Alexandr S. Puskin

Alexandr Sergheevici Pușkin, 6 iun. 1799 – 10 feb. 1837, născut în Moscova, poet şi dramaturg clasic din perioada romantică, considerat a fi cel mai mare poet rus şi fondatorul literaturii ruse moderne, unul dintre marii lirici ai literaturii universale. A trăit 38 de ani.

Considerat primul mare autor rus, Alexandru Pușkin este la originea reînnoirii codurilor literaturii țării sale.

Puşkin a fost iniţiatorul folosirii dialectului local în poeziile şi piesele sale, creând un stil propriu de amestec al naraţiunii cu teatrul, idila şi satira – asociate cu literatura rusă şi influenţând major scriitorii ruşi care l-au urmat.

Provenit din aristocrația moscovită, a crescut înconjurat de cărți, încurajat să scrie de unchiul său, el însuși poet. Succesul nu a întârziat pentru a-l încununa pe acest francofil, admirator al lui Molière și al lui Racine, dar și cititor al lui Shakespeare și al lui Lord Byron.

Tatăl lui Puşkin, Serghei Lvovici Puşkin (1767–1848), era descendentul unei distinse familii nobile ruseşti, cu strămoşi din secolul al XII-lea. Mama lui Puşkin, Nadejda (Nadia) Ossipovna Hannibal (1775–1836) avea strămoşi, pe linia bunicii paterne, din nobilimea germană şi scandinavă. Ea a fost fiica lui Ossip Abramovici Gannibal (1744–1807) şi a soţiei lui, Maria Alexeievna Puşkina, iar bunicul ei patern, adică străbunicul lui Puşkin, un paj ridicat în rang de către Petru cel Mare, a fost Abram Petrovici Gannibal, născut în Eritreea.

În 1811 viitorul poet s-a înscris la şcoala nou înfiinţată la Țarskoe Selo, (azi oraşul Puşkin) unde va studia până în 1817. La vârsta de cincisprezece ani publică primul poem. În 1820 vede lumina tiparului primul său lung poem, Ruslan şi Ludmila.

La început marcată de influențe romantice ca în „Țiganii”, poezia sa devine din ce în ce mai personală și mai angajată. Animat de idei liberale, scriitorul a îndrăznit să critice politica lui Alexandru al III-lea așa cum o atestă poemul „Oda libertății” sau tragedia istorică „Boris Godunov”, și a fost trimis în exil în Caucaz în 1818.

Poetul devine incomod din pricina popularităţii şi scrierilor lui antidespotice – manuscrisul Odă a Libertăţii. Ca urmare, în acelaşi an (1820), pentru a evita deportarea în Siberia, se mută la Chişinău unde va locui până în 1823. După o călătorie de vară în Caucaz şi în Crimeea, scrie două poeme foarte aclamate: Prizonierul din Caucaz şi Fântâna din Bahcisarai.

Reabilitat de Nicolae I, șapte ani mai târziu, Pușkin și-a reluat viața socială pe care o abandonase, s-a căsătorit cu Natalia Goncearova și și-a continuat activitatea literară, de această dată protejată de putere.

În 1823 se mută la Odesa, unde intră din nou în conflict cu guvernul care-l trimite în exil în nordul Rusiei, unde va sta din 1824 până in 1826. Cu ajutorul anumitor autorităţi, reuşeşte să-i facă o vizită ţarului Nikolai I pentru o petiţie cu privire la eliberarea lui, pe care o şi obţine.

În revolta din decembrie 1825 la Sankt Petersburg sunt găsite în mâinile unor insurgenţi o serie de poeme politice timpurii ale poetului. Ca urmare Puşkin intră imediat sub strictul control al cenzurii guvernului, fiindu-i interzis să călătorească sau să publice. În acest timp scrie drama Boris Godunov, pe care însă nu reuşeşte să o publice decât cinci ani mai târziu.

În 1831 se căsătoreşte cu Natalia Goncharova. Împreună încep să frecventeze cercurile din înalta societate, poetul devenind un apropiat al curţii. În 1837, înglodat în datorii şi în mijlocul zvonurilor despre relaţia amoroasă a soţiei lui cu aventurierul francez d’Anthes, pe 27 ianuarie Puşkin îl provoacă pe presupusul iubit la duel. În urma duelului, amândoi bărbaţii sunt răniţi, Puşkin mortal. Două zile mai târziu, Rusia îl pierdea pe cel mai important poet şi dramaturg romantic al secolulului al XIX-lea – Alexandr Sergheievici Puşkin. Guvernul, temându-se de o eventuală demonstraţie politică, a mutat desfăşurarea funeraliilor într-un loc mai ferit, permiţând participarea unui grup foarte restrâns de rude şi prieteni apropiaţi.

Admirată de mulți artiști, opera sa a fost pusă pe muzică de mari compozitori precum Ceaikovski -„Dama de pică”, „Evgheni Oneghin” – sau Rahmaninov -„Cavalerul avar”.

Locul proeminent al scriitorului în literatura rusă l-a făcut pe romancierul și istoricul francez de origine rusă Henri Troyat (Lev Aslanovici Tarasov) să spună că „fiecare scriitor rus este, mai mult sau mai puțin, emulul (concurent, rival) lui Pușkin”.

Aprecieri

Sunt copleșit de versurile lui Pușkin, izvor de apă vie. – Mihai Eminescu – poet, prozator și ziarist

Poezia lui Pușkin este ca un soare. Luminează întreaga lume. – Nikolai Nekrasov – poet

Fără îndoială, Pușkin este acela care a creat limba noastră poetică, limba noastră literară, iar nouă și urmașilor noștri nu ne rămâne decât să mergem pe drumul trasat de geniul lui. – Ivan Turgheniev – scriitor

Poezia lui Pușkin este uimitor de fidelă realității ruse, fie că descrie natura rusă, fie că zugrăvește caracterele ruse; acesta este motivul pentru care Pușkin a fost proclamat în unanimitate poetul cu adevărat național al Rusiei, poet popular. – Vissarion Belinski – critic literar

Cu cât inspirația este mai puternică, cu atât este nevoie de mai multă migală pentru a-i da glas. Îl citim pe Pușkin și versurile lui sunt atât de curgătoare, atât de simple, încât avem impresia că ele s-au rânduit într-o astfel de formă, așa, de la sine, fără nicio greutate. Nu ne dăm seama însă câtă muncă a cheltuit poetul pentru ca totul să iasă atât de simplu și de curgător. – Lev Tolstoi – scriitor

Suntem niște pigmei în comparație cu Pușkin. Nu mai există printre noi un asemenea geniu. Ce frumusețe, ce vigoare are fantezia lui! Am recitit de curând Dama de pică. Ce fantezie!… Cu o analiză subtilă el a urmărit toate mișcările lui Hermann, toate chinurile lui, toate speranțele și, în sfârșit, neașteptata și îngrozitoarea lui cădere. – Feodor Dostoievski – scriitor

Când se pronunță numele lui Pușkin te gândești imediat la poetul național rus. Și într-adevăr, niciunul din poeții noștri nu e mai mare și nu poate fi numit cu mai multă dreptate național. În el, ca într-un lexicon, se află bogăția, puterea și flexibilitatea limbii noastre. Mai mult decât oricare altul, el i-a deschis granițele și a indicat imensitatea spațiului său. Pușkin este un fenomen excepțional, poate unic, al spiritului rus: el e omul rus în dezvoltarea sa finită, așa cum va apare poate peste două sute de ani. – Nikolai Gogol – scriitor

Cel mai mare poet pe care l-a produs Rusia, nu numai în epoca aceasta, dar în toate epocile, e Puşkin.
C. Dobrogeanu-Gherea – scriitor

Opere principale:

Poeme: Ruslan și Ludmila, 1820; Gavriiliada, 1821; Prizonierul din Caucaz, 1822; Frații haiduci, 1822; Fântana din Bahcisarai, 1824; Țiganii, 1824; Contele Nulin, 1825; Poltava, 1828; Căsuța din Colomna, 1829; Andjelo, 1833; Călărețul de aramă, 1833;

Romane în versuri: Evgheni Oneghin, 1831;

Teatru: Boris Godunov, 1825 (tragedie); Micile tragedii, 1830; Cavalerul avar; Mozart și Salieri; Oaspetele de piatră; Ospăț în timp de ciumă; Rusalca, 1832;

Proze (romane, nuvele și povestiri): Arapul lui Petru cel Mare, 1827 (roman neterminat); Istoria satului Goriuhino, 1830 (schiță neterminată); Povestirile răposatului Ivan Petrovici Belkin, 1831; Împușcătura; Viscolul; Dricarul; Căpitanul de poștă, 1825 (nuvelă); Domnișoara țărăncuță; Dubrovski, 1832 (roman neterminat); Kirdjali, 1834; Dama de pică, 1834; Istoria lui Pugaciov, 1834; Fata căpitanului, 1836 (roman istoric); Roslavlev, 1836 (roman neterminat); Nopțile egiptene, 1837 (schiță neterminată);

Basme: Povestea cu popa și argatul său Balda, 1830; Povestea ursoaicei, 1830; Povestea țarului Saltan, a feciorului său Gvidon-voevod viteazul și a frumoasei crăiese Lebăda, 1831; Basmul cu pescarul și peștișorul, 1833; Basmul cu domnița adormită și cei șapte voinici, 1833; Basmul cocoșelului de aur, 1834.