Citate de Mihail Ralea

Fiecare om are cu necesitate cea mai inalta idee despre sine; in consecinta, fiecare respecta in altul numai imaginea sa proprie si asemanarea cu sine.

Cultul eului, datoria superioara de a te gasi: iata intelepciunea…Intelegandu-te, singurul criteriu al cunoasterii, reusesti sa cunosti si lumea.

“Cultura este ceea ce retii dupa ce ai uitat ce ai invatat”. Cugetarea apartine lui Saint Marc Girardin...o data ce cunostintele precis limitate au disparut, ramane atitudinea sufleteasca…Cultura inseamna transformarea ideilor in sentimente. Cultura trebuie sa insemne posibilitatea reactiunii noastre sufletesti.

Actul creator, inventia, e caracteristica vietii.

Nu fenomenele naturii chinuiesc pe oameni, ci parerile lor despre ele. Asa, bunaoara, moartea n-are nimic de temut. Dar parerea noastra, aratand-o ingrozitoare, o face intr-adevar ingrozitoare. De aceea, la orice piedica, durere sau nenorocire, tu nu da vina pe altul decat pe tine, adica pe parerea ta. Caci prostul la toate da vina pe altii; cel ce incepe a se lumina, da vina pe sine; iar inteleptul, nici pe altul, nici pe sine.

Nu-i aprobam pe altii decat pe temeiul asemanarilor pe care ne dam seama ca le au cu noi insine. Si se pare ca a pretui pe cineva inseamna a-l egala cu tine.

Lumea e perfectibila, ea se transforma mereu in sensul progresului.

Trebuie sa inveti sa vezi. De vrei sa cunosti bine un lucru, nu te multumi doar cu marturia propriilor tai ochi: cere ajutorul catorva perechi de ochi straini…fiecare om are un fel al lui de a vedea lucrurile, si nu-i in stare sa cuprinda intregul adevar.

E o constatare, de multe ori verificata de istorie si de viata, aceea ca numai insuficientele devin probleme. Nimeni nu se preocupa decat de ceea ce ii lipseste. Fericirea nu intereseaza decat pe nenorocit, iar bogatia pe sarac.

Descoperitorii in domeniul tehnic au o soarta cu mult mai buna decat cei din domeniul moral. Omenirea e mai recunoscatoare acelora care ii perfectioneaza confortul de­cat fata de cei care ii atrag atentia asupra legilor care domina lumea sufletului. Pe cei dintii ii individualizeaza, le retine numele cu onoruri mari. Cei din urma sunt inglobati intr-o serie oarecare, fac parte dintr-un grup intreg, inecati in anonimat pur.

Fiecare inseamna ceva numai prin ce daruieste.

Moralitatea. Atata vreme cat ramane subiectiva, sufleteasca, e vie.

In lumea asta, fiecare isi are punctul lui de vedere care-l impiedica sa vada punctele de vedere ale celorlalti.

Ca sa ne preocupe gesturile, apucaturile, intentiile altcuiva trebuie sa avem timpul de a le gandi, de a le observa, trebuie adica sa avem vreme destula de pierdut. Numai intr-o societate care n-are nimic esential de facut, care petrece, care-si pierde vremea in viata usoara, placuta, in viata de lene agreabila, poate aparea o astfel de preocupare. Acest lucru nu se poate intampla unui om activ, cu griji, cu treburi absorbante.

Totul depinde de felul in care privim lucrurile, si nu de cum sunt ele insele.

Pe oameni nu-i impresioneaza la fel aceleasi lucruri.

Erorile sunt adeseori fecunde pentru noi adevaruri.

Un suflet care nu cunoaste tot raul, lupta cu el si-l invinge, are calitati de erou; lupta si victoria dau sens moralei.

Daca ne gandim o clipa la sensul in care a evoluat omenirea, o concluzie ne apare: mersul omului e opus biologiei, am zice aproape opus vietii. Intelectualitatea, morala, religia, iubirea sunt capitole care n-au nimic de-a face cu instinctul de conservare.

Fiecare este ispitit sa se lase induiosat de sine si sa se zugraveasca asa cum ar vrea sa fie.