Citate de Alexandr S. Puskin

Imi e destul sa stiu ca pot.

Soarta omeneasca: cel mai fericit este cel ce se teme cel mai putin de ea.

Luna se strecoară-alene Printre ceţi, cernînd scântei, Şi pe Tristele poeme, Varsă trist lumina ei. Pe întinsul drum iernatic, Troica lunecă în zbor, Clopoţelul singuratic Clinchetă chinuitor. Surugiul pune-n cîntec Ceva scump, natal şi sfânt: Cînd al doilea descîntec, Cînd al inimii avînt... Nici lumini nu sînt, nici sate, Frig, pustiu, zăpezi... Şi doar Stîlpii verstelor vîrstate, Dinaintea mea răsar... Mi-i urît... Dar mîine, Nina Va zîmbi în faţa mea, Focu-şi va juca lumina, Ochi în ochi voi sta cu ea. Minutarul, făr-odihnă, Drumul său şi-l va urma, Pe noi singuri stînd în tihnă Miezul nopţii ne-o lăsa. Surugiul, cum i-e felul, Moţăie. Sînt trist, mi-e dor... Luna-n ceaţă; clopoţelul Clinchetă chinuitor... (Drum de iarnă) (traducere de George Lesnea)

Vom avea soarta pe care o vom merita. (Cum văd lumea, 1934)

Adversa fortuna magnos viros probat. O soarta potrivnica pune la incercare pe barbatii de seama.

Aspirat primo Fortuna labori. Norocul încurajează prima încercare. (Soarta zâmbește la primul efort.) (Vergilius)

Nimeni nu se poate impaca cu conditia sortii sale; caci in toate exista ceva necunoscut de cel fara de experienta, dar de care cel cu experienta se ingrijeste.

O albăstriță-n lan crescu de zor În primăvară. Vara a-nflorit. Sub ploaia toamnei floarea i-a pălit. Aceasta-i soarta celui muritor. (Aceeași soartă) Traducere de Virgil Teodorescu

Sunt unii oameni carora in viata li se intampla intotdeauna ceea ce merita.

Inimile de piatra se incalzesc, daca le loveste des, foarte des, ciocanul sortii.

Rareori soarta se opune celui îndrăzneț. © CCC

Adesea cei buni sunt nefericiti si cei rai, fericiti; in virtutea acestei argumentari, deducem ca nu exista providenta.

Daca se socoteste ca destinul misca si conduce totul, ca nimic nu poate nici sa se abata din calea lui, nici sa-i schimbe cursul, atunci si greselile si delictele oamenilor nu trebuie condamnate si atribuite vointei lor, ci necesitatii si ordinii implacabile a destinului…totusi, oamenii sunt raspunzatori de nenorocirile lor. Caci fiecare este el insusi autorul raului pe care il sufera, si prin propriul sau imbold cade in greseala si ratacire, prin propria sa gandire si atitudine.

E bine-n fata sortii sa ma tin darz.

O floare veştedă zăresc Ce-a fost uitată între pagini, Şi-un vis ciudat, nepământesc Trezeşte-n pieptul meu imagini. Pe unde a-nflorit, şi când? De care Mai avut-a parte? Şi cine-a rupt-o, cu ce gând? Şi pentru ce a pus-o-n carte? Să amintească un bun-rămas? Vreo întâlnire sub murmure? Sau vreo plimbare-n molcom ceas Pe câmp ori poate prin pădure? Mai sunt pe lume el şi ea? În ce ungher se află oare? Sau poate-s veştejiţi aşa, Precum aici această floare? (Floarea)

In viata sta destinul tau.

Intelepciunea destinului este de fapt propria noastra intelepciune. Pentru ca noi o intovarasim cu o neincetata constiinta de ceea ce in adancul sufletului nostru am consimtit sa facem. Orice tentatii ne-ar incerca, nu ne inselam niciodata. Actionam intotdeauna in sensul desti­nului. Cele doua lucruri sunt unul singur.

În liniștea grădinii, în mai, în noaptea grea, Privighetoarea peste un trandafir cânta. Nu simte, nu ascultă frumosul trandafir Când imnul de iubire îl leagănă pe-un fir. Nu-i cânți și tu asemenea recei frumuseți? Poete,-n van te strădui făptura să-i dezgheți! Poete, glasul lirei la ea nu a pătruns – De-o chemi când înflorește, n-ai să primești răspuns. (Privighetoarea și trandafirul) Traducere Radu Boureanu

Cu cat ne dam seama mai repede ca destinul e in mainile noastre si nu in stele, cu atat mai bine.