Citate de Jostein Gaarder

Cum se face ca eu, admiratorul naturii, nu pot trai mai mult timp singur, in mijlocul naturii? Sa fie oare obisnuinta orasului? Nu numai ea. In natura ma simt redus la zero. Devin o particica oarecare a infinitului. Simt ca natura ma inconjoara cu ostilitate. Ma desfiinteaza. Convietuirea cu natura imi este imposibila. Incep sa mi-o apropii numai  cand, de pe o baza umana, o privesc ca spectator, eu fiind in afara naturii. Atunci, ca spectator, ii inteleg frumusetea, misterele adancimilor ei. Dar cand sunt si eu acolo, in adanc, nu inteleg nimic, pentru ca nu mai exist. Simt doar nefiinta mea.

Natura nu face nimic inutil. Aristotel Aristotel credea că totul are un sens în natură, că nimic nu este inutil. Această teză va fi considerata ca o evidentă timp de peste două milenii. Se ragăseste, de exemplu, la Kant.

Ce proaspată mireasmă de cătină, de coajă Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit; Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă; Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.   Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele; Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui, Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele; Nu-i primavară numai, deşi nici vară nu-i!   Ce străluciri, ce poze de încântare pline! Flori de migdal şi piersic, corolele clătind, Vibrează ca o roză roire de albine, Cu inima parfumate şi guri spre noi tânjind.   Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură! Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc; Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură, Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.   Nu simţi nimic, nici vârsta, nici doruri, nici regrete; Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur, Cu braţele întinse, pe ţărm să se desfete Pe pajiştea tivită de cerul de azur.   Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde... Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir; Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde. O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir! (Amiază paşnică)

Natura trage mereu covorul de sub idealurile noastre pompoase. © CCC

Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă, Socoate cănile din zori - şi după Să-mi spui cu Rouă câte-s pline, Şi dimineaţa cât se-ntinde - Când doarme ţesătoarea - cine Mai ţese pânzele senine! Şi scrie-mi câte note ai simţit În extazul Prihorului ameţit În ramul plin de uimire nouă - Ţestoasa câte plimbări a făcut - Albina câte potire a băut, La marea Orgie cu rouă! Bolta curcubeului de cine e dusă Şi cine mână zarea supusă Cu nuiele subţiri de Azur? Degetele cui sunt stalactite - Salbele nopţii de cine-s socotite De nu s-a pierdut vreuna-mprejur? Şi cine a clădit Căscioara Albă, cine A zăvorât ferestrele atât de bine Ca spiritu-mi să nu pătrundă în larg? Cine-ntr-o zi de gală anume Îmi va deschide dincolo de lume Şi voi lăsa zorzoanele în prag? (traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu)

Toată viața mea am fost preocupat de natură. Pe termen scurt, poate am avut dreptate, dar pe termen lung, am greșit cu siguranță. Avem nevoie de natură mai mult decât are ea nevoie de noi. © CCC

Natura folosește doar cele mai lungi fire pentru a-și țese modelele, astfel încât fiecare părticică din țesătura ei dezvăluie organizarea întregii tapiserii. © CCC

Natura si legile naturii stateau ascunse in noapte, Dumnezeu a spus: „Sa fie Newton!” Si totul s-a luminat!

Studiază natura, iubește natura, rămâi aproape de natură. Nu te va dezamăgi niciodată. © CCC

Sunt cu mult mai puțini ani de când, în răgazurile de vară în târgul natal, fetița mea, ea însăși o gânganie mică, neagră, devorată de ochi, torcând în adâncurile ei o notă melodică ce va izbucni poate odată, cândva, se pasiona pentru dihania neagră ce tăia armonia serilor de august cu scurtul ei țipăt, în a cărui notă melopeică ea nu distingea parada erotică sau elanul pământului către eternitatea albastră a bolții, ci un strigăt de alarmă, o disperare. (Greierele, Aquaforte)

Ar trebui să protejăm fiecare fărâmă de biodiversitate ca fiind neprețuită, în timp ce învățăm să o folosim și să ajungem să înțelegem ce înseamnă ea pentru omenire. © CCC

Natura nu face salturi.

Natura deține cheia satisfacției noastre estetice, intelectuale, cognitive și chiar spirituale. © CCC

Şi cu asta se deşteaptă în suflet un dor după adevărata locuinţă a sufletului. Platon a numit dorul acesta Eros - şi asta înseamnă Iubire. Sufletul simte deci un "dor de iubire" după propria lui origine. Şi din acel moment, el trăieşte experienţa trupului şi a tuturor celor supuse simţurilor ca fiind nedesăvârşită şi neesenţială. Pe aripile iubirii, sufletul ar vrea să zboare "acasă" în lumea ideilor. Ar vrea să fie eliberat din temniţa trupului. (Lumea Sofiei)

Natura a creat totul, apoi a distrus matricea!

Nu uitati ca pamantul se bucura sa va simtă talpile goale şi vantul se joaca bucuros in parul vostru. © CCC

Empedocle spunea că în natură trebuie să acţioneze două forţe diferite. Aceste forţe el le-a numit Iubirea şi Vrajba. Ceea ce uneşte lucrurile este Iubirea, ceea ce le destramă, Vrajba. (Lumea Sofiei)

În cele din urmă, trebuie să recunoaștem că, în timp ce oamenii continuă să construiască peisaje urbane, împărțim aceste spații cu alte specii. © CCC

Atât în cazul animalelor cât și în cel al plantelor, pare să existe o preferință marcată pentru simetria pentagonală, o simetrie legată clar de secțiunea de aur și necunoscută în lumea materiei inerte. (Estetica proporțiilor în natură și în artă)

Natura nu trebuie s-o imiți, nici să o copiezi, trebuie să lucrezi în felul ei... Cum se poate lucra în felul ei? Să știi să observi, asta-i cheia... Natura îți dă povețe, când te pricepi să observi. Noi, artiștii, privim cu ochiul, dar lucrăm cu sufletul.