Citate de Alexandr S. Puskin

Au existat zboruri de pasari, curenti de aer si migrene care au decis soarta lumii. © CCC

Ce este soarta omeneasca daca nu o viata de efort pentru a uni pe Om cu Universul?

Adversa fortuna magnos viros probat. O soarta potrivnica pune la incercare pe barbatii de seama.

Aspirat primo Fortuna labori. Norocul încurajează prima încercare. (Soarta zâmbește la primul efort.) (Vergilius)

Inimile de piatra se incalzesc, daca le loveste des, foarte des, ciocanul sortii.

Schimbarea sortii s-o primesti senin...

De treci acum prin ceasuri de furtuna,

nu-nseamna ca asa va fi si maine…

Fii inimos in fata sortii rele,

arata o tarie de granit.

Cand vant prea bun se-abate spre vintrele,

sa ti le strangi la fel de cumpanit.

Vom avea soarta pe care o vom merita. (Cum văd lumea, 1934)

Daca, apucand pe un drum, ti-ai rupt un picior, nu regreta ca n-ai apucat pe un altul, caci nu stii daca nu ti le rupeai pe amandoua.

Ce-i oare întâmplarea decât piatra ce prinde viaţă-n mâna unui sculptor? De providenţă-i dată întâmplarea, dar omul trebuie sa o mânuiască…

Nimeni nu se poate impaca cu conditia sortii sale; caci in toate exista ceva necunoscut de cel fara de experienta, dar de care cel cu experienta se ingrijeste.

Rareori soarta se opune celui îndrăzneț. © CCC

Soarta omeneasca: cel mai fericit este cel ce se teme cel mai putin de ea.

O albăstriță-n lan crescu de zor În primăvară. Vara a-nflorit. Sub ploaia toamnei floarea i-a pălit. Aceasta-i soarta celui muritor. (Aceeași soartă) Traducere de Virgil Teodorescu

Poete, să nu cauţi la dragostea mulţimii, Căci zgomotul de slavă va trece-ntr-un minut, Vei auzi judeţul și râsetul prostimii, Dar să ramâi ca stânca posomorât, tăcut. Ești crai: trăiește singur. Pe slobodul tău drum Te du, unde te cheamă al minţii tale zbor, Desăvârseste-ţi roada gândurilor de dor Și n-aștepta răsplata a trudei nicidecum. Ea este-n tine. Tu-ţi esti înaltul tău judeţ Ce aspru-ţi hotărăște al muncii tale preţ. Esti mulţumit, artiste, ne-ndoios?... Atunci Copilăroasa gloată hulească-te-n zadar Și clatine-ţi temeiul sfințitului altar Și pângărească-ţi vatra înaltei tale munci. (Poetului)

În tăcere se-adunară Norii deşi pe chipul meu; Soarta înciudată, iară Mă ameninţă din greu… Am s-o-ntîmpin cu răbdare? Îi voi mai păstra dispreţ? Voi avea ne-nduplecarea Mîndrei mele tinereţi? După-o viaţă zbuciumată, La furtuni nepăsător, Poate şi de astă dată Aflu ţărmul salvator… Dar presimt de azi, şi sînger, Ceasul neînduplecat, Şi-ţi strîng mîna ta de înger, Cît e vreme, înc-o dat’. Blînd, cu-a vocii tale vrajă Bun rămas, şopteşte-mi dar, Şi privirea ta gingaşă Pleac-o trist, ridic-o iar; Amintirea veşnic vie Inimii ce-i ţine loc De speranţă, de mîndrie Şi de-al tinereţii foc. (Presimţire, 1828) (traducere de Veronica Porumbacu)

Fiecare este făuritorul propriului destin. (Satire) © CCC

Daca se socoteste ca destinul misca si conduce totul, ca nimic nu poate nici sa se abata din calea lui, nici sa-i schimbe cursul, atunci si greselile si delictele oamenilor nu trebuie condamnate si atribuite vointei lor, ci necesitatii si ordinii implacabile a destinului…totusi, oamenii sunt raspunzatori de nenorocirile lor. Caci fiecare este el insusi autorul raului pe care il sufera, si prin propriul sau imbold cade in greseala si ratacire, prin propria sa gandire si atitudine.

O floare veştedă zăresc Ce-a fost uitată între pagini, Şi-un vis ciudat, nepământesc Trezeşte-n pieptul meu imagini. Pe unde a-nflorit, şi când? De care Mai avut-a parte? Şi cine-a rupt-o, cu ce gând? Şi pentru ce a pus-o-n carte? Să amintească un bun-rămas? Vreo întâlnire sub murmure? Sau vreo plimbare-n molcom ceas Pe câmp ori poate prin pădure? Mai sunt pe lume el şi ea? În ce ungher se află oare? Sau poate-s veştejiţi aşa, Precum aici această floare? (Floarea)

Intelepciunea destinului este de fapt propria noastra intelepciune. Pentru ca noi o intovarasim cu o neincetata constiinta de ceea ce in adancul sufletului nostru am consimtit sa facem. Orice tentatii ne-ar incerca, nu ne inselam niciodata. Actionam intotdeauna in sensul desti­nului. Cele doua lucruri sunt unul singur.