Citate de Heinrich Heine

Modestia nu este tocmai specialitatea mea. © CCC

Fara un continut pozitiv nu poti sa trezesti nici o pasiune, nici prielnica, nici potrivnica. Iti trebuie foc ca sa-i aprinzi pe oameni, fie pentru ura, fie pentru dragoste.

E intelept sa te multumesti cu ceea ce se poate.

Trebuie sa fim modesti si sa ne amintim ca toti ceilalti ne sunt inferiori.

Nu sunt altceva decât un lut neprețuit, dar pentru o vreme, am trăit cu trandafirul. © CCC

Nu exista decat o singura intelepciune, si aceasta are anumite limite; exista insa o mie de prostii fara mar­gini.

E bine la noi, la germani; nimeni nu este într-atât de nebun, încât să nu găsească pe unul şi mai nebun care să-l înţeleagă.

Modestia nu e dezinteres, ci o atitudine.

Modestia este pentru merit ceea ce sunt umbrele pentru chipurile dintr-un tablou. Ea da meritului puterea si relieful.

Dragostea este o poveste străveche, dar care este totdeauna nouă.

O natiune nu poate fi regenerata daca regimul ei nu dovedeste o inalta forta morala. Aceasta forta regenereaza.

Eu nu ştiu ce poate să fie Că-mi sună mereu în urechi Cu veşnica-i melancolie Un basm din zilele vechi.   Se-ntunecă fără de veste, Lin apele Rinului curg, Şi cresc ale munţilor creste Măreţ strălucind în amurg.   Pe stâncă un chip de femeie S-arată din negură blând, Brăţara-i de aur scânteie, Ea-şi piaptănă părul cântând.   Ea-şi piaptănă părul şi cântă Un cântec de vrajă al ei; Te farmecă şi te-nspăimântă Cântarea frumoasei femei!   Pescarul, nebun, se repede Cu luntrea lui mică şi, dus, Nici valuri, nici stâncă nu vede, El caută numai în sus.   Vâltoarea-l izbeşte de coasta Stâncoasă, şi moare-necat: Loreley a făcut-o aceasta Cu viersul ei fermecat. (Lorelei) (Traducere de Șt. O. Iosif)

A-ti ascunde vanitatea nu inseamna a fi modest.

Pentru oamenii carora pamantul nu le mai ofera nimic, s-a inventat cerul.

Fii modest! E genul de orgoliu care displace cel mai putin. Modestia sta bine oamenilor mari. A nu fi nimic si a fi totusi modest e greu.

Legile nu sunt libertatea insasi, ci doar granitele ei.

Ce fiinte ciudate mai sunt si oamenii! Ce ciudata e viata lor! Ce tragica le este soarta! Se iubesc intre ei si de multe ori nu se cade sa spuna ca se iubesc, iar cand se intampla sa poata spune, rareori se inteleg unii pe altii. Sunt muritori, numai putina vreme le e dat sa caute fericirea, trebuie sa o prinda repede, s-o stranga cu graba la piept, pana nu le scapa din maini. Si de aceea li-s cantecele de dragoste asa de gingase si de adanci, pline de o dulce sfiala, sau deznadajduit de vesele, cu un amestec straniu de bucurie si durere. Gandul mortii isi arunca umbra melancolica peste clipele lor cele mai fericite si ii mangaie in nenorocire. Pot sa planga. Cata poezie intr-o lacrima omeneasca!

…Muzica este poate ultimul cuvant al artei, dupa cum moartea este ultimul cuvant al vietii.

Cu cât persoana este mai mare, cu atât mai uşor pătrund săgeţile ironiei în ea. E mult mai greu să nimereşti pitici.

Fiecare epoca isi are problemele ei, si prin rezolvarea lor omenirea face un pas inainte... Fiecare epoca isi inchipuie ca lupta ei este cea mai importanta dintre toate. Aceasta este credinta propriu-zisa a epocii, pentru care ea traieste si moare.