Citate de Alexandr S. Puskin

Multe flori lucesc în lume, Multe flori mirositoare! Dar ca voi, mici lăcrămioare, N-are-n lume nici o floare Miros dulce, dulce nume!   Voi sunteţi lacrimi de îngeri Pe pământ din cer picate, Când prin stele legănate A lor suflete curate Zbor vărsând duioase plângeri.   Sunteţi fragede şi albe Ca iubita vieţii mele! Cu voi, scumpe strugurele, Albe mărgăritărele, Primăvara-şi face salbe.   Dar deodată vântul rece Fără vreme vă coseşte! Astfel soarta crunt răpeşte Tot ce-n lume ne zâmbeşte... Floarea piere, viaţa trece! (Lăcrămioare)

Iarnă este în capul meu, dar primăvara eternă este în inima mea. Respir la această oră parfumul liliacului, al violetelor și al trandafirilor, ca acum douăzeci de ani. © CCC

Cu sacu-i plin de banalități s-a prezentat și anul ăsta zâna primăvară, cu toate-acestea noi ne-am bucurat de parcă-ar fi venit întâia oară.   Contrazicându-mă cu mine însămi și-n sfârșit, riscând să-mi stric pantofii prin noroi, m-am dus să vad ce flori au răsărit în parcul vast si gol de lânga noi.   De mult nu mă-ncercase așa dor de viață și călcam nerăbdătoare; simțeam cum se-nfioară sub picior pamântul umed, fecundat de soare.   Copacii goi mi s-au părut încântători - Parcă-aș fi vrut să-i strâng în brațe, să-i sărut (trecusem până-atunci de-atâtea ori pe lângă ei și nici nu i-am văzut)   Iar ceru-albastru, vag, nedefinit (ca rochiile care ies la spălat), cu capul dat pe spate l-am privit și l-am găsit de-a dreptul minunat.   Pe urmă-am dat de toporași lângă-un stejar erau așa de-albaștri, delicați - ca niște firmituri lăsate-n dar de primăvară, printre pomi-ntunecați.   M-am aplecat cu inima batând, dar când era să-i rup, nici eu nu stiu de ce si cum, dar mi-a venit în gând că pentru ei paharu-i un sicriu.   Și m-am întors spre casă mai agale, c-o oboseală fericită-n pași, iar dacă mâinile-mi erau la fel de goale, în schimb, aveam în suflet toporași. (Toporași)

Exista seri ciudate in care florile au un suflet. (Exista seri ciudate, In gradina infantei) © CCC

Luna se strecoară-alene Printre ceţi, cernînd scântei, Şi pe Tristele poeme, Varsă trist lumina ei. Pe întinsul drum iernatic, Troica lunecă în zbor, Clopoţelul singuratic Clinchetă chinuitor. Surugiul pune-n cîntec Ceva scump, natal şi sfânt: Cînd al doilea descîntec, Cînd al inimii avînt... Nici lumini nu sînt, nici sate, Frig, pustiu, zăpezi... Şi doar Stîlpii verstelor vîrstate, Dinaintea mea răsar... Mi-i urît... Dar mîine, Nina Va zîmbi în faţa mea, Focu-şi va juca lumina, Ochi în ochi voi sta cu ea. Minutarul, făr-odihnă, Drumul său şi-l va urma, Pe noi singuri stînd în tihnă Miezul nopţii ne-o lăsa. Surugiul, cum i-e felul, Moţăie. Sînt trist, mi-e dor... Luna-n ceaţă; clopoţelul Clinchetă chinuitor... (Drum de iarnă) (traducere de George Lesnea)

Poete, să nu cauţi la dragostea mulţimii, Căci zgomotul de slavă va trece-ntr-un minut, Vei auzi judeţul și râsetul prostimii, Dar să ramâi ca stânca posomorât, tăcut. Ești crai: trăiește singur. Pe slobodul tău drum Te du, unde te cheamă al minţii tale zbor, Desăvârseste-ţi roada gândurilor de dor Și n-aștepta răsplata a trudei nicidecum. Ea este-n tine. Tu-ţi esti înaltul tău judeţ Ce aspru-ţi hotărăște al muncii tale preţ. Esti mulţumit, artiste, ne-ndoios?... Atunci Copilăroasa gloată hulească-te-n zadar Și clatine-ţi temeiul sfințitului altar Și pângărească-ţi vatra înaltei tale munci. (Poetului)

Ea nu credea, de exemplu, că o plantă ar avea o viaţă sufletească deosebit de complicată. Cum să-şi închipuie că o floare de clopoţel ar fi putut avea probleme în viaţa ei sentimentală, să sufere de iubire neîmpărtăşită ? (Lumea Sofiei)

Aş vrea să vă culeg în braţe feciorelnicul avant, dar vi-e atât de fragedă podoaba, că nu-ndrăznesc, o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng. (Flori de mac)

Câte Flori neştiute în Pădure rămân Pierind pe Dealuri, prin Fâneţe Fără Puterea de a-şi cunoaşte Nebănuita Frumuseţe -   Şi câte-şi risipesc în Vânt Nepieritor şi tainic Nimbul sfânt - Fără să ştie ce Fior În Suflet strecura-ne-vor.   (traducerea Ileana Mihai-Ştefănescu)   How many Flowers fail in Wood - Or perish from the Hill - Without the privilege to know That they are Beautiful -   How many cast a nameless Pod Upon the nearest Breeze - Unconscious of the Scarlet Freight - It bear to Other Eyes –

Căci, floare de n-ar trece, n-ar fi rod Şi rodul de n-ar trece, n-ar fi floare... (Într-un miez de noapte)

Nici o poetica din lume nu atinge perfectiunea si semnificatia celei mai timide flori.

O albăstriță-n lan crescu de zor În primăvară. Vara a-nflorit. Sub ploaia toamnei floarea i-a pălit. Aceasta-i soarta celui muritor. (Aceeași soartă) Traducere de Virgil Teodorescu

Dacă vrei fructe, nu rupe florile… Proverb indian

Lectura, iată învăţătura cea mai bună.

Cînd zarva zilei se preface-n şoapte, Şi-n pieţele, de linişte-acum pline, Şi-aşterne umbra străvezia noapte, Iar somnul cu răsplata trudei vine,   Atunci începe truda mea şi chinul, Şi ceasurile picură-n tăcere: În nemişcarea nopţii simt veninul Mustrărilor arzînd pîn’ la durere.   În cugetul meu trist, noian de vise, Sfîşietoare gînduri s-au ivit. Iar amintirea iese din abise Rostogolindu-şi ghemul nesfîrşit.   Şi recitindu-mi viaţa mea în silă Blestem şi mă cutremur, plîng amar, Dar rîndurile triste de pe filă Răsar prin pînza lacrimilor iar. (Amintire, 1828)

Am aflat destul de repede o seamă de lucruri despre această floare. Pe planeta micului prinţ fuseseră întotdeauna flori foarte simple, împodobite cu un singur rînd de petale, aflate pretutindeni şi care nu deranjau pe nimeni. Ele apăreau într-o dimineaţă în iarbă şi seara dispăreau. Dar aceea germinase într-o bună zi dintr-un grăunte adus nu se ştie de unde, iar micul prinţ supraveghease cu foarte mare atenţie acea tulpiniţă care nu semăna cu celelalte. Putea să fie o nouă specie de baobab. Dar arbustul încetă curînd să crească şi începu să pregătească o floare. Micul prinţ văzu ceva ca un bumb mare şi simţi că ceva miraculos avea să îşi facă apariţia; floarea însă, la adăpostul bumbului verde, nu îşi mai termina pregătirile pentru a-şi etala frumuseţea. Ea îşi alegea cu grijă culorile. Se îmbrăca încet, îşi potrivea una cîte una petalele. Nu vroia să apară şifonată ca macul. Ea nu vroia să apară decît în deplinătatea şi sclipirea frumuseţii sale. Da! Era cochetă! Toaleta sa misterioasă dură multe zile. Dar într-o bună dimineaţă, exact odată cu răsăritul soarelui, se arătă. (Micul Prinț)

Floarea care înflorește în împrejurări potrivnice este cea mai rară și cea mai frumoasă dintre toate. The flower that blooms in adversity is the most rare and beautiful of all. (Mulan) Compania Walt Disney Floarea-reginei sau Floarea-de-colț a devenit simbolul iubirii adevărate și al purității, deoarece, în tradiția românească, se spune că tinerii căutau această floare rară pentru a o dărui alesei inimii lor. Deoarece mica floare se găsește în zone greu accesibile, pe munte, a o oferi persoanei iubite reprezenta cel mai de preț gest, dar devenea și un simbol al curajului. Este una dintre cele mai cunoscute plante de munte, parțial datorită rarității sale. În Germania, Anglia, Franța etc. se numește Edelweiss. Numele său provine de la germanul edel, „nobil”, și weiß, „alb”. În Elveția, edelweiss este adesea folosită ca o adevărată emblemă națională și apare în special pe moneda de 5 franci elvețieni. Edelweiss are mai multe denumiri în Franța, precum Picior de leu, Steaua de argint, Steaua de zăpadă sau Steaua ghețurilor. © CCC

Dacă fiecare floricică ar fi vrut să fie un trandafir, primăvara și-ar fi pierdut frumusețea. © CCC

Prima floare inflorita pe Terra a fost o invitatie la un cantec inca nenascut.

În tăcere se-adunară Norii deşi pe chipul meu; Soarta înciudată, iară Mă ameninţă din greu… Am s-o-ntîmpin cu răbdare? Îi voi mai păstra dispreţ? Voi avea ne-nduplecarea Mîndrei mele tinereţi? După-o viaţă zbuciumată, La furtuni nepăsător, Poate şi de astă dată Aflu ţărmul salvator… Dar presimt de azi, şi sînger, Ceasul neînduplecat, Şi-ţi strîng mîna ta de înger, Cît e vreme, înc-o dat’. Blînd, cu-a vocii tale vrajă Bun rămas, şopteşte-mi dar, Şi privirea ta gingaşă Pleac-o trist, ridic-o iar; Amintirea veşnic vie Inimii ce-i ţine loc De speranţă, de mîndrie Şi de-al tinereţii foc. (Presimţire, 1828) (traducere de Veronica Porumbacu)