Veneam cântând spre ochii-ți visători,
cu mari buchete-n braț. Aveai pe masă
grădini și-alei de felurite flori,
ca în Liban, pontifica mireasă.
Flori ce plutesc pe apă, flori de fulgi,
sau flori în munți, pe niște stânci severe,
flori grase tolănite-n clime dulci
și flori ce cresc sub cer de sticlă-n sere.
Dar tu ai râs de gestu-mi desuet
și de neprihănita-i vâlvătaie,
ai pus sub îndoială un poet
buchetul risipindu-l prin odaie.
M-am răzbunat atunci pe flori. Și sunt
dușmanul lor de temut. Dau foc prin Rome
de trandafiri, cutreier devastând
hectare mari de flăcări și arome.
Fără grădini prin anii mei te plimbi,
prădând frumos dactilii amintirii.
Am palme însângerate și cu ghimpi,
că-n drum am pălmuit toți trandafirii.
(Prinos de flori)
Asa cum aprilie reinnoieste gradina in floare, cea mai frumoasa floare a inflorit in inima ta.
(Ruy Blas)
© CCC

Cele mai frumoase flori cresc discret în umbră…
„Sub Umbra Floreo” sau „Înfloresc în umbră” este deviza națională a unui stat mic al Americii Centrale, Belize.
© CCC
Prin sentimente, oricare, bune sau rele, atarni de oameni. Prin inteligenta, ii domini.
Florile lăsă puțin din parfumul lor în mâna care le dăruiește.
Proverb chinezesc
Rațiunea, facultate echilibrată, merge cu pași încrezători, dar sentimentul, facultate aproape divină, zboară și plutește în imensitate pe aripile iubirii.
(Ore de filozofie)
© CCC
Sentimentele pe care le simulăm, ajungem să le simțim.
(Adolphe)
© CCC
Dacă vrei fructe, nu rupe florile…
Proverb indian
Frumusetea unui sentiment se masoara prin sacrificiul pe care esti gata sa-l faci pentru el.
Empedocle spunea că în natură trebuie să acţioneze două forţe diferite. Aceste forţe el le-a numit Iubirea şi Vrajba. Ceea ce uneşte lucrurile este Iubirea, ceea ce le destramă, Vrajba.
(Lumea Sofiei)
Glasul sentimentelor nu ne poate induce în eroare
Și n-avem nici o vină dacă urmăm natura.
(Elegii)
Şi cu asta se deşteaptă în suflet un dor după adevărata locuinţă a sufletului. Platon a numit dorul acesta Eros - şi asta înseamnă Iubire. Sufletul simte deci un "dor de iubire" după propria lui origine. Şi din acel moment, el trăieşte experienţa trupului şi a tuturor celor supuse simţurilor ca fiind nedesăvârşită şi neesenţială. Pe aripile iubirii, sufletul ar vrea să zboare "acasă" în lumea ideilor. Ar vrea să fie eliberat din temniţa trupului.
(Lumea Sofiei)
Prima floare inflorita pe Terra a fost o invitatie la un cantec inca nenascut.

Cea mai frumoasă floare e floarea de cireş, cel mai bun om e samuraiul.
Proverb japonez
© CCC Published on: Dec 27, 2017
Ne amintim că Empedocle spunea că Iubirea strânge laolaltă părţile formând corpuri întregi. Şi Anaxagoras îşi imagina un fel de forţă care, ca să spunem aşa, asigură ordinea şi creează oamenii, animalele, copacii şi florile. Această forţă el o numea spirit sau raţiune.
(Lumea Sofiei)
Se spune că există flori care înfloresc doar o dată la o sută de ani. De ce nu ar fi unele care înfloresc o dată la o mie, la zece mii de ani? Poate că nu vom şti niciodată despre ele, doar pentru că acest "o dată la o mie de ani" a venit astăzi.
(Noi)
© CCC
Căci, floare de n-ar trece, n-ar fi rod
Şi rodul de n-ar trece, n-ar fi floare...
(Într-un miez de noapte)
Sentimentele au o viata a lor, o natura ce decurge din imprejurarile in mijlocul carora s-au nascut; ele pastreaza fizionomia locurilor unde au crescut si pecetea ideilor ce au inraurit asupra dezvoltarii lor.
Ea găsea forme „amuzante” în toate bibelourile ei chinezești și, de asemenea, în orhidee, și în special în orhideele Cattleya, care erau, alături de crizanteme, florile ei preferate.
(În căutarea timpului pierdut, În partea dinspre Swann)
© CCC
Sentimentele si dorintele carora nu le dai atentie mor curand de inanitie: pentru ca atentia constienta este hrana si substanta lor.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.