Citate de Mihail Ralea

Fiecare epoca acorda gloria pentru alte motive.

Vointa e semnul libertatii.

Vointa este esenta vietii sociale.

Originea constiintei: oare constiinta nu a aparut ca o autoconfesiune a unui defect pe care ne e rusine sau frica sa-l declaram social? Se stie ca societatea inseamna represiune si constrangere la respectarea anumitor valori. Dar oamenii au pacate: abateri de la morala, insuficiente fiziologice, decaderi intime, momente abjecte de umilinta, de oroare. Toate emotiile tind la expansiune. Dar aceste vicii sau insuficiente nu pot fi spuse nici celui mai bun prieten. Cu cine sa vorbim de ele, fiindca nu suntem siguri de comprehensiunea completa, indiscutabila, a nimanui. Exista un singur prieten, care tolereaza totul, care intelege si ne justifica. Acela suntem noi insine. A inceput atunci discutia cu acel excelent prieten care suntem pentru noi. Lui ii putem face orice confesiune: putem fi siguri ca nu va spune nimanui nimic, ca nu va trada secretul. Constiinta e autoconfidentă.

Vointa: O carte frumoasa de avut in jocul tau, un atu. (Sylvie Vartan de la A la Z: V de la Vointa) © CCC

Nu exista imposibil pentru un om cu vointa.

Poti face intotdeauna mai mult decat ai crezut.

Suntem liberi sa alegem intre bine si rau; nu suntem ca buturuga care, aruncata pe rau, nu poate merge decat in­tr-un fel, pe cursul apei; avem in noi puterile inotatorului si putem sa alegem directia care ne convine, sa luptam impotriva valurilor si in pofida curentului, sa mergem, mai mult sau mai putin, unde vrem. Nici o constrangere absoluta nu apasa asupra vointei noastre si noi stim si simtim ca, in ce priveste faptele noastre, nu suntem incatusati, prin nici un fel de vraja. Toate nazuintele noastre spre frumos si spre bine ar fi paralizate, daca am gandi altfel…Fara aceasta, unde ar mai fi responsabilitatea? si la ce-ar sluji sa invatam, sa sfatuim, sa predicam, sa certam si sa pedepsim? La ce bun legile, daca n-ar fi credinta universala cum e si faptul univer­sal ca depinde de oameni si de hotararea lor individuala de a se conforma lor sau nu? In fiecare clipa a vietii noas­tre, constiinta noastra proclama ca vointa ne este libera. E singurul lucru care e cu totul al nostru, si directia, buna sau rea, pe care i-o dam nu depinde, in definitiv, decat de noi.

O clasa invinsa, suprimata de pe arena istoriei, tinde sa identifice destinul ei cu pieirea generala a intregii societati.

E de ajuns numai sa vrei cand te apuci de lucruri mari.

Voința este oarbă, durerea, mioapă. © CCC

Supremul merit al fiintei ganditoare e acela de a putea actiona la maximum asupra imprejurarilor, nepermitandu-le decat un minim de actiune asupra ei.

Cand simpatizam puternic pe cineva, cream de obicei un tip ideal, pe care-l purtam in suflet si pe care persoana iubita trebuie sa-l imbrace, sa si-l apropie in totalitate. Si toate gesturile sale le asimilam acestui tip ideal. Daca din cand in cand suntem contrazisi, intrebuintam o intreaga sofistica pentru a ne demonstra noua insine identitatea intre persoana iubita si tipul nostru mental. Cu cat diferenta e mai mare, cu atat imaginatia noastra trebuie sa lucreze mai mult; cu cat obiectul e mai inferior, cu atat contributia noastra imaginativa e mai intensa, fiindca trebuie sa-l creeze aproape din nou.

In viata fiecarui om exista un moment in care poate alege intre doua tendinte diametral opuse ale naturii sa­le…Sa nu crezi niciodata cand ti se spune ca in anumite imprejurari un om n-ar fi putut altfel de cum a actionat, sa nu crezi fiindca nu-i adevarat. Intrebarea este numai cat de departe trebuie sa mergi inapoi pentru a gasi punctul unde liberul sau arbitru era inca in­tact.

Bucuria de a trai o da contrastul, jocul de umbra si lumina, de linie dreapta si franta, bucurie care se afirma strident ca un triumf peste durerea invinsa. Ce voluptate poate sa mai existe acolo unde nu e relief, deosebire, unde totul se anihileaza printr-un etern ritm de compensatie?

S-ar putea spune ca fapta e incoronarea si ultima concluzie a vietii de promisiuni, pe care o traim; ca fapta e mai frumoasa decat gandirea, fiindca presupune sfortare — citeste sacrificiu —, chiar eroism si martiraj. Gan­direa nu angajeaza, deci nu cunoaste suferinta, prin urmare e mai comoda, mai lasa, fiind expusa mai putin. Cu toate acestea, se poate sustine ca actiunea nu ne exprima ... Instrument social, copiat stereotip din mediul in care traim, ea poate servi cauze si gandiri diverse. Pentru ganduri diferite se poate intrebuinta aceeasi actiune saraca si repetata, gandirea insa — fiind intima si individuala — ne exprima. Afara de aceasta, lucrand cu materia, fapta e limitata si chinuita, nu infinita precum conceptia. Nu e nici macar libera, caci pretutindeni e la ordinele ideii.

Daca ne gandim o clipa la sensul in care a evoluat omenirea, o concluzie ne apare: mersul omului e opus biologiei, am zice aproape opus vietii. Intelectualitatea, morala, religia, iubirea sunt capitole care n-au nimic de-a face cu instinctul de conservare.

Fiecare om tinde sa se depaseasca pe sine. Orice mo­ment trebuie sa fie superior celui anterior. De la inaltimea ultimei etape savarsite in realizarea personalitatii absolute, totale, omul poate sa-si contemple critic drumul parcurs, sa priveasca de la inaltime si cu luciditate trecutul.

Vointa omului este capabila sa domine nu numai destinul unei singure persoane, ci si destinele multora. Acea facultate intelectuala care, fie ca te determina sa efectuezi un anumit lucru, fie ca-ti interzice sa-l efectuezi, acea facultate pe care o avem de a hotari, de a alege unul dintre doua drumuri de urmat, poate afecta nu numai propriile noastre vieti, ci si vietile multor altor oameni.

Acela este domn peste toti si peste toate care, si cand vrea si cand nu vrea ceva, gaseste in vointa lui si energia de realizare si frana de renuntare. Cine vrea sa fie liber, nu se ia dupa ce fac ori nu fac altii, caci atunci sclav ramane.