Citate de Ludovico Ariosto

Moartea este ținta și sfârșitul oricărei vieți și e imposibil să spunem ceva despre ea. Știm tot — sau aproape tot — despre viață, până la moarte. Putem vorbi despre acea parte a morții care ține de viață. Dar nu știm nimic despre moartea de după moarte. N-am știut niciodată nimic. Nu vom ști vreodată. Poate că nu e nimic de aflat. Cel mai straniu aspect al morții este bariera de netrecut care o separă de viață. S-ar zice că e dinadins așa. Demult în vechime, acum milioane și milioane de veacuri, a fost ridicat un zid pentru a ne împiedica să aflăm care ne este originea. În curând, peste câțiva ani sau luni, poate chiar mâine, un zid se va înălța în fața noastră, pentru ca, până la urmă, să nu ne cunoaștem destinul. Nu știm de unde venim, nu știm unde ne ducem. Suntem rătăciți. (Călăuza rătăciților, Moartea)

Intr-o zi cand lumea noastra va mai fi trait o mie de ani, cand oamenii vor deveni stapani ai tuturor fortelor dis­tructive ale naturii ca sa le faca sa slujeasca bunului trai al omenirii, intr-o zi cand omul va cunoaste tainele mortii, moartea va deveni la fel de blanda, la fel de voluptoasa ca si somnul gustat in bratele iubitei.

Cardinalul Richelieu a murit în 1642, spre sfârșitul vieții sale. (Parizianul eliberat) © CCC

Cine a învățat să moară s-a dezvatat să fie sclav. (Eseuri) Michel de Montaigne Despotul nu-si poate exercita puterea decat dacă oamenii lui se tem de el. Frica, prin excelenta, este, desigur, cea fata de moarte pentru că moartea este ireversibilă (nu este valabil acelasi lucru in cazul pierderii bunurilor). Dar ce mai poate face despotul împotriva celui care a învățat să nu se teama de moarte?

Indrazneala de a muri frumos ii impresioneaza intotdeauna pe oameni.

Sinuciderea nu este un eroism: este o lasitate. Eroii adevarati indura viata asa cum e. Ei se revolta, ei plang, ei lupta pentru a o imbunatati, dar nu dezerteaza.

Să mori înseamnă să refuzi orice înțelegere, și pentru totdeauna, din partea altora.

După cum, când sunt în floarea vârstei, şi macul şi prăpădia sunt cosiţi de cruda coasă a crudei cosaşe care coseşte crud tărtăcuţa lor crudă, tot astfel s-a prăpădit şi mititelul de Rensky, care, orişicât, s-a luptat vitejeşte, dar ce vrei, prea erau mulţi ruşi. (Ubu rege)

Natura a creat totul, apoi a distrus matricea!

Nici o filozofie nu ma poate impaca cu gandul mortii, pe care o consider ca o pravalire in neant. Vreau sa traiesc!

Când am să plec din lume, n-au să mai fie flori. Nici chiparoși, nici buze, nici vin cu-arome fine. Nici zâmbet, nici tristețe, nici înserări și zori. Nu va mai fi nici lumea – căci gândul meu o ține. (Rubaiate)

Nu-mi pasă de moarte. Dar mă doare sufletul să părăsesc viața. (César)

Fiecare individ moare dupa imaginea pe care si-o face despre acest eveniment.

Nu se moare de bătrâneţe, ci de boală.

A malis mors abducit, non a bonis. De rele ne îndepărtează moartea, nu de bine. (Cicero)

Ce-i dincolo nu-mi pricinuieste griji, De sfarmi aceasta lume in ruine, cealalta poate sa se nasca dupa mine. Din ast pamant imi izvoraste bucuria si acesta-i soarele ce-mi lumineaza suferinta. De voi putea sa ma despart de lumea-aceasta, intample-se atunci orice, urmeze nefiinta, nu voi sa mai aud nimic, daca si dincolo e ura si iubire, daca si-n celelalte sfere exist-un-nalt si un adanc ca-n asta Fire.

Faptul ca toate vietile de pe pamant se sfarsesc cu moartea nu dovedeste ca moartea e tinta vietii.

Cat de mult se revolta sufletul nostru la gandul ca personalitatea noastra inceteaza odata si ca pierim in vesnicie.

Inainte de a ma naste, am fost o vesnicie intreaga ”nimic”. De ce ma tem acum de aceeasi ”inexistenta” cu care am avut o vesnicie timp sa ma obisnuiesc si-n care am fost deja? Nu inteleg.

Dacă moartea ar fi un bine, atunci zeii nu ar fi nemuritori. (Poeme și fragmente) © CCC