Citate de Heinrich Heine

O inima mare nu tremura inaintea mortii, in orice clipa ar sosi ea, numai sa fie glorioasa.

Nici o filozofie nu ma poate impaca cu gandul mortii, pe care o consider ca o pravalire in neant. Vreau sa traiesc!

Moartea, oricum ai privi-o, e o tagada, o injurie a inteligentei, nobila mireasma a pamantului ganditor.

Dacă vrei să dobândeşti puterea de a suporta viaţa, fii gata să accepţi moartea. (Încercări de psihanaliză, 1905)

Pentru a putea fi iubit din toata inima trebuie sa suferi. Mila este ultimul mir al iubirii, poate chiar iubirea insasi.

Plangand tu ai venit pe acest pamant; amici, ce te-asteptau, te salutau zambind; dar sa traiesti astfel incat cand te vei stinge sa parasesti zambind amicii ce te-or plange.

Obisnuieste-te cu gandul ca moartea nu constituie nici un rau pentru noi, deoarece tot binele si tot raul ni se afla in senzatii, iar moartea nu-i altceva decat lipsa de senzatii. De aici urmeaza ca cunoasterea exacta a acestui fapt, anume ca moartea nu constituie nici un rau pentru noi, ne face sa ne bucuram de viata aceasta muritoare, indepartandu-ne de gandul unei vieti vesnice si de dorinta de nemurire. Asadar, raul cel mai grozav, moartea, nu-i nimic pentru noi, deoarece atat timp cat traim, moartea nu exista: iar in clipa cand vine moartea, atunci nu mai suntem noi. Moartea nu exista nici pentru vii, nici pentru morti, deoarece pentru unii nu-i ea de fata, iar pentru ceilalti nu mai sunt ei.

Moartea, ca si viata, isi are tainele ei de dureri si de voluptate: totul e sa le cunosti.

...Se pare ca a trecut acea perioada mondiala a istoriei universale, in care actiunile individuale ieseau in evidenta; eroii timpurilor mai noi sunt insesi popoarele, partidele, masele; tragedia moderna se deosebeste de cea antica prin aceea ca astazi corurile sunt acelea care actioneaza si joaca rolurile principale, pe cand zeii, eroii si tiranii, care erau pe vremuri personaje active, sunt redusi la rolul unor reprezentanti mediocri ai vointei partidelor si actiunii popoarelor.

Prostii cred ca pentru a cuceri Capitoliul trebuie sa ataci intai gastele.

Un adevărat om de litere este trist la gandul mortii lui, nu atat pentru ca moare, cat pentru faptul ca nu va putea concepe despre moarte nici macar un singur gand original. (Carnete) © CCC

Nu ca mi-ar fi teama de moarte, dar as prefera sa nu fiu acolo cand o sa vina dupa mine.

Cine a învățat să moară s-a dezvatat să fie sclav. (Eseuri) Michel de Montaigne Despotul nu-si poate exercita puterea decat dacă oamenii lui se tem de el. Frica, prin excelenta, este, desigur, cea fata de moarte pentru că moartea este ireversibilă (nu este valabil acelasi lucru in cazul pierderii bunurilor). Dar ce mai poate face despotul împotriva celui care a învățat să nu se teama de moarte?

Intr-o zi cand lumea noastra va mai fi trait o mie de ani, cand oamenii vor deveni stapani ai tuturor fortelor dis­tructive ale naturii ca sa le faca sa slujeasca bunului trai al omenirii, intr-o zi cand omul va cunoaste tainele mortii, moartea va deveni la fel de blanda, la fel de voluptoasa ca si somnul gustat in bratele iubitei.

Cand mori nu te uita la intunericul de dinainte, ci la lumina ce lasi in urma, si te vei stinge cu zambetul pe buze.

Sunt mai mulţi proşti decât oameni pe lume

Moartea nu este decat o deplasare a individualitatilor. Ereditatea face sa circule aceleaşi suflete prin succesiunea generaţiilor aceleiasi rase. La mort n'est qu'un déplacement d'individualités. L'hérédité fait circuler les mêmes âmes à travers la suite des générations d'une même race.  (Hier et demain)

O natiune nu poate fi regenerata daca regimul ei nu dovedeste o inalta forta morala. Aceasta forta regenereaza.

Moartea unui om mă micșorează, pentru că omenirea sunt eu.

Moartea este ținta și sfârșitul oricărei vieți și e imposibil să spunem ceva despre ea. Știm tot — sau aproape tot — despre viață, până la moarte. Putem vorbi despre acea parte a morții care ține de viață. Dar nu știm nimic despre moartea de după moarte. N-am știut niciodată nimic. Nu vom ști vreodată. Poate că nu e nimic de aflat. Cel mai straniu aspect al morții este bariera de netrecut care o separă de viață. S-ar zice că e dinadins așa. Demult în vechime, acum milioane și milioane de veacuri, a fost ridicat un zid pentru a ne împiedica să aflăm care ne este originea. În curând, peste câțiva ani sau luni, poate chiar mâine, un zid se va înălța în fața noastră, pentru ca, până la urmă, să nu ne cunoaștem destinul. Nu știm de unde venim, nu știm unde ne ducem. Suntem rătăciți. (Călăuza rătăciților, Moartea)