Şi cu asta se deşteaptă în suflet un dor după adevărata locuinţă a sufletului. Platon a numit dorul acesta Eros – şi asta înseamnă Iubire. Sufletul simte deci un “dor de iubire” după propria lui origine. Şi din acel moment, el trăieşte experienţa trupului şi a tuturor celor supuse simţurilor ca fiind nedesăvârşită şi neesenţială. Pe aripile iubirii, sufletul ar vrea să zboare “acasă” în lumea ideilor. Ar vrea să fie eliberat din temniţa trupului.
(Lumea Sofiei)
Ea nu credea, de exemplu, că o plantă ar avea o viaţă sufletească deosebit de complicată. Cum să-şi închipuie că o floare de clopoţel ar fi putut avea probleme în viaţa ei sentimentală, să sufere de iubire neîmpărtăşită ?
(Lumea Sofiei)
Ne amintim că Empedocle spunea că Iubirea strânge laolaltă părţile formând corpuri întregi. Şi Anaxagoras îşi imagina un fel de forţă care, ca să spunem aşa, asigură ordinea şi creează oamenii, animalele, copacii şi florile. Această forţă el o numea spirit sau raţiune.
(Lumea Sofiei)
Empedocle spunea că în natură trebuie să acţioneze două forţe diferite. Aceste forţe el le-a numit Iubirea şi Vrajba. Ceea ce uneşte lucrurile este Iubirea, ceea ce le destramă, Vrajba.
(Lumea Sofiei)