Mă-ntreb ce-ar putea să însemne
Mâhnirea din sufletul meu.
E-o veche poveste, pesemne,
Ce-mi stăruie-n minte mereu.
E clipa când se înserează,
Iar Rinul curge domol.
Mai arde o ultimă rază
Pe creștetul muntelui gol.
Mai mândră-ntre mândre fecioare,
Cu părul de aur, stă sus.
Cosița și-o piaptănă-n zare
De aur scăldată-n apus.
Se piaptănă-n raza-aurie
C-un piepten de aur, cântând.
Vrăjită-i acea melodie,
Descântecul ei de ne-nfrânt.
Vâslașul ascultă din luntre
Și-un dor îl încearcă nespus.
Cum poate el stânca s-o-nfrunte
Când ochii lui cată în sus?
La urmă se pierde-n vâltoare,
Furat de mirajul bălai,
De vină a fost mi se pare,
Cu cântecul ei, Lorelei.
(Lorelei)
Prin specificul firii lor, oamenii sunt doctrinari. Ei stiu intotdeauna sa gaseasca o doctrina care sa justifice toate resemnarile sau dorintele lor.
Cat de mult se revolta sufletul nostru la gandul ca personalitatea noastra inceteaza odata si ca pierim in vesnicie.
Pentru oamenii carora pamantul nu le mai ofera nimic, s-a inventat cerul.
O natiune nu poate fi regenerata daca regimul ei nu dovedeste o inalta forta morala. Aceasta forta regenereaza.
Când suntem forțați să renunțăm la ceea ce ne-ar fi putut face fericiți pe pământ, nu ne rămâne decât să ne consolăm făcându-i pe alții la fel de fericiți.
(Matilda, 1841)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.