Citate de Mihail Ralea

Ce este nobletea?... a vrea sa fii mai bun, mai drept, mai vrednic, mai curajos decat gradul comun atins pana atunci in aceste virtuti… Nobletea e o problema de atentie incordata la un orizont ideal intrezarit in viitor. Singurul sens al nobletei e cel revolutionar, cel eroic, adica cel etic. Ea se confunda cu legea progresului omenesc in nelinistea sa de vesnica imbunatatire.

Nimic nu e sigur, totul e posibil.

A fi intr-adevar ceva inseamna implicit a valora ceva.

Judecati oamenii in functie de conditiile si mediul care i-au determinat si nu “sub specie aeternitatis”. (Spinoza, Etica: "sub specie aeternitatis", din punctul de vedere al eternitatii, prin prisma eternitatii)

Cautarea adevarului e un aspru ascetism.

Credem ceea ce avem nevoie sa credem.

Fiecare ins, de la cea mai joasa si pana la cea mai inalta treapta sociala, are in jurul sau o mica lume de interese, cu vartejurile si atomii ei stramti.

Nu fenomenele naturii chinuiesc pe oameni, ci parerile lor despre ele. Asa, bunaoara, moartea n-are nimic de temut. Dar parerea noastra, aratand-o ingrozitoare, o face intr-adevar ingrozitoare. De aceea, la orice piedica, durere sau nenorocire, tu nu da vina pe altul decat pe tine, adica pe parerea ta. Caci prostul la toate da vina pe altii; cel ce incepe a se lumina, da vina pe sine; iar inteleptul, nici pe altul, nici pe sine.

Intimitate si familiaritate: nu trebuie confundata intimitatea cu familiaritatea; cea dintai e expresia unei comuniuni respectuoase, cea de-a doua e profanare. Poti ajunge la cea mai adanca intimitate, fara a fi o clipa fa­miliar. Primul gest familiar insa exclude orice intimitate. Intre doi amanti care se iubesc cu adevarat, ale caror suflete si corpuri nu-si gasesc niciun secret, nu poate fi nici o familiaritate. Cu toata contopirea lor desavarsita, exista intre ei acel VOUS moral care nu poate disparea niciodata. Intimitatea mareste dragostea, familiaritatea o ucide.

Nu vedem lucrurile așa cum sunt, ci așa cum suntem noi.

O idee trecuta in mod indiferent prin mintea noastra, fara sa trezeasca o pozitie a individualitatii, e pierduta pentru noi. In schimb, o alta care ne excita atentia si interesul, din care adoptam ce ne convine, devine proprietatea noastra…O idee nu-ti poate produce adevarata caldura in suflet decat daca ai suferit pentru ea. Cheltuiala morala pe care ai facut-o ca sa o pastrezi iti arata ca o meriti.

Ironia e o ura usoara indreptata contra unor oameni pe care ii iei in serios.

Fiecare inseamna ceva numai prin ce daruieste.

Sunt oameni care nu lauda decat ceea ce pot imita.

E inutil, si chiar contradictoriu, sa pretinzi ca-ti poti judeca nepartinitor contemporanii.

Orice fiinta omeneasca e o creatura diferita in fiecare dintre cei care o privesc.

Orice om cauta ca semenul sau sa-l aprecieze in aceeasi masura in care se apreciaza el insusi.

Originea constiintei: oare constiinta nu a aparut ca o autoconfesiune a unui defect pe care ne e rusine sau frica sa-l declaram social? Se stie ca societatea inseamna represiune si constrangere la respectarea anumitor valori. Dar oamenii au pacate: abateri de la morala, insuficiente fiziologice, decaderi intime, momente abjecte de umilinta, de oroare. Toate emotiile tind la expansiune. Dar aceste vicii sau insuficiente nu pot fi spuse nici celui mai bun prieten. Cu cine sa vorbim de ele, fiindca nu suntem siguri de comprehensiunea completa, indiscutabila, a nimanui. Exista un singur prieten, care tolereaza totul, care intelege si ne justifica. Acela suntem noi insine. A inceput atunci discutia cu acel excelent prieten care suntem pentru noi. Lui ii putem face orice confesiune: putem fi siguri ca nu va spune nimanui nimic, ca nu va trada secretul. Constiinta e autoconfidentă.

Tendintele carora nu le-am dat satisfactie se vor razbuna mai tarziu sub o forma sau alta.

Lumea e perfectibila, ea se transforma mereu in sensul progresului.