Citate de Claude A. Helvétius

E inutil, si chiar contradictoriu, sa pretinzi ca-ti poti judeca nepartinitor contemporanii.

O clasa invinsa, suprimata de pe arena istoriei, tinde sa identifice destinul ei cu pieirea generala a intregii societati.

Aproape cu totii ascultam de cei ce sunt ingaduitori cu slabiciunile noastre si-i consideram nu numai binevoitori, ci chiar drept singurii barbati adevarati; le-o luam insa in nume de rau celor care incearca sa ne readuca la o judecata sanatoasa.

Nimanui nu-i poate fi neplacuta propria sa infatisare; omul cel mai urat, ca si cel mai frumos, are dreptul sa se bucure de felul in care arata. Iar pentru ca bunavointa infrumuseteaza, si oricine se priveste in oglinda cu bunavointa, se poate afirma ca oricine e ingaduitor fata de el.

Firea omului este astfel alcatuita, incat ii vine greu sa judece problemele lui proprii dupa o regula generala, si mereu ii place sa faca exceptii in favoarea lui.

Fiecare este ispitit sa se lase induiosat de sine si sa se zugraveasca asa cum ar vrea sa fie.

De obicei, catalogam ca primejdiosi pe cei care au spiritul altfel turnat decat al nostru si ca imorali pe cei care n-au morala noastra. Categorisim apoi ca sceptici pe cei care nu impartasesc propriile noastre iluzii, fara sa ne intrebam macar daca nu cumva au altceva in locul lor.

Numai conformitatea cu experienta poate sa dovedeasca adevarul unei pareri.

Cand vorbesti despre tine, orice ai face, nu spui niciodata intregul adevar.

Suntem intotdeauna nedrepti atunci cand gandim si vorbim despre altii, pentru ca pe unii ii infrumusetam cu simpatiile noastre, iar pe altii ii facem mai urati cu antipatia noastra si ambele sunt la fel de instinctive si oarbe.

Nu judecam lucrurile decat in legaturile lor tainice cu noi insine.

Dorinta de a fi stimat este comuna tuturor oamenilor.

Nimeni nu-si da osteneala sa convinga, atunci cand poate sa porunceasca.

Omul curajos nu depinde de zei, stie el insusi sa traiasca si sa moara; in fata destinului el este acelasi, fie ca il cunoaste sau nu.

Nu fenomenele naturii chinuiesc pe oameni, ci parerile lor despre ele. Asa, bunaoara, moartea n-are nimic de temut. Dar parerea noastra, aratand-o ingrozitoare, o face intr-adevar ingrozitoare. De aceea, la orice piedica, durere sau nenorocire, tu nu da vina pe altul decat pe tine, adica pe parerea ta. Caci prostul la toate da vina pe altii; cel ce incepe a se lumina, da vina pe sine; iar inteleptul, nici pe altul, nici pe sine.

Daca valorile nu ne sunt revelate decat in stricta conexiune cu subiectivitatea noastra, relatiile ce rezulta de aici intereseaza totusi intreaga omenire.

Niciun lucru nu e bun pentru toti, ci numai in raport cu unii; niciun lucru nu e adevarat pentru toti, ci nu­mai in raport cu cine crede astfel: nu exista metoda sau teorie care sa se poata aplica oricui, fara exceptie.

Nu-i aprobam pe altii decat pe temeiul asemanarilor pe care ne dam seama ca le au cu noi insine. Si se pare ca a pretui pe cineva inseamna a-l egala cu tine.

Totul depinde de felul in care privim lucrurile, si nu de cum sunt ele insele.

Daca stai sa judeci cu luare-aminte faptele noastre, gasesti intotdeauna in ele felurite neajunsuri, si aceasta pentru ca natura, felurita si ea, il lumineaza pe unul intr-o privinta si pe altul in alta; de aceea, se intampla ca, stiind un ins un lucru pe care celalalt nu-l stie si necunoscand ce anume are de gand celalalt, fiecare isi da seama cu usurinta de greseala semenului sau, dar nu de a sa, si tuturor ni se pare ca suntem foarte intelepti, si poate mai mult tocmai in acele lucruri in care ne vadim mai nebuni.