Citate de Mihail Ralea

E ciudat! Omul se revolta impotriva raului pe care il primeste dinafara, de la altii, si pe care nu-l poate inlatura; dar nu se lupta impotriva raului care zace intr-insul, cu toate ca este in putinta sa de a o face.

Nimic absurd nu se poate mentine in moravurile omenesti.

Aproape cu totii ascultam de cei ce sunt ingaduitori cu slabiciunile noastre si-i consideram nu numai binevoitori, ci chiar drept singurii barbati adevarati; le-o luam insa in nume de rau celor care incearca sa ne readuca la o judecata sanatoasa.

Daca valorile nu ne sunt revelate decat in stricta conexiune cu subiectivitatea noastra, relatiile ce rezulta de aici intereseaza totusi intreaga omenire.

Fiecare ins, de la cea mai joasa si pana la cea mai inalta treapta sociala, are in jurul sau o mica lume de interese, cu vartejurile si atomii ei stramti.

Ce este nobletea?... a vrea sa fii mai bun, mai drept, mai vrednic, mai curajos decat gradul comun atins pana atunci in aceste virtuti… Nobletea e o problema de atentie incordata la un orizont ideal intrezarit in viitor. Singurul sens al nobletei e cel revolutionar, cel eroic, adica cel etic. Ea se confunda cu legea progresului omenesc in nelinistea sa de vesnica imbunatatire.

Lumea e perfectibila, ea se transforma mereu in sensul progresului.

Fiecare epoca acorda gloria pentru alte motive.

A fi intr-adevar ceva inseamna implicit a valora ceva.

Nu spune nimic bun despre tine, caci nimeni nu te va crede. Nu spune nimic rau despre tine, caci toti te vor crede.

Nu-i aprobam pe altii decat pe temeiul asemanarilor pe care ne dam seama ca le au cu noi insine. Si se pare ca a pretui pe cineva inseamna a-l egala cu tine.

Suntem intotdeauna nedrepti atunci cand gandim si vorbim despre altii, pentru ca pe unii ii infrumusetam cu simpatiile noastre, iar pe altii ii facem mai urati cu antipatia noastra si ambele sunt la fel de instinctive si oarbe.

Credem ceea ce avem nevoie sa credem.

Nimanui nu-i poate fi neplacuta propria sa infatisare; omul cel mai urat, ca si cel mai frumos, are dreptul sa se bucure de felul in care arata. Iar pentru ca bunavointa infrumuseteaza, si oricine se priveste in oglinda cu bunavointa, se poate afirma ca oricine e ingaduitor fata de el.

Dupa cum in revolutiile sociale numai plebea face revolutii, numai ea are interesul sa schimbe situatia, fiindca are totul de castigat si nimic de pierdut, tot asa si in arta: numai uratul se prezinta vesnic schimbator. Frumosul, ca si nobletea, ca si fericirea, e conservator. Singura imperfectiunea este ferment catre mobilitate. Daca universul si-ar gasi o expresie perfect estetica, s-ar inabusi in propria lui asfixie.

Ca sa ne preocupe gesturile, apucaturile, intentiile altcuiva trebuie sa avem timpul de a le gandi, de a le observa, trebuie adica sa avem vreme destula de pierdut. Numai intr-o societate care n-are nimic esential de facut, care petrece, care-si pierde vremea in viata usoara, placuta, in viata de lene agreabila, poate aparea o astfel de preocupare. Acest lucru nu se poate intampla unui om activ, cu griji, cu treburi absorbante.

Nu intelegem felul de a fi al nimanui, altfel decat prin felul nostru de a fi.

Judecam actiunile omenesti dupa placerea sau mahnirea pe care ne-o provoaca.

Daca ne gandim o clipa la sensul in care a evoluat omenirea, o concluzie ne apare: mersul omului e opus biologiei, am zice aproape opus vietii. Intelectualitatea, morala, religia, iubirea sunt capitole care n-au nimic de-a face cu instinctul de conservare.

In epoca in care idealurile sociale au disparut, omul se intoarce violent de unde a plecat, adica la biologic.