Citate de Alexandr S. Puskin

Grosimea unui zid conteaza mai putin decât voința de a trece de el. © CCC  

,,Cu vointa ajungi la orice”, este o maxima pe deplin adevarata. Cel care-si pune in cap sa faca un lucru, prin chiar aceasta hotarare micsoreaza adesea greutatile si-si asigura infaptuirea. A te crede in stare e aproape a si fi; a te hotari sa infaptuiesti un progres oarecare este de multe ori a-l si fi indeplinit. Pentru aceasta, hotararea si energia par a avea in ele ceva de omnipotenta.

In viata fiecarui om exista un moment in care poate alege intre doua tendinte diametral opuse ale naturii sa­le…Sa nu crezi niciodata cand ti se spune ca in anumite imprejurari un om n-ar fi putut altfel de cum a actionat, sa nu crezi fiindca nu-i adevarat. Intrebarea este numai cat de departe trebuie sa mergi inapoi pentru a gasi punctul unde liberul sau arbitru era inca in­tact.

Cat de usor lovesti mereu un lucru, tot il infrangi si-l birui pan-la urma. Nu vezi cum picatura cea de apa, cazand pe piatra, gaureste piatra?

Nu trebuie niciodata sa ti se para ceva cu neputinta.

Vointa oamenilor este stapanita in chip tiranic de doua lucruri cumplite: speranta si teama.

Vointa este esenta vietii sociale.

Acela este domn peste toti si peste toate care, si cand vrea si cand nu vrea ceva, gaseste in vointa lui si energia de realizare si frana de renuntare. Cine vrea sa fie liber, nu se ia dupa ce fac ori nu fac altii, caci atunci sclav ramane.

Vointa are cauzele ei; cand omul merge, inseamna ca il impinge ceva; un resort oarecare a miscat ,,automatul spiritual”, care a pus in miscare restul.

Cultiva-ti vointa. Daca esti in stare sa urci, nimic nu-ti va fi cu neputinta.

În tăcere se-adunară Norii deşi pe chipul meu; Soarta înciudată, iară Mă ameninţă din greu… Am s-o-ntîmpin cu răbdare? Îi voi mai păstra dispreţ? Voi avea ne-nduplecarea Mîndrei mele tinereţi? După-o viaţă zbuciumată, La furtuni nepăsător, Poate şi de astă dată Aflu ţărmul salvator… Dar presimt de azi, şi sînger, Ceasul neînduplecat, Şi-ţi strîng mîna ta de înger, Cît e vreme, înc-o dat’. Blînd, cu-a vocii tale vrajă Bun rămas, şopteşte-mi dar, Şi privirea ta gingaşă Pleac-o trist, ridic-o iar; Amintirea veşnic vie Inimii ce-i ţine loc De speranţă, de mîndrie Şi de-al tinereţii foc. (Presimţire, 1828) (traducere de Veronica Porumbacu)

O floare veştedă zăresc Ce-a fost uitată între pagini, Şi-un vis ciudat, nepământesc Trezeşte-n pieptul meu imagini. Pe unde a-nflorit, şi când? De care Mai avut-a parte? Şi cine-a rupt-o, cu ce gând? Şi pentru ce a pus-o-n carte? Să amintească un bun-rămas? Vreo întâlnire sub murmure? Sau vreo plimbare-n molcom ceas Pe câmp ori poate prin pădure? Mai sunt pe lume el şi ea? În ce ungher se află oare? Sau poate-s veştejiţi aşa, Precum aici această floare? (Floarea)

Am pretuit mai mult sfortarea de a se realiza, chinuit si dusman cu sine, tenace, strans in vointa de a se porunci si de a se totaliza intr-un rezultat fara pereche. Si cateodata cand e mistic urmarita si inversunat, sfortarea, catre devenire, cu caracterul ei etern, intrece momentana satisfactie de a fi ajuns.

Luna se strecoară-alene Printre ceţi, cernînd scântei, Şi pe Tristele poeme, Varsă trist lumina ei. Pe întinsul drum iernatic, Troica lunecă în zbor, Clopoţelul singuratic Clinchetă chinuitor. Surugiul pune-n cîntec Ceva scump, natal şi sfânt: Cînd al doilea descîntec, Cînd al inimii avînt... Nici lumini nu sînt, nici sate, Frig, pustiu, zăpezi... Şi doar Stîlpii verstelor vîrstate, Dinaintea mea răsar... Mi-i urît... Dar mîine, Nina Va zîmbi în faţa mea, Focu-şi va juca lumina, Ochi în ochi voi sta cu ea. Minutarul, făr-odihnă, Drumul său şi-l va urma, Pe noi singuri stînd în tihnă Miezul nopţii ne-o lăsa. Surugiul, cum i-e felul, Moţăie. Sînt trist, mi-e dor... Luna-n ceaţă; clopoţelul Clinchetă chinuitor... (Drum de iarnă) (traducere de George Lesnea)

A voi, inseamna a putea.

Vointa include in sine intregul suflet: a voi inseamna a uri, a iubi, a regreta, a te bucura, a trai, intr-un cuvant, vointa este taria morala a fiecarei fiinte, nazuinta de nimic incatusata de a fauri sau distruge un lucru, puterea creatoare care din nimic face minuni.

Locul omului in viata nu este determinat de ceea ce ştie, ci de ceea ce vrea si de ceea ce poate. La place de l'homme dans la vie est marquée non par ce qu'il sait, mais par ce qu'il veut et ce qu'il peut.

A-și impune voința altora înseamnă forță. A și-o impune sie însuși înseamnă forță superioară. (Cugetări)

O albăstriță-n lan crescu de zor În primăvară. Vara a-nflorit. Sub ploaia toamnei floarea i-a pălit. Aceasta-i soarta celui muritor. (Aceeași soartă) Traducere de Virgil Teodorescu

Nimic nu e cu neputinta: sunt cai care duc la toate lucrurile. Daca am avea destula vointa, am avea intotdeauna si destule mijloace.