Nu poruncim naturii decat supunandu-ne ei. (Noul Organon)
Francis Bacon
Legile naturii sunt strict determinate si, neputand fi schimbate, oamenii trebuie sa li se supuna. Acest lucru nu înseamnă însă că oamenii sunt supusi naturii. Modalitatea propusă este aceea de a folosi legile naturii in folosul oamenilor. Astfel, respectand legile naturii, aceasta poate fi supusa vointei lor. Libertatea nu consta in absenta constrângerii, ci în utilizarea rațională a acestor constrângeri.
Bacon, prin aceasta fraza, subliniază faptul ca forta asupra lucrurilor provine din cunoașterea lor. Nu se poate obține ceva din partea naturii doar prin transmiterea dorintei. Natura trebuie studiata, înțeleasa pentru a fi folosita scopurilor dorite. Cunoașterea inseamna putere, deoarece permite acționarea asupra obiectului studiat, astfel încât sa se obțina ceea ce se doreste de la acesta.
Este datoria artistului ca intotdeauna sa adanceasca misterul.
Orice fiinta omeneasca e o creatura diferita in fiecare dintre cei care o privesc.
Cine iubeşte, acela se şi teme; iubirea este un vas al suferinţei; în iubire îşi au rădăcina suferinţele; renunţă la ele şi trăieşte fericit.
Un chip frumos este o recomandare tacuta.
Nimic nu e bun sau rau in natura decat in raport cu felul de a vedea si de a simti al fiintelor fata de obiectele cu care sunt in legatura.
Lectura il face pe om complet, scrisul il face pe om exact.
Orice om cauta ca semenul sau sa-l aprecieze in aceeasi masura in care se apreciaza el insusi.
Veridicitatea este fiica timpului, nu a autoritatii.
Esti tanar inca atata timp cat admiri si in masura in care admiri.
Totul depinde de felul in care privim lucrurile, si nu de cum sunt ele insele.
Vrabiei i se pare ca puiul ei nu ciripeste, ci canta nespus de frumos.
Cunoașterea este prin ea însăși putere.
(Meditații religioase)
Nu-i aprobam pe altii decat pe temeiul asemanarilor pe care ne dam seama ca le au cu noi insine. Si se pare ca a pretui pe cineva inseamna a-l egala cu tine.