Cum se face ca eu, admiratorul naturii, nu pot trai mai mult timp singur, in mijlocul naturii? Sa fie oare obisnuinta orasului? Nu numai ea. In natura ma simt redus la zero. Devin o particica oarecare a infinitului. Simt ca natura ma inconjoara cu ostilitate. Ma desfiinteaza. Convietuirea cu natura imi este imposibila. Incep sa mi-o apropii numai cand, de pe o baza umana, o privesc ca spectator, eu fiind in afara naturii. Atunci, ca spectator, ii inteleg frumusetea, misterele adancimilor ei. Dar cand sunt si eu acolo, in adanc, nu inteleg nimic, pentru ca nu mai exist. Simt doar nefiinta mea.
Cu cat ne apropiem mai mult de natura, cu atat e mai bine. Omul nu este foarte complicat.
© CCC
În cele din urmă, trebuie să recunoaștem că, în timp ce oamenii continuă să construiască peisaje urbane, împărțim aceste spații cu alte specii.
© CCC
In toate, natura procedeaza dupa principiul maximei economii. Ea accepta principiul infinitei risipe numai in avantajul semintelor, al inceputurilor.
Hazardul generează doar haos. Determinismul pur nu creează nimic nou. Combinația acestor doi factori dă naștere bogăției și varietății formelor din Natură.
© CCC
Natura a creat totul, apoi a distrus matricea!
Luna poleise râul,
- O, răcoare a dimineţii!
Şi din larg veneau tot valuri
Văruite cu lumină.
Câmpul mohorât şi firav
Se-ngălbenea mereu. Rămase
Numai cântul cel de greier,
Plânsul tulbure al apei.
Vântul se-ascundea prin peşteri,
Groaza se-nchidea-n colibe.
Printre cetină de pini
Aripi prinseră-a se-ntinde.
Stelele mureau pe boltă,
Munţii sângerau în zare.
Colea-n puţul din grădină
Ciripea o rândunică.
(Luna poleise râul)
(traducere de Ion Frunzetti)
Toată viața mea, noile privelisti ale Naturii m-au facut sa ma bucur ca un copil.
© CCC
Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă,
Socoate cănile din zori - şi după
Să-mi spui cu Rouă câte-s pline,
Şi dimineaţa cât se-ntinde -
Când doarme ţesătoarea - cine
Mai ţese pânzele senine!
Şi scrie-mi câte note ai simţit
În extazul Prihorului ameţit
În ramul plin de uimire nouă -
Ţestoasa câte plimbări a făcut -
Albina câte potire a băut,
La marea Orgie cu rouă!
Bolta curcubeului de cine e dusă
Şi cine mână zarea supusă
Cu nuiele subţiri de Azur?
Degetele cui sunt stalactite -
Salbele nopţii de cine-s socotite
De nu s-a pierdut vreuna-mprejur?
Şi cine a clădit Căscioara Albă, cine
A zăvorât ferestrele atât de bine
Ca spiritu-mi să nu pătrundă în larg?
Cine-ntr-o zi de gală anume
Îmi va deschide dincolo de lume
Şi voi lăsa zorzoanele în prag?
(traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu)
Natura este singura carte in care fiecare fila pastreaza cate un adevar.
Geniul omenesc nu va putea nicicand nascoci inventii mai desavarsite ca acelea create de natura, in care nu lipseste nimic si nimic nu-i de prisos.
Naturii îi place să se ascundă.
© CCC
Pentru cei care nu sunt familiarizați cu matematica este greu să aibă un sentiment real pentru frumos, pentru cea mai profundă frumusețe, a naturii... Dacă vrei să afli mai multe despre natură, să apreciezi natura, este necesar să înțelegi limba pe care o vorbește.
© CCC
Natura nu vrea sa fie admirata prin intermediari.
Ar trebui să protejăm fiecare fărâmă de biodiversitate ca fiind neprețuită, în timp ce învățăm să o folosim și să ajungem să înțelegem ce înseamnă ea pentru omenire.
© CCC
Iată acum un prim exemplu al modului propriu lui Cehov pentru evocarea unei atmosfere din câteva detalii concise ale naturii: Marea era într-o nuanță caldă, purpurie, cu o dâră aurie a lunii.
(Literaturi, 1941-1958)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.