Citate de Heinrich Heine

Dragostea este o poveste străveche, dar care este totdeauna nouă.

Pentru a putea fi iubit din toata inima trebuie sa suferi. Mila este ultimul mir al iubirii, poate chiar iubirea insasi.

Fara un continut pozitiv nu poti sa trezesti nici o pasiune, nici prielnica, nici potrivnica. Iti trebuie foc ca sa-i aprinzi pe oameni, fie pentru ura, fie pentru dragoste.

In lumea aceasta, cei ce au curajul sa infrunte si sa rezolve problemele noi de viata sunt cei ce contribuie la progresul societatii.

Sageata nu mai apartine arcasului de indata ce a fost slobozita din coarda arcului, iar cuvantul nu mai apartine vorbitorului din clipa cand a fost rostit.

Intrăm într-o eră a progresului care va continua, din ce în ce mai vastă, din ce în ce mai încrezătoare, pentru totdeauna. © CCC

Exista oameni care cred ca cunosc bine pasarea, pentru ca au vazut oul din care a iesit.

Pamantul este stanca cea mare, de care omenirea, adevaratul Prometeu, e incatusata si sfasiata de vulturul indoielii. Ea a furat lumina si sufera pentru asta tortura.

Fiecare epoca isi are problemele ei, si prin rezolvarea lor omenirea face un pas inainte... Fiecare epoca isi inchipuie ca lupta ei este cea mai importanta dintre toate. Aceasta este credinta propriu-zisa a epocii, pentru care ea traieste si moare.

Femeile fac istoria, deşi istoria reţine numai numele bărbaţilor.

Istoria politica si istoria revolutiilor sunt istoria progresului.

Dacă admitem că știinţa nu are limită, de ce am limita progresul în acest domeniu [geriatrie, gerontologie], în care deja există rezultate convingătoare?

…Muzica este poate ultimul cuvant al artei, dupa cum moartea este ultimul cuvant al vietii.

Nu exista decat o singura intelepciune, si aceasta are anumite limite; exista insa o mie de prostii fara mar­gini.

Legile nu sunt libertatea insasi, ci doar granitele ei.

Mai presus de toata suferinta cu care omenirea plateste fiecare pas inainte, nu exista oare un tel necunoscut si indepartat, ceva superior, bun, drept, definitiv, catre care mergem fara sa stim si care ne umple inima de nevoia indarjita de a trai si de a spera?

Eu nu aş spune că femeile nu au caracter, doar că ele au în fiecare zi un caracter diferit.

Pentru oamenii carora pamantul nu le mai ofera nimic, s-a inventat cerul.

Fraților! După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea? Am luptat și am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!... Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituțional! (Nae Cațavencu, O scrisoare pierdută) Nae Cațavencu, avocat, director-proprietar al ziarului Răcnetul Carpaților, prezident-fundator al Societății enciclopedice-cooperative "Aurora economică română", unul dintre cele mai cunoscute personaje din piesa de teatru "O scrisoare pierdută" a lui Ion Luca Caragiale, reprezentant tipic al demagogiei politice, prototipul demagogului.

Eu nu ştiu ce poate să fie Că-mi sună mereu în urechi Cu veşnica-i melancolie Un basm din zilele vechi.   Se-ntunecă fără de veste, Lin apele Rinului curg, Şi cresc ale munţilor creste Măreţ strălucind în amurg.   Pe stâncă un chip de femeie S-arată din negură blând, Brăţara-i de aur scânteie, Ea-şi piaptănă părul cântând.   Ea-şi piaptănă părul şi cântă Un cântec de vrajă al ei; Te farmecă şi te-nspăimântă Cântarea frumoasei femei!   Pescarul, nebun, se repede Cu luntrea lui mică şi, dus, Nici valuri, nici stâncă nu vede, El caută numai în sus.   Vâltoarea-l izbeşte de coasta Stâncoasă, şi moare-necat: Loreley a făcut-o aceasta Cu viersul ei fermecat. (Lorelei) (Traducere de Șt. O. Iosif)