Citate de Alexandr S. Puskin

Prima floare inflorita pe Terra a fost o invitatie la un cantec inca nenascut.

O albăstriță-n lan crescu de zor În primăvară. Vara a-nflorit. Sub ploaia toamnei floarea i-a pălit. Aceasta-i soarta celui muritor. (Aceeași soartă) Traducere de Virgil Teodorescu

Poete, să nu cauţi la dragostea mulţimii, Căci zgomotul de slavă va trece-ntr-un minut, Vei auzi judeţul și râsetul prostimii, Dar să ramâi ca stânca posomorât, tăcut. Ești crai: trăiește singur. Pe slobodul tău drum Te du, unde te cheamă al minţii tale zbor, Desăvârseste-ţi roada gândurilor de dor Și n-aștepta răsplata a trudei nicidecum. Ea este-n tine. Tu-ţi esti înaltul tău judeţ Ce aspru-ţi hotărăște al muncii tale preţ. Esti mulţumit, artiste, ne-ndoios?... Atunci Copilăroasa gloată hulească-te-n zadar Și clatine-ţi temeiul sfințitului altar Și pângărească-ţi vatra înaltei tale munci. (Poetului)

Fiecare floare este un suflet care înflorește în natură.

Dacă fiecare floricică ar fi vrut să fie un trandafir, primăvara și-ar fi pierdut frumusețea. © CCC

Aş vrea să vă culeg în braţe feciorelnicul avant, dar vi-e atât de fragedă podoaba, că nu-ndrăznesc, o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng. (Flori de mac)

Florile primăverii sunt visele iernii povestite, dimineața, la micul dejun al îngerilor. Les fleurs de printemps sont les rêves de l’hiver racontés, le matin, à la table des anges. © CCC

Câte Flori neştiute în Pădure rămân Pierind pe Dealuri, prin Fâneţe Fără Puterea de a-şi cunoaşte Nebănuita Frumuseţe -   Şi câte-şi risipesc în Vânt Nepieritor şi tainic Nimbul sfânt - Fără să ştie ce Fior În Suflet strecura-ne-vor.   (traducerea Ileana Mihai-Ştefănescu)   How many Flowers fail in Wood - Or perish from the Hill - Without the privilege to know That they are Beautiful -   How many cast a nameless Pod Upon the nearest Breeze - Unconscious of the Scarlet Freight - It bear to Other Eyes –

Exista seri ciudate in care florile au un suflet. (Exista seri ciudate, In gradina infantei) © CCC

Luna se strecoară-alene Printre ceţi, cernînd scântei, Şi pe Tristele poeme, Varsă trist lumina ei. Pe întinsul drum iernatic, Troica lunecă în zbor, Clopoţelul singuratic Clinchetă chinuitor. Surugiul pune-n cîntec Ceva scump, natal şi sfânt: Cînd al doilea descîntec, Cînd al inimii avînt... Nici lumini nu sînt, nici sate, Frig, pustiu, zăpezi... Şi doar Stîlpii verstelor vîrstate, Dinaintea mea răsar... Mi-i urît... Dar mîine, Nina Va zîmbi în faţa mea, Focu-şi va juca lumina, Ochi în ochi voi sta cu ea. Minutarul, făr-odihnă, Drumul său şi-l va urma, Pe noi singuri stînd în tihnă Miezul nopţii ne-o lăsa. Surugiul, cum i-e felul, Moţăie. Sînt trist, mi-e dor... Luna-n ceaţă; clopoţelul Clinchetă chinuitor... (Drum de iarnă) (traducere de George Lesnea)

Macii îşi înalţă pe câmpuri florile sălbatice şi fragile, rezistente şi unice, pe care nimeni nu le-a plantat, a căror flacără străbate câmpurile ca un mesaj. © CCC

Şi floarea cea mai albă își are umbra sa. Proverb maghiar

Lectura, iată învăţătura cea mai bună.

O floare veştedă zăresc Ce-a fost uitată între pagini, Şi-un vis ciudat, nepământesc Trezeşte-n pieptul meu imagini. Pe unde a-nflorit, şi când? De care Mai avut-a parte? Şi cine-a rupt-o, cu ce gând? Şi pentru ce a pus-o-n carte? Să amintească un bun-rămas? Vreo întâlnire sub murmure? Sau vreo plimbare-n molcom ceas Pe câmp ori poate prin pădure? Mai sunt pe lume el şi ea? În ce ungher se află oare? Sau poate-s veştejiţi aşa, Precum aici această floare? (Floarea)

Cea mai frumoasă floare e floarea de cireş, cel mai bun om e samuraiul. Proverb japonez © CCC  Published on: Dec 27, 2017

În bucurie sau tristețe, florile sunt prietenii noștri constanți. © CCC

Cele mai frumoase flori cresc discret în umbră… „Sub Umbra Floreo” sau „Înfloresc în umbră” este deviza națională a unui stat mic al Americii Centrale, Belize. © CCC

Florile sunt pentru mine ca ochii prietenilor mei. Mă spionează, îmi trimit semne și schimb cu ei lungi priviri complice. © CCC

Vântul trece lin, uşor Printre arbori şi deodată C-un parfum îmbătător S-a umplut pădurea toată.   Florile din jur se-ntreabă: – Poate vine-n ospeţie Vreo zeiţă de la îngeri? Să ne-mbete, cine ştie?   – Nu, răspunde-nfumurată, Îndreptând capul spre soare Floarea care printre flori, Este-n codru cea mai mare.   Nu e alta-aici ca mine O zeiţă sunt doar eu! – Ah, îi zice atunci pădurea, Ai miros urât şi greu.   Eşti tu mare, eşti ghimpoasă, Dar zeiţă-i altă floare Uite-o colo subţirică, Gingaşă, fermecătoare.   Stă cuminte, stă în umbră, Aplecată spre pământ, Lacrimi albe, mici, rotunde, Clopoţei de-argint în vânt…   Ea e floarea, ea-i zeiţa, A-nflorit întâia oară. Ne-a adus parfum ceresc Şi-i vom zice… Lăcrămioară. (Lăcrămioara)

În tăcere se-adunară Norii deşi pe chipul meu; Soarta înciudată, iară Mă ameninţă din greu… Am s-o-ntîmpin cu răbdare? Îi voi mai păstra dispreţ? Voi avea ne-nduplecarea Mîndrei mele tinereţi? După-o viaţă zbuciumată, La furtuni nepăsător, Poate şi de astă dată Aflu ţărmul salvator… Dar presimt de azi, şi sînger, Ceasul neînduplecat, Şi-ţi strîng mîna ta de înger, Cît e vreme, înc-o dat’. Blînd, cu-a vocii tale vrajă Bun rămas, şopteşte-mi dar, Şi privirea ta gingaşă Pleac-o trist, ridic-o iar; Amintirea veşnic vie Inimii ce-i ţine loc De speranţă, de mîndrie Şi de-al tinereţii foc. (Presimţire, 1828) (traducere de Veronica Porumbacu)