Eu nu ştiu ce poate să fie

Că-mi sună mereu în urechi

Cu veşnica-i melancolie

Un basm din zilele vechi.

 

Se-ntunecă fără de veste,

Lin apele Rinului curg,

Şi cresc ale munţilor creste

Măreţ strălucind în amurg.

 

Pe stâncă un chip de femeie

S-arată din negură blând,

Brăţara-i de aur scânteie,

Ea-şi piaptănă părul cântând.

 

Ea-şi piaptănă părul şi cântă

Un cântec de vrajă al ei;

Te farmecă şi te-nspăimântă

Cântarea frumoasei femei!

 

Pescarul, nebun, se repede

Cu luntrea lui mică şi, dus,

Nici valuri, nici stâncă nu vede,

El caută numai în sus.

 

Vâltoarea-l izbeşte de coasta

Stâncoasă, şi moare-necat:

Loreley a făcut-o aceasta

Cu viersul ei fermecat.

(Lorelei)

(Traducere de Șt. O. Iosif)

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.