Johann Heinrich Heine, numele original (până în 1825) Harry Heine, 13 dec. 1797 – 17 febr. 1856, născut la Düsseldorf (acum în Germania), mare poet liric, prozator, jurnalist, eseist și democrat revoluționar german. A trăit 59 de ani.

Unul dintre cei mai semnificativi poeţi romantici ai Germaniei, este cunosct în special pentru poeziile sale lirice, multe dintre care au fost puse pe note. A fost unul dintre cei mai semnificativi poeți nu numai germani, ci reprezentant de seamă al liricii romantice universale.

Heine s-a născut într-o familie evreiască din Düsseldorf, Germania. Tatăl său era comerciant, negustor  de textile.

Între anii 1810 – 1814 Harry Heine a fost elev la un liceu din Düsseldorf, iar în anul 1815 tânărul a fost silit să înceapă ucenicia la o casă comercială din Frankfurt pe Main, să se pregătească pentru o carieră în comerț.

A lucrat o vreme într-un post comercial din Frankfurt, tocmai el care visa doar la poezie și libertate. După ce afacerile lui Heine nu s-au dovedit reușite, rebel față de orice autoritate, s-a hotărât să studieze dreptul la universitățile din Göttingen, Bonn și la Universitatea Humboldt din Berlin, dar în final, deși a absolvit în 1825, a constatat că literatura este mai interesantă decât dreptul.

Dacă Heine a ajuns să-și finalizeze studiile printr-un doctorat în drept, acest lucru s-a datorat dorinței sale de a-și asigura independența financiară și nu din ambiție socială. De origine evreiască, s-a străduit din greu să-și găsească un loc în administrație, deoarece, în statele germane, se practica antisemitismul.

Ca poet, Heine a debutat în 1821 cu volumul Gedichte (Poezii). Condeiul său nostalgic a produs primele scrieri în 1821 cu volumul Poezii (Gedichte), în care Lorelei captivează marinarii cu cântecul ei fatal. Această poezie va marca puternic cultura germană în care legendele și fantezia formează laitmotivul.

Supranumit poetul pădurii, abordează aproape toate temele şi simbolurile romantice, excelând prin poezia lirică în care sublimează natura şi iubirea (Cartea cântecelor, Icoane de călătorie), singurătatea şi căutarea unui Dumnezeu personal (Lamentaţii, Cartea lui Lazăr).

Una dintre profesiile îndrăgite ale lui Heine era aceea de profesor la universitate, care devenise țelul lui Heine.

Îndemnat de propria-i inimă, a publicat „Nordsee” în 1824, în urma unui sejur într-o stațiune balneară.

Pasiunea sa amoroasă unilaterală față de verișoarele sale Amalie și Therese l-au inspirat să scrie cele mai reușite versuri, Buch der Lieder (Cartea cântecelor, 1827). A publicat Supliment (Nachträge) și apoi impresiile sale de călătorie în Cartea cântecelor (Buch der lieder), în 1827, ce ocupă un loc important în literatura germană.

În 1831 Heine a plecat în Franța, la Paris. Cu excepția unei scurte vizite în Germania, în 1843, el și-a petrecut restul vieții la Paris. Rătăcind între Florența, Berlin și Veneția, s-a stabilit definitiv la Paris, în 1831, unde a lucrat în calitate de corespondent pentru ziarul Morgenblatt. La Paris, capitala libertății, Heine s-a putut dedica poeziei și satirei, în timp ce ducea o viață de plăceri. În ultima perioadă a vieții, a publicat Germania, o poveste de iarnă, 1844;  Atta Troll. Visul unei nopți de vară, 1847.

A murit pe 17 februarie 1856 la Paris, la vârsta de 59 de ani și a fost înmormântat în Cimitirul Montmartre.

Reputația sa internațională și influența literară au fost consacrate de antologia lirică Buch der Lieder (Cartea cântecelor), 1827, frecvent transpusă pe muzică, deși poeziile mai sumbre, din ultimii săi ani, sunt, de asemenea, foarte apreciate.

Heine este considerat „ultimul poet al romantismului” și, în același timp, cel care l-a încheiat. A ridicat limbajul cotidian la rangul de limbaj poetic, rubrica culturală și jurnalul de călătorie la rangul de gen artistic și a conferit literaturii germane o delicatețe elegantă până atunci necunoscută.

Heine este cel mai bine cunoscut pentru poezia lirică, din care o bună parte (mai ales lucrările de tinerețe) a fost pusă pe muzică de compozitori, dintre care cel mai reprezentativ a fost Robert Schumann. Și alți compozitori, între care Richard Wagner, Franz Schubert, Felix Mendelssohn, Fanny Mendelssohn, Hugo Wolf și Johannes Brahms, au pus pe muzică versuri ale lui Heine. Chiar și în secolul al XX-lea, Hans Werner Henze și Lord Berners le-au urmat exemplul.

Puține dintre operele poeților de limbă germană au fost traduse și transpuse pe muzică la fel de mult ca poeziile sale. Jurnalist critic și politic angajat, eseist, satirist și polemist, Heine era la fel de admirat pe cât era de temut. Originile sale evreiești, precum și alegerile sale politice i-au adus ostilitate și ostracizare. Acest rol marginal i-a marcat viața, scrierile și istoria plină de evenimente a primirii operei sale.

La vârsta maturității, cu chip și barbă ce-i dădeau o alură shakespeariană, Heinrich Heine, care declara că nu are „nici Dumnezeu, nici Stăpân”, rămâne unul dintre cei mai mari poeți romantici germani ai secolului XIX.

Cea mai cunoscută poezie a sa, poezia Loreley face parte din volumul „Cartea cântecelor”, 1827. Loreley sau Lorelei este o stâncă alcătuită din șisturi vulcanice, situată pe malul estic al Rinului având o înălțime de 132 m. Stânca este în apropiere de Rheinknie și de localitatea Sankt Goarshausen în landul Rheinland-Pfalz din Germania. Urmele de așezări omenești de pe platoul stâncos Loreley, datează în urmă cu 600 000 de ani. În Evul Mediu stânca a devenit renumită prin pericolul mare pe care îl prezenta pentru corăbieri sau plutași, apele din apropierea ei având vârtejuri deosebit de periculoase și creând numeroase catastrofe.

Există un mit despre Loreley care spune că era o zână cântată în balade și care ademenea cu cântecul ei pe navigatori. Pe lângă glasul ademenitor și frumusețea ei, zâna mai avea un păr lung, blond, strălucitor pe care-l pieptăna cu un pieptene de aur, iar aceste lucruri vrăjeau marinarii, care uitau pericolul
de pe Rin.

Balada Loreley povestește întâmplarea unei zâne care era o fată numită Lore. Fata, prin frumusțea ei, făcea ca bărbații să-și piardă mințile. Pentru acest lucru, a fost învinuită de vrăjitorie. Episcopul, la vederea frumuseții ei, a trimis-o la mănăstire, neputând hotărî condamnarea ei la moarte. Loreley este condusă la mănăstire de trei cavaleri. Pe drum, întristată de pierderea iubitului care a înșelat-o, reușește să scape de însoțitori și se aruncă de pe stâncă în apele Rinului.

Opere principale:

– antologia lirică: Cartea cântecelor, 1827;

– Poezii noi, 1844; Poezii, 1853 și 1854;

– poemul satiric: Germania;

– Impresii de călătorie, 1826 – 1831; Nopțile florentine, 1837;

– Idei. Cartea Le Grand, 1827; Afaceri franceze, 1832; Școala romantică, 1833–1835; Despre istoria religiei și filozofiei în Germania, 1834–1835; Germania, o poveste de iarnă, 1844;  Atta Troll. Visul unei nopți de vară, 1847; Romanzero, 1851; Lutezia, 1854;

– volumul Confesiuni, 1854.