Citate de Tudor Arghezi

Nu fi o algă într-o mare calmă și tremurătoare Care-ți îndoaie voința de acum încolo. Ferm în bătaia vânturilor și a valurilor, Adună-n tine neclintirea copacilor și a stâncilor. (Adonis) © CCC

De la intentie la realizare e de parcurs obstacolul imens al posibilitatii.

Asa, tinere, nu te-nfricosa de viata! Cauta sa descoperi adevaratele vopseli ale sufletului tau si mazgaleste lumea cu ele. Nu imprumuta paleta, tonurile si pensulele de la nimeni!

A-nceput un greiere Casa s-o cutreiere. Şuieră Şi fluieră Şi să dormi nu te mai lasă; Parc-ar fi la el acasă. Ducă-se în altă aia, Că mi-a luat-o el odaia Şi mă bate la ureche Struna lui de sîrmă veche. De-o mai fi cum a-nceput, Îmi iau traista şi mă mut. Ai văzut neruşinare ? Sîmbăta, amiaza mare, Fără nici-o-nştiinţare, A venit, s-a instalat Şi s-a pus şi pe cîntat. Eu ca omul aşezat, Nu pun mîna pe pian Decît rar, din an în an, Pe oboi sau clavecin: Să nu supăr pe vecin - Dar şi-atuncea cu măsură Şi cu degetul la gură, Cînt vreo polkă sau vreo horă, Pîn' la anumită oră. Nepoftitului din casă Prea puţin de noi îi pasă. Îl tot caut în zadar Şi nu dau de lăutar. Dintr-un dring cu limba frîntă, El s-a pus pe chef şi cîntă, Undeva, printr-un ungher, La umbrelă, la cuier; Îl aud de peste tot, Şi din podini şi din pod Şi nu mă pricep cum face Că-l aud şi-atunci cînd tace. De cinci ori am aţipit Şi de cinci ori m-a trezit Oaspele afurisit. Mă frămînt, ascult, aştept Cu duşmanul să dau piept, Dar el, molcom şi huihai, Dă din cobză şi din nai; Ori că zgîrie pe scripcă, Ori că rîcîie o şipcă, Cîteodată pare, parcă, Pe sticlete că-l încearcă Sau că-ncinge pe departe Pila-n ciob de sticle sparte, C-are multe şi destule Şi gîtleje, dar şi scule. Şi...atunci? Am luat în gură Apă, şi cu-o stropitură L-am scos dintr-o crăpătură. Nimerisem, subt perdea, Într-un colţ de duşumea, Îl văzui, se scutura, Şi nu mai putea cînta. Udă, leoarcă, răguşită, Vocea-i moale e scîncită, Şi caricatura bearcă A uitat să mai şi meargă, Mi se face, însă milă de făptura lui umilă. Suferinţele mă dor. Eram gata să-l omor. Să-l omor că de ce cîntă? Gîndul asta mă-nspăimîntă. Ştie, oare, oarecine, Viaţa lui de unde vine? Tot ce poate, orişiunde, E să cînte ghersuri ciunte, Şi cîtu-i de mititel Numai gura e de el. Ca o trîmbiţă - şi nu zici C-are-n guşe zece muzici? Ştie-atîtea. vai, săracul, A cînta, - ca pitpalacul, Şi -are dreptul ticălos Să nu cînte nici frumos. Graiul lui e de-aşa fel Că-l pricep ai lui şi el. I-am prins trupul de un dram Şi i-am dat drumul pe geam, Şi-auzindu-l iar, de jos, I-am urat: -" Mergi sănătos !" (Greierele, vol. Versuri, 1980) Greierele, recită Leopoldina Bălănuță

Voinţa nu se supune răului decât din teama de a nu cădea într-un rău mai mare. © CCC

Indoiala vine cu trebuinta de control.

In caracterul omenesc, energia este, la drept vorbind, pivotul puternic, omul insusi. Singura ea da impuls faptelor lui si suflet nazuintelor. Ea da un punct de sprijin oricarei sperante legitime si speranta, la randul ei, da vietii adevarata mireasma.

Actele mari pot avea origini infime.

A-ti impune vointa altora inseamna forta. A ti-o impune tie insuti inseamna forta superioara. (Cugetări) © CCC

Un obstacol e o noua problema. Nu exista obstacol ca­re, oricat de putina vointa ai avea, sa nu se preschimbe intr-o trambulina, intr-un prilej de a te inalta din nou.

Nimic nu e cu neputinta: sunt cai care duc la toate lucrurile. Daca am avea destula vointa, am avea intotdeauna si destule mijloace.

Totul in viata noastra depinde de noi insine; asa de mare e puterea vointei noastre, incat tot ceea ce vrem cu putere si seriozitate sa devenim - devenim. Daca cine­va are o idee perfect clara de ceea ce vrea sa faca, va si putea sa aleaga mijloacele potrivite pentru infaptuirea ei.

Imi e destul sa stiu ca pot.

Voința este oarbă, durerea, mioapă. © CCC

Suntem liberi sa alegem intre bine si rau; nu suntem ca buturuga care, aruncata pe rau, nu poate merge decat in­tr-un fel, pe cursul apei; avem in noi puterile inotatorului si putem sa alegem directia care ne convine, sa luptam impotriva valurilor si in pofida curentului, sa mergem, mai mult sau mai putin, unde vrem. Nici o constrangere absoluta nu apasa asupra vointei noastre si noi stim si simtim ca, in ce priveste faptele noastre, nu suntem incatusati, prin nici un fel de vraja. Toate nazuintele noastre spre frumos si spre bine ar fi paralizate, daca am gandi altfel…Fara aceasta, unde ar mai fi responsabilitatea? si la ce-ar sluji sa invatam, sa sfatuim, sa predicam, sa certam si sa pedepsim? La ce bun legile, daca n-ar fi credinta universala cum e si faptul univer­sal ca depinde de oameni si de hotararea lor individuala de a se conforma lor sau nu? In fiecare clipa a vietii noas­tre, constiinta noastra proclama ca vointa ne este libera. E singurul lucru care e cu totul al nostru, si directia, buna sau rea, pe care i-o dam nu depinde, in definitiv, decat de noi.

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci. Te urmăream de-a lungul molatecii poteci, Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi. Nu te-ai uitat o dată înapoi!   Ţi-as fi făcut un semn, după plecare, Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?   Voiam să pleci, voiam şi să rămâi. Ai ascultat de gândul ce-l dintâi. Nu te oprise gândul fără glas. De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

Vointa oamenilor este stapanita in chip tiranic de doua lucruri cumplite: speranta si teama.

Grosimea unui zid conteaza mai putin decât voința de a trece de el. © CCC  

Traita, viata fuge, descrie zig-zaguri si curbe, de care insul nu e intotdeauna informat si riguros raspunzator.