Citate de Mihail Ralea

Bucuria de a trai o da contrastul, jocul de umbra si lumina, de linie dreapta si franta, bucurie care se afirma strident ca un triumf peste durerea invinsa. Ce voluptate poate sa mai existe acolo unde nu e relief, deosebire, unde totul se anihileaza printr-un etern ritm de compensatie?

Este o lege a omenirii ca noile interese, ideile fecunde, progresul, sa invinga pana la urma traditiile invechite, obiceiurile ignorante si preocuparile conservatoare.

O clasa invinsa, suprimata de pe arena istoriei, tinde sa identifice destinul ei cu pieirea generala a intregii societati.

In lumea aceasta, cei ce au curajul sa infrunte si sa rezolve problemele noi de viata sunt cei ce contribuie la progresul societatii.

Fii complet pana la urma ceea ce esti, istoveste specificul din tine si din lucruri, du pana la capat ceea ce ai ireductibil si complet particular, fii ceea ce iti dicteaza legea ta personala, adica dezvolta-te sincer, simplu, complet, fereste-te de influente falsificatoare; realizeaza-ti predestinatia temperamentala, nu te abate de la ceea ce iti apartine fatal, pentru chemari si seductii care-ti vin din alta parte. Si mai cu seama nu te neglija, nu te opri la mijloc de cale. Evolueaza complet catre acel unic sens.

Progresul științific este descoperirea unei simplități din ce în ce mai cuprinzătoare... Succesele anterioare ne dau încredere în viitorul științei: devenim din ce în ce mai conștienți de faptul că universul este cognoscibil. © CCC

Poezia si progresul sunt precum doi oameni ambitiosi care se urasc reciproc cu o ura instinctiva, iar cand se intalnesc pe acelasi drum, unul dintre ei trebuie sa cedeze.

Descoperitorii in domeniul tehnic au o soarta cu mult mai buna decat cei din domeniul moral. Omenirea e mai recunoscatoare acelora care ii perfectioneaza confortul de­cat fata de cei care ii atrag atentia asupra legilor care domina lumea sufletului. Pe cei dintii ii individualizeaza, le retine numele cu onoruri mari. Cei din urma sunt inglobati intr-o serie oarecare, fac parte dintr-un grup intreg, inecati in anonimat pur.

Fiecare om tinde sa se depaseasca pe sine. Orice mo­ment trebuie sa fie superior celui anterior. De la inaltimea ultimei etape savarsite in realizarea personalitatii absolute, totale, omul poate sa-si contemple critic drumul parcurs, sa priveasca de la inaltime si cu luciditate trecutul.

Eu trebuie să studiez politica şi războaiele, pentru ca fiii mei să aibă libertatea de a studia matematică şi filozofie. Fiii mei ar trebui să studieze matematică şi filozofie, în afară de aceasta geografie, ştiinţele naturii, construcţii de nave, navigaţie, comerţ şi agricultură, pentru ca fiii lor să aibă dreptul să studieze pictura, poezia, muzica, arhitectura.

Nu-i aşa că progresul e un lucru bun? Mâine, când o să-i dai unui copil o carte, o va răsuci pe toate părțile ca să afle unde să pună bateriile. (Almanahul) © CCC

Cei ce vor sa ajunga trebuie sa stie sa renunte. Cine nu poate sacrifica o placere imediata, cine vinde o situatie viitoare stralucita, dar problematica, pentru ca are nerabdarea de a avea imediat o placere, acela nu va realiza nimic din aspiratiile sale.

Anumiti oameni sunt mai mult decat indivizi, sunt umanitati. In ei salasluiesc toate virtualitatile deopotriva.

Oamenii cu adevarat progresisti sunt cei care au ca punct de plecare un respect profund pentru trecut.

Fiecare epoca acorda gloria pentru alte motive.

Orice progres apare ca un sacrilegiu fata de ceva sacru, ca o rebeliune impotriva starilor vechi, pe cale de disparitie, dar sanctificate prin obisnuinta.

Nemultumirea e primul pas catre progresul unui om sau al unei natiuni.

Fiecare inseamna ceva numai prin ce daruieste.

Daca ne gandim o clipa la sensul in care a evoluat omenirea, o concluzie ne apare: mersul omului e opus biologiei, am zice aproape opus vietii. Intelectualitatea, morala, religia, iubirea sunt capitole care n-au nimic de-a face cu instinctul de conservare.

Cand simpatizam puternic pe cineva, cream de obicei un tip ideal, pe care-l purtam in suflet si pe care persoana iubita trebuie sa-l imbrace, sa si-l apropie in totalitate. Si toate gesturile sale le asimilam acestui tip ideal. Daca din cand in cand suntem contrazisi, intrebuintam o intreaga sofistica pentru a ne demonstra noua insine identitatea intre persoana iubita si tipul nostru mental. Cu cat diferenta e mai mare, cu atat imaginatia noastra trebuie sa lucreze mai mult; cu cat obiectul e mai inferior, cu atat contributia noastra imaginativa e mai intensa, fiindca trebuie sa-l creeze aproape din nou.