Citate de Heinrich Heine

Dragostea este o poveste străveche, dar care este totdeauna nouă.

Pentru a putea fi iubit din toata inima trebuie sa suferi. Mila este ultimul mir al iubirii, poate chiar iubirea insasi.

Romanii nu ar fi avut nicidecum timp suficient pentru a cuceri lumea, dacă ar fi trebuit mai întâi să înveţe limba latină.

Fetele sunt trandafirii din cununa vietii. Trandafirii si fetele dau stralucire primaverii. (traducere CCC - Copyright ©2013)

E bine la noi, la germani; nimeni nu este într-atât de nebun, încât să nu găsească pe unul şi mai nebun care să-l înţeleagă.

Femeile fac istoria, deşi istoria reţine numai numele bărbaţilor.

Cu cât persoana este mai mare, cu atât mai uşor pătrund săgeţile ironiei în ea. E mult mai greu să nimereşti pitici.

Fiecare om in parte este o lume care se naste si moare odata cu dansul; sub fiecare piatra funerara zace o istorie a lumii.

Care este cel mai de seama lucru in arta? Cel care este cel mai de seama si in celelalte manifestari ale vietii: mandra libertate a gandirii.

Puteti fi siguri ca modestia oamenilor isi are intotdeauna cauzele ei.

Eu nu aş spune că femeile nu au caracter, doar că ele au în fiecare zi un caracter diferit.

Fiecare epoca isi are problemele ei, si prin rezolvarea lor omenirea face un pas inainte... Fiecare epoca isi inchipuie ca lupta ei este cea mai importanta dintre toate. Aceasta este credinta propriu-zisa a epocii, pentru care ea traieste si moare.

Nu exista decat o singura intelepciune, si aceasta are anumite limite; exista insa o mie de prostii fara mar­gini.

Legile nu sunt libertatea insasi, ci doar granitele ei.

Mă-ntreb ce-ar putea să însemne Mâhnirea din sufletul meu. E-o veche poveste, pesemne, Ce-mi stăruie-n minte mereu. E clipa când se înserează, Iar Rinul curge domol. Mai arde o ultimă rază Pe creștetul muntelui gol. Mai mândră-ntre mândre fecioare, Cu părul de aur, stă sus. Cosița și-o piaptănă-n zare De aur scăldată-n apus. Se piaptănă-n raza-aurie C-un piepten de aur, cântând. Vrăjită-i acea melodie, Descântecul ei de ne-nfrânt. Vâslașul ascultă din luntre Și-un dor îl încearcă nespus. Cum poate el stânca s-o-nfrunte Când ochii lui cată în sus? La urmă se pierde-n vâltoare, Furat de mirajul bălai, De vină a fost mi se pare, Cu cântecul ei, Lorelei. (Lorelei)

Prin specificul firii lor, oamenii sunt doctrinari. Ei stiu intotdeauna sa gaseasca o doctrina care sa justifice toate resemnarile sau dorintele lor.

Cat de mult se revolta sufletul nostru la gandul ca personalitatea noastra inceteaza odata si ca pierim in vesnicie.

Pentru oamenii carora pamantul nu le mai ofera nimic, s-a inventat cerul.

O natiune nu poate fi regenerata daca regimul ei nu dovedeste o inalta forta morala. Aceasta forta regenereaza.

Când suntem forțați să renunțăm la ceea ce ne-ar fi putut face fericiți pe pământ, nu ne rămâne decât să ne consolăm făcându-i pe alții la fel de fericiți. (Matilda, 1841) © CCC