Alexandr S. Puskin

Alexandr Sergheevici Pușkin, 6 iun. 1799 – 10 feb. 1837, poet rus, unul dintre marii lirici ai literaturii universale. A trăit 38 de ani.

Considerat primul mare autor rus, Alexandru Pușkin este la originea reînnoirii codurilor literaturii țării sale.

Provenit din aristocrația moscovită, a crescut înconjurat de cărți, încurajat să scrie de unchiul său, el însuși poet. Succesul nu a întârziat pentru a-l încununa pe acest francofil, admirator al lui Molière și al lui Racine, dar și cititor al lui Shakespeare și al lui Lord Byron.

La început marcată de influențe romantice ca în „Țiganii”, poezia sa devine din ce în ce mai personală și mai angajată. Animat de idei liberale, scriitorul a îndrăznit să critice politica lui Alexandru al III-lea așa cum o atestă poemul „Oda libertății” sau tragedia istorică „Boris Godunov”, și a fost trimis în exil în Caucaz în 1818.

Reabilitat de Nicolae I, șapte ani mai târziu, Pușkin și-a reluat viața socială pe care o abandonase, s-a căsătorit cu Natalia Goncearova și și-a continuat activitatea literară, de această dată protejată de putere.

Admirată de mulți artiști, opera sa a fost pusă pe muzică de mari compozitori precum Ceaikovski -„Dama de pică”, „Evgheni Oneghin” – sau Rahmaninov -„Cavalerul avar”.

Locul proeminent al scriitorului în literatura rusă l-a făcut pe romancierul și istoricul francez de origine rusă Henri Troyat (Lev Aslanovici Tarasov) să spună că „fiecare scriitor rus este, mai mult sau mai puțin, emulul (concurent, rival) lui Pușkin”.

Aprecieri

Sunt copleșit de versurile lui Pușkin, izvor de apă vie. – Mihai Eminescu – poet, prozator și ziarist

Poezia lui Pușkin este ca un soare. Luminează întreaga lume. – Nikolai Nekrasov – poet

Fără îndoială, Pușkin este acela care a creat limba noastră poetică, limba noastră literară, iar nouă și urmașilor noștri nu ne rămâne decât să mergem pe drumul trasat de geniul lui. – Ivan Turgheniev – scriitor

Poezia lui Pușkin este uimitor de fidelă realității ruse, fie că descrie natura rusă, fie că zugrăvește caracterele ruse; acesta este motivul pentru care Pușkin a fost proclamat în unanimitate poetul cu adevărat național al Rusiei, poet popular. – Vissarion Belinski – critic literar

Cu cât inspirația este mai puternică, cu atât este nevoie de mai multă migală pentru a-i da glas. Îl citim pe Pușkin și versurile lui sunt atât de curgătoare, atât de simple, încât avem impresia că ele s-au rânduit într-o astfel de formă, așa, de la sine, fără nicio greutate. Nu ne dăm seama însă câtă muncă a cheltuit poetul pentru ca totul să iasă atât de simplu și de curgător. – Lev Tolstoi – scriitor

Suntem niște pigmei în comparație cu Pușkin. Nu mai există printre noi un asemenea geniu. Ce frumusețe, ce vigoare are fantezia lui! Am recitit de curând Dama de pică. Ce fantezie!… Cu o analiză subtilă el a urmărit toate mișcările lui Hermann, toate chinurile lui, toate speranțele și, în sfârșit, neașteptata și îngrozitoarea lui cădere. – Feodor Dostoievski – scriitor

Când se pronunță numele lui Pușkin te gândești imediat la poetul național rus. Și într-adevăr, niciunul din poeții noștri nu e mai mare și nu poate fi numit cu mai multă dreptate național. În el, ca într-un lexicon, se află bogăția, puterea și flexibilitatea limbii noastre. Mai mult decât oricare altul, el i-a deschis granițele și a indicat imensitatea spațiului său. Pușkin este un fenomen excepțional, poate unic, al spiritului rus: el e omul rus în dezvoltarea sa finită, așa cum va apare poate peste două sute de ani. – Nikolai Gogol – scriitor

Opere principale:

Poeme: Ruslan și Ludmila, 1820; Gavriiliada, 1821; Prizonierul din Caucaz, 1822; Frații haiduci, 1822; Fântana din Bahcisarai, 1824; Țiganii, 1824; Contele Nulin, 1825; Poltava, 1828; Căsuța din Colomna, 1829; Andjelo, 1833; Călărețul de aramă, 1833;

Romane în versuri: Evgheni Oneghin, 1831;

Teatru: Boris Godunov, 1825 (tragedie); Micile tragedii, 1830; Cavalerul avar; Mozart și Salieri; Oaspetele de piatră; Ospăț în timp de ciumă; Rusalca, 1832;

Proze (romane, nuvele și povestiri): Arapul lui Petru cel Mare, 1827 (roman neterminat); Istoria satului Goriuhino, 1830 (schiță neterminată); Povestirile răposatului Ivan Petrovici Belkin, 1831; Împușcătura; Viscolul; Dricarul; Căpitanul de poștă, 1825 (nuvelă); Domnișoara țărăncuță; Dubrovski, 1832 (roman neterminat); Kirdjali, 1834; Dama de pică, 1834; Istoria lui Pugaciov, 1834; Fata căpitanului, 1836 (roman istoric); Roslavlev, 1836 (roman neterminat); Nopțile egiptene, 1837 (schiță neterminată);

Basme: Povestea cu popa și argatul său Balda, 1830; Povestea ursoaicei, 1830; Povestea țarului Saltan, a feciorului său Gvidon-voevod viteazul și a frumoasei crăiese Lebăda, 1831; Basmul cu pescarul și peștișorul, 1833; Basmul cu domnița adormită și cei șapte voinici, 1833; Basmul cocoșelului de aur, 1834.