Citate de Alexandr S. Puskin

Floarea care înflorește în împrejurări potrivnice este cea mai rară și cea mai frumoasă dintre toate. The flower that blooms in adversity is the most rare and beautiful of all. (Mulan) Compania Walt Disney Floarea-reginei sau Floarea-de-colț a devenit simbolul iubirii adevărate și al purității, deoarece, în tradiția românească, se spune că tinerii căutau această floare rară pentru a o dărui alesei inimii lor. Deoarece mica floare se găsește în zone greu accesibile, pe munte, a o oferi persoanei iubite reprezenta cel mai de preț gest, dar devenea și un simbol al curajului. Este una dintre cele mai cunoscute plante de munte, parțial datorită rarității sale. În Germania, Anglia, Franța etc. se numește Edelweiss. Numele său provine de la germanul edel, „nobil”, și weiß, „alb”. În Elveția, edelweiss este adesea folosită ca o adevărată emblemă națională și apare în special pe moneda de 5 franci elvețieni. Edelweiss are mai multe denumiri în Franța, precum Picior de leu, Steaua de argint, Steaua de zăpadă sau Steaua ghețurilor. © CCC

Veneam cântând spre ochii-ți visători, cu mari buchete-n braț. Aveai pe masă grădini și-alei de felurite flori, ca în Liban, pontifica mireasă.   Flori ce plutesc pe apă, flori de fulgi, sau flori în munți, pe niște stânci severe, flori grase tolănite-n clime dulci și flori ce cresc sub cer de sticlă-n sere.   Dar tu ai râs de gestu-mi desuet și de neprihănita-i vâlvătaie, ai pus sub îndoială un poet buchetul risipindu-l prin odaie.   M-am răzbunat atunci pe flori. Și sunt dușmanul lor de temut. Dau foc prin Rome de trandafiri, cutreier devastând hectare mari de flăcări și arome.   Fără grădini prin anii mei te plimbi, prădând frumos dactilii amintirii. Am palme însângerate și cu ghimpi, că-n drum am pălmuit toți trandafirii. (Prinos de flori)

Florile adunaseră în ele toată vara, cu umbrele şi luminile încrustate în frunze, şi ea le apăsa toată prospeţimea pe obrazul său. © CCC

În tăcere se-adunară Norii deşi pe chipul meu; Soarta înciudată, iară Mă ameninţă din greu… Am s-o-ntîmpin cu răbdare? Îi voi mai păstra dispreţ? Voi avea ne-nduplecarea Mîndrei mele tinereţi? După-o viaţă zbuciumată, La furtuni nepăsător, Poate şi de astă dată Aflu ţărmul salvator… Dar presimt de azi, şi sînger, Ceasul neînduplecat, Şi-ţi strîng mîna ta de înger, Cît e vreme, înc-o dat’. Blînd, cu-a vocii tale vrajă Bun rămas, şopteşte-mi dar, Şi privirea ta gingaşă Pleac-o trist, ridic-o iar; Amintirea veşnic vie Inimii ce-i ţine loc De speranţă, de mîndrie Şi de-al tinereţii foc. (Presimţire, 1828) (traducere de Veronica Porumbacu)

Există mai multă perfecţiune într-o floare simplă, de pe câmp, decât în cele mai însemnate lucrări ale geniului omului.

Dacă fiecare floricică ar fi vrut să fie un trandafir, primăvara și-ar fi pierdut frumusețea. © CCC

Cele mai frumoase flori cresc discret în umbră… „Sub Umbra Floreo” sau „Înfloresc în umbră” este deviza națională a unui stat mic al Americii Centrale, Belize. © CCC

Vântul trece lin, uşor Printre arbori şi deodată C-un parfum îmbătător S-a umplut pădurea toată.   Florile din jur se-ntreabă: – Poate vine-n ospeţie Vreo zeiţă de la îngeri? Să ne-mbete, cine ştie?   – Nu, răspunde-nfumurată, Îndreptând capul spre soare Floarea care printre flori, Este-n codru cea mai mare.   Nu e alta-aici ca mine O zeiţă sunt doar eu! – Ah, îi zice atunci pădurea, Ai miros urât şi greu.   Eşti tu mare, eşti ghimpoasă, Dar zeiţă-i altă floare Uite-o colo subţirică, Gingaşă, fermecătoare.   Stă cuminte, stă în umbră, Aplecată spre pământ, Lacrimi albe, mici, rotunde, Clopoţei de-argint în vânt…   Ea e floarea, ea-i zeiţa, A-nflorit întâia oară. Ne-a adus parfum ceresc Şi-i vom zice… Lăcrămioară. (Lăcrămioara)

Aş vrea să vă cuprind, că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi îmi par urzite din spuma roşie a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară. (Flori de mac)

Cu sacu-i plin de banalități s-a prezentat și anul ăsta zâna primăvară, cu toate-acestea noi ne-am bucurat de parcă-ar fi venit întâia oară.   Contrazicându-mă cu mine însămi și-n sfârșit, riscând să-mi stric pantofii prin noroi, m-am dus să vad ce flori au răsărit în parcul vast si gol de lânga noi.   De mult nu mă-ncercase așa dor de viață și călcam nerăbdătoare; simțeam cum se-nfioară sub picior pamântul umed, fecundat de soare.   Copacii goi mi s-au părut încântători - Parcă-aș fi vrut să-i strâng în brațe, să-i sărut (trecusem până-atunci de-atâtea ori pe lângă ei și nici nu i-am văzut)   Iar ceru-albastru, vag, nedefinit (ca rochiile care ies la spălat), cu capul dat pe spate l-am privit și l-am găsit de-a dreptul minunat.   Pe urmă-am dat de toporași lângă-un stejar erau așa de-albaștri, delicați - ca niște firmituri lăsate-n dar de primăvară, printre pomi-ntunecați.   M-am aplecat cu inima batând, dar când era să-i rup, nici eu nu stiu de ce si cum, dar mi-a venit în gând că pentru ei paharu-i un sicriu.   Și m-am întors spre casă mai agale, c-o oboseală fericită-n pași, iar dacă mâinile-mi erau la fel de goale, în schimb, aveam în suflet toporași. (Toporași)

Asa cum aprilie reinnoieste gradina in floare, cea mai frumoasa floare a inflorit in inima ta. (Ruy Blas) © CCC

În bucurie sau tristețe, florile sunt prietenii noștri constanți. © CCC

Exista seri ciudate in care florile au un suflet. (Exista seri ciudate, In gradina infantei) © CCC

Cea mai frumoasă floare e floarea de cireş, cel mai bun om e samuraiul. Proverb japonez © CCC  Published on: Dec 27, 2017

Florile lăsă puțin din parfumul lor în mâna care le dăruiește. Proverb chinezesc

În fragede cânturi cereşti - o melodie, Abia de s-aude - cânt de ciocârlie, Prima albă floare iată că învie, Ghioceii străluce în perdea aurie.   Eu: E prea devreme, floricico, prea devreme Nordul răsuflă încă ger, Albe zăpezi din munţi aşteaptă vreme, Dumbrava e udă până la cer.   Abia de-i miji luminiţa aurie, Să te-ascunzi sub poala mamei-pădure, Când dinţii de chiciură târzie Sau perla rece de rouă, viaţa vor să-ţi fure.   Floricica: Viaţa noastră-i trai de fluturi, Trează-n în zori, seara te scuturi; E mai bună clipa - una în Prier, Decât multe-n toamnă-n ger.   Pentru Domnul strângi pomană, Daruri, la prieteni sau iubită, Din floarea mea tu fă cunună, Cunună pe cunună împletită.   Eu: În neruşinata iarbă, în sălbatica pădure Ai crescut tu floare dragă! Cu o strălucire slabă şi de stat micuţă tare, Cine-ţi dă mândrie, fală?   N-ai culorile din zori, Nici baticul de tulipă, Nici rochiţele de crin, Nici roza pictată-n sân.   Te voi împleti-n cunună; Dar încredere, de unde-atâta! Prietenii şi cu iubita Te primesc cu drag în mână?   Floricica: Prietenii mă culeg de cu seară, Înger vestitor de primăvară; Prietenia n-are strălucire multă La umbră mai bine-ascultă.   Demnă de ce-i mânuţa fetei Spune-mi, divină Maria! Pentru primul mugur-tulei, Capăt prima... ah! doar întâia Lacrimă. (Poezii, vol. I – Balade și romanţe)

Rătăceam precum un nor singuratic Ce plutește în înălțimi peste dealuri și văi, Când, deodată, am văzut o mulțime, O puzderie de narcise aurii; Pe lângă lac, pe sub copaci, Unduindu-se și dansând în adierea vântului.   O mare de flori ca stelele ce strălucesc Și sclipesc de-a lungul Căii Lactee, Se întindeau în rânduri nesfârșite De-a lungul marginii unui golf: Zece mii am văzut dintr-o privire, Unduindu-și corolele în dans sprințar.   Valurile din jurul lor dansau; dar ele Întreceau în frumusețe strălucirea valurilor: Un poet n-ar putea fi mai încântat, Decât într-o astfel de însoțire însuflețită: Le-am privit - le-am privit îndelung - și m-am gândit Ce comoară de frumusețe mi-a oferit acest spectacol:   Adesea, când mă-ntind pe pat, Fără să mă gândesc la nimic sau meditând, Ele strălucesc în acel ochi interior Care este fericirea singurătății; Și apoi, inima mea e copleșită de plăcere Și dansează cu narcisele aurii.   (Rătăceam precum un nor singuratic / I Wandered Lonely as a Cloud) Copyright © CCC  Published on: Apr 8, 2019

Am aflat destul de repede o seamă de lucruri despre această floare. Pe planeta micului prinţ fuseseră întotdeauna flori foarte simple, împodobite cu un singur rînd de petale, aflate pretutindeni şi care nu deranjau pe nimeni. Ele apăreau într-o dimineaţă în iarbă şi seara dispăreau. Dar aceea germinase într-o bună zi dintr-un grăunte adus nu se ştie de unde, iar micul prinţ supraveghease cu foarte mare atenţie acea tulpiniţă care nu semăna cu celelalte. Putea să fie o nouă specie de baobab. Dar arbustul încetă curînd să crească şi începu să pregătească o floare. Micul prinţ văzu ceva ca un bumb mare şi simţi că ceva miraculos avea să îşi facă apariţia; floarea însă, la adăpostul bumbului verde, nu îşi mai termina pregătirile pentru a-şi etala frumuseţea. Ea îşi alegea cu grijă culorile. Se îmbrăca încet, îşi potrivea una cîte una petalele. Nu vroia să apară şifonată ca macul. Ea nu vroia să apară decît în deplinătatea şi sclipirea frumuseţii sale. Da! Era cochetă! Toaleta sa misterioasă dură multe zile. Dar într-o bună dimineaţă, exact odată cu răsăritul soarelui, se arătă. (Micul Prinț)

Eu te-am iubit şi poate că iubirea În suflet, nu s-a stins încă de tot; Dar nici nelinişte şi nici tristeţe Ea nu îţi va mai da, aşa socot. Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde, De gelozie, de sfială chinuit. Dea Domnul să mai fii cândva iubită Aşa adânc, aşa gingaş cum te-am iubit. (Eu te-am iubit) Traducere de Maria Banuş

Prima floare inflorita pe Terra a fost o invitatie la un cantec inca nenascut.