Duminică: paradisul pentru medici! Pe terenul de golf, la malul mării, cu iubita sau soția lor, la biserică sau pe iaht… Medicii, pretutindeni, categoric nu mai sunt în rolul de medici.
(Naratorul)
© CCC
Natura ne înconjoară de la parcuri și curți până la străzi și alei. Data viitoare când ieșiți la plimbare, călcați ușor și amintiți-vă că suntem atât locuitori, cât și administratori ai naturii în cartierele noastre.
© CCC
În timpul acestei plimbări, condus de mâna lui Balzac prin comedia sa umană, și făcând cunoștință cu peste patru mii de personaje (un german le-a numărat!), mi se părea că trăiam o altă viață, mult mai bogată și mai mare decât a mea, încât aveam impresia că trăisem două vieți de om. Pornind de la lumea lui, am căpătat un nou punct de vedere asupra lumii mele.
(Singur)
O floare veştedă zăresc
Ce-a fost uitată între pagini,
Şi-un vis ciudat, nepământesc
Trezeşte-n pieptul meu imagini.
Pe unde a-nflorit, şi când?
De care Mai avut-a parte?
Şi cine-a rupt-o, cu ce gând?
Şi pentru ce a pus-o-n carte?
Să amintească un bun-rămas?
Vreo întâlnire sub murmure?
Sau vreo plimbare-n molcom ceas
Pe câmp ori poate prin pădure?
Mai sunt pe lume el şi ea?
În ce ungher se află oare?
Sau poate-s veştejiţi aşa,
Precum aici această floare?
(Floarea)
Daca as fi avut o floare pentru fiecare moment in care m-am gandit la tine, as putea sa ma plimb prin propria mea gradina pentru totdeauna.
Deşi mi-a plăcut dintotdeauna să stau de vorbă cu oamenii – şi, mai ales, cu cei mult mai bătrâni decât mine – când eram copil, cel mai bine petreceam (şi fiindcă n-aveam cu cine să mă joc) plimbându-mă prin câmp, vorbind de una singură şi inventându-mi poveşti. Personajele din basme îmi erau familiare.
Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă,
Socoate cănile din zori – şi după
Să-mi spui cu Rouă câte-s pline,
Şi dimineaţa cât se-ntinde –
Când doarme ţesătoarea – cine
Mai ţese pânzele senine!
Şi scrie-mi câte note ai simţit
În extazul Prihorului ameţit
În ramul plin de uimire nouă –
Ţestoasa câte plimbări a făcut –
Albina câte potire a băut,
La marea Orgie cu rouă!
Bolta curcubeului de cine e dusă
Şi cine mână zarea supusă
Cu nuiele subţiri de Azur?
Degetele cui sunt stalactite –
Salbele nopţii de cine-s socotite
De nu s-a pierdut vreuna-mprejur?
Şi cine a clădit Căscioara Albă, cine
A zăvorât ferestrele atât de bine
Ca spiritu-mi să nu pătrundă în larg?
Cine-ntr-o zi de gală anume
Îmi va deschide dincolo de lume
Şi voi lăsa zorzoanele în prag?
(traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu)
Spui ca iubesti ploaia, dar iti iei umbrela cand te plimbi prin ploaie. Spui ca iubesti soarele, dar cauti umbra cand soarele straluceste. Spui ca iubesti vantul, dar cand bate vantul, inchizi fereastra. De aceea, mi-e teama cand spui ca ma iubesti.
© CCC
Unii oameni si-au faurit despre lume, o data pentru totdeauna, o viziune care-i multumeste… Dupa aceea, toate merg de la sine… Viata lor seamana cu o plimbare cu barca pe timp frumos: n-au de facut altceva decat sa alunece in voia valurilor, pana la debarcader.