Citate filosofice explicate

Natura nu trebuie s-o imiți, nici să o copiezi, trebuie să lucrezi în felul ei... Cum se poate lucra în felul ei? Să știi să observi, asta-i cheia... Natura îți dă povețe, când te pricepi să observi. Noi, artiștii, privim cu ochiul, dar lucrăm cu sufletul.

Lenevia este mama filosofiei. (Leviatan) Thomas Hobbes Se face referire aici la ceea ce gânditorii antici numeau “otium”, adica timpul liber sau odihna filosofica (otium filosoficum). Activitatea filosofică este o activitate cu normă întreagă, incompatibila cu alte activități. Aceasta presupune activitatea unui spirit liber și, de asemenea, eliberat de activitatile fizice. Astfel, filosofia nu există decat în societatile in care functioneaza diviziunea muncii și, acolo unde există filosofi, altii lucreaza pentru a le permite sa supraviețuiasca. Otium: termen latin abstract, avand o varietate de sensuri, inclusiv acela de timp liber în care o persoană se poate bucura prin intermediul alimentatiei, jocului, odihnei, contemplarii și eforturilor academice. Alteori, se referă la timpul pensionarii unei persoane după exercitarea serviciului in sectorul public sau privat, opus "vieții publice active". Otium poate avea si sensul de timp liber temporar, sporadic. Acesta poate avea implicații intelectuale, virtuoase sau imorale. Inițial, se referea la retragerea din activitatea cotidiana de comert (negotium) sau afaceri, in vederea angajarii în activități care erau considerate a fi de valoare artistica sau informative (adică discutii, scris, filosofie). Avea un sens special in cazul oamenilor de afaceri, diplomaților, filosofilor și poeților. Otium elegans: in latina, odihnă rafinată. Prin aceasta expresie se desemnau preocupările spirituale și, în genere, activitatea intelectuală, deoarece anticii își dedicau timpul liber studiului.

Ce vanitate este pictura care atrage admirația noastra prin asemănarea lucrurilor la care nu admirăm deloc originalele. (Cugetari) Blaise Pascal Pascal reia ideea antica, contestata astăzi, că arta imită natura. Dar dacă imităm modele proaste, ar trebui să admirăm copia doar pentru că imitația este fidela originalului? Critica pascaliana se situeaza mai ales in planul moral. Artistul trebuie să reprezinte subiecte imorale? Această critică a artei, clasica, este de inspiratie platoniciana.

Natura nu face nimic inutil. Aristotel Aristotel credea că totul are un sens în natură, că nimic nu este inutil. Această teză va fi considerata ca o evidentă timp de peste două milenii. Se ragăseste, de exemplu, la Kant.

Nu mori pentru ca esti bolnav, mori pentru ca esti viu. (Eseuri) Michel de Montaigne Moartea este o consecință a vieții. De aceea, Montaigne considera că înțelepciunea inseamna acceptarea mortii și, prin urmare, ca a filosofa inseamna a învăța sa mori, ceea ce nu este nimic altceva decat a învăța să trăiești.

Dacă triunghiurile şi-ar face un zeu, acesta ar avea, desigur, trei laturi. (Scrisori persane, Caiete) Charles L. de Montesquieu “…nu judecăm lucrurile decât în legăturile lor tainice cu noi înşine. Nu mă miră că negrii îl zugrăvesc pe drac de o albeaţă strălucitoare, iar pe zei, negri ca tăciunele. Nu mă mir că Venus la anumite popoare are sânii atârnând până la coapse şi că, în sfârşit, toţi cei ce se închină la idoli îi reprezintă pe zeii lor cu figuri omeneşti, atribuindu-le toate înclinările lor. S-a spus, pe drept cuvânt, că dacă triunghiurile şi-ar face un zeu, acesta ar avea desigur trei laturi." Oamenii isi creeaza zei si ii reprezinta dupa propria lor imagine. Această idee poate fi regasita inca de la presocraticul Xenofan: “Daca boii, caii, leii ar avea maini, boii ar desena chipuri de zei asemenea boilor, caii, asemenea cailor si leii, asemenea leilor.” Xenofan din Colophon, poet si filosof grec, considerat fondatorul scolii eleate, a fost legat de critica rationalista a conceptiei antropomorfice despre zei, pe care a formulat-o in aceasta fraza devenita celebra. Acesta persifla antropomorfismul religios naiv: "Zeii vostri nu exista, caci zeii nu pot avea slabiciunile omenesti. Omul îsi închipuie Divinitatea dupa chipul si asemanarea sa. Daca boii, caii sau leii ar avea mâini si ar putea picta, atunci caii ar avea zei care ar fi asemenea cailor, iar boii ar picta zei asemenea boilor. Etiopienii îsi închipuie pe zeii lor negri, pe când tracii îi închipuie cu ochii albastri si cu parul rosu." © CCC

Cunoaște-te pe tine însuți. (Gnothi seauton, gr.; Nosce te ipsum, lat.) Socrate (470-399 î.e.n.) Căutătorul sincer a început în mod înţelept să caute răspunsuri în interior, să se cunoască pe sine. Ca o dovadă în acest sens, pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi, o veche maximă spune: „Homo nosce te ipsum" - în greacă, Gnothi Seauton, atribuită mai întâi primului filosof grec Thales din Milet (635 - 543 î.e.n.) -  şi înseamnă „Omule, cunoaşte-te pe tine Insuţi", continuarea fiind „şi vei cunoaşte universul şi zeii". Se remarcă aici cuvântul cunoaştere. Este vorba însă despre o cunoaştere superioară, transcendentală, o cunoaştere a ceea ce este cu adevărat Divin. De fapt, la origine, pierdută în negura vremurilor, îndemnul nu este, așa cum se crede adesea, o invitație la introspecție. Această formulă imperativă, înscrisă pe friza de sub frontonul templului lui Apollo din Delphi, invita oamenii să se recunoască slabi în fața zeilor. Templul din Delphi era închinat zeului Apollo și găzduia celebrul Oracol care, prin intermediul preotesei Pythia, în cadrul unui ceremonial mistic, oferea răspunsul zeului la întrebările pelerinilor.

Ruinele templului lui Apollo din Delphi, unde se spune că ar fi fost gravat dictonul "Gnothi seauton"

Socrate i-a schimbat sensul. “Cunoaște-te pe tine însuți” însemna pentru el: să știi că ești doar un om care are opinii, dorințe și prejudecăți. Socrate ne invită să cunoaștem ceea ce suntem cu adevărat noi înșine, adica nu corpurile noastre, ci sufletele noastre, și nu tot sufletul nostru, ci partea sa rațională. Filosofia socratică este într-adevăr o antropologie, având în centrul său cunoașterea omului. (A se vedea  comentariul din dialogul lui Platon, Alcibiade I - sau Despre natura omului) Astfel, a se cunoaște pe sine însuși apare drept obiectivul către care oamenii trebuie să tindă. Mai mult, este chiar cunoașterea esențiala ce condiționează orice altă formă de cunoaștere. De exemplu, în sfera gândirii, omul de știință nu trebuie să se piardă în raționamentele sale și să acționeze în afara conștiinței; în sfera sentimentelor, oamenii nu trebuie să se lase conduși orbește de dorințe, de resentimente sau de ură;  în sfera acțiunii, oamenii trebuie să fie capabili de autocontrol și să nu se lase conduși de împrejurări. A ști să fii înțelept determină în primul rând raportul individului cu sine. A te cunoaște permite o mai bună interogare despre: "Ce este frumusețea?", "Ce este dreptatea?", "Ce este binele?". Ne-am fi dorit ca Socrate să le fi găsit răspunsuri definitive și, adesea, suntem dezamăgiți. Dar esențialul nu constă în acumularea de cunoștințe, în a putea formula răspunsuri de-a gata, reconfortante, ci în a reflecta tu însuți, ca om, servindu-te de propria-ți rațiune. Nu mai sunt zeii sau tradițiile care ne vor ierarhiza valorile, ci cercetarea rațională. Socrate nu a scris un rând! Dacă știm atât de multe lucruri despre el, aceasta este grație dialogurilor lui Platon care nu a încetat să-l puna în valoare.

***

Antropologie (gr. ántropos, om): stiință care se ocupă cu studiul originii, evoluției și varietății biologice a omului. © CCC

Fiecare fir de iarbă, fiecare fir de grâu, fiecare fir de floarea-soarelui ori de porumb, noaptea, deschide ochii, privește slava... Deschide larg buzele, respiră văzduh... Deschide larg brațele, îmbrățișează răcoarea udă. Răcoarea e lacrima stelelor. (Desculț)

Studiază natura, iubește natura, rămâi aproape de natură. Nu te va dezamăgi niciodată. © CCC

Plăcerea este începutul și sfârșitul unei vieți fericite. (Scrisoare către Menoiceus) Epicur “Inceput" înseamnă atât "debut", cat și "principiu". "Sfarsit" înseamnă atât "incheiere", cat și "scop", "obiectiv". Epicur considera că plăcerea este atât ceea ce ar trebui să serveasca drept principiu pentru ghidarea acțiunilor oamenilor, cat si scopul pe care acestia ar trebui sa-l urmareasca. Această frază rezumă doctrina placerii. Epicur credea că plăcerea este cel mai mare bine. Dar modalitatea de a atinge placerea consta in a trăi o viata modesta și in a dobândi cunoștințe despre mecanismele lumii și limitarea dorințelor. Toate acestea conduc la atingerea unei stari de liniște sufleteasca (ataraxia) și eliberarea de sub imperiul fricii (griji, temeri), precum și absența suferintei corpului, a durerii (aponia). Combinația acestor două stari ar trebui să constituie fericirea în cea mai înaltă forma. Deși epicureismul este o formă de hedonism, în măsura în care acesta declară plăcerea ca fiind singurul bine intrinsec, concepția sa despre absenta suferintei drept cea mai mare plăcere și pledoaria sa pentru o viață simplă il face diferit de "hedonism", așa cum este înțeles de obicei.

***

Epicureism: școală filosofica fondata de Epicur în Atena, în 306 î.e.n. Aceasta a concurat cu o alta mare scoala de gândire a timpului, stoicismul, fondată în 301 î.e.n. Epicureismul este axat pe căutarea unei fericiri și a unei înțelepciuni al căror obiectiv este atingerea ataraxiei, pacea sufletului. Este o doctrină materialistă și atomista. Hedonism: doctrină filozofică greacă conform careia plăcerea si evitarea suferintei este scopul existenței umane. Stoicism: curent filozofic în Grecia și Roma antică, care conținea elemente materialiste în ceea ce privește problema cunoașterii și care în domeniul eticii susținea că oamenii trebuie să trăiască potrivit rațiunii, să renunțe la pasiuni și la plăceri, să considere virtutea ca singurul bun adevărat și să se dovedescă neclintiți în fața vicisitudinilor vieții. Menoiceus sau Menoeceus: in mitologia greacă, este tatal lui Creon (regent al Tebei), al Jocastei (mama lui Oedip) și al lui Hipponome.

Cum se face ca eu, admiratorul naturii, nu pot trai mai mult timp singur, in mijlocul naturii? Sa fie oare obisnuinta orasului? Nu numai ea. In natura ma simt redus la zero. Devin o particica oarecare a infinitului. Simt ca natura ma inconjoara cu ostilitate. Ma desfiinteaza. Convietuirea cu natura imi este imposibila. Incep sa mi-o apropii numai  cand, de pe o baza umana, o privesc ca spectator, eu fiind in afara naturii. Atunci, ca spectator, ii inteleg frumusetea, misterele adancimilor ei. Dar cand sunt si eu acolo, in adanc, nu inteleg nimic, pentru ca nu mai exist. Simt doar nefiinta mea.

Natura nu face salturi.

Omul crede mai repede ceea ce vrea sa fie adevarat.

Un chip frumos este o recomandare tacuta.

Sunt cu mult mai puțini ani de când, în răgazurile de vară în târgul natal, fetița mea, ea însăși o gânganie mică, neagră, devorată de ochi, torcând în adâncurile ei o notă melodică ce va izbucni poate odată, cândva, se pasiona pentru dihania neagră ce tăia armonia serilor de august cu scurtul ei țipăt, în a cărui notă melopeică ea nu distingea parada erotică sau elanul pământului către eternitatea albastră a bolții, ci un strigăt de alarmă, o disperare. (Greierele, Aquaforte)

Stiinta si puterea sunt unul si acelasi lucru.

Cu cat ne apropiem mai mult de natura, cu atat e mai bine. Omul nu este foarte complicat. © CCC

Omul este inteligent pentru ca are o mana.

Anaxagora

Pentru Anaxagora, intrucat avem mâini, am devenit ființele cele mai inteligente din Univers. Aceasta idee va fi reluata de filosofii moderni, pentru care inteligența este în primul rând practică, înainte de a fi contemplativă (deci inteligența este în primul rând tehnica). Aristotel va inversa aceasta afirmatie: Pentru ca este inteligent, omul are mâini (în caz contrar, omul nu ar sti sa se foloseasca de ele, iar natura nu ofera nimic fara efort).

Intr-un stat, adică într-o societate în care există legi, libertatea nu poate consta decât în a putea face ceea ce trebuie să vrei şi nu în a fi constrâns să faci ceea ce nu trebuie să vrei. „Libertatea politică nu constă defel în a face ceea ce vrei. Intr-un stat, adică într-o societate în care există legi, libertatea nu poate consta decât în a putea face ceea ce trebuie să vrei şi în a nu fi constrâns să faci ceea ce nu trebuie să vrei.” Charles L. de Montesquieu In citatul complet, Montesquieu se referă in mod explicit la libertatea politică, dar aprecierile lui sunt valabile în cazul oricărei forme de libertate. Intotdeauna excesul de libertate distruge libertatea: “Libertatea este dreptul de a face tot ceea ce îngăduie legile; şi dacă un cetăţean ar putea să facă ceea ce ele interzic, el nu ar mai avea libertate, pentru că şi ceilalţi ar putea să facă la fel .” Dacă legea limitează libertatea, ea este în acelaşi timp şi condiţia ei. In fond, libertatea este puterea de a se supune legii. Legea care asigura libertatea individuala este cea care se conformează justiției și nu poate nici sa-i impiedice pe cetateni de la îndeplinirea indatoririlor lor, nici sa-i constranga să acționeze împotriva lor. Montesquieu dă o altă formulare acestui principiu: “Un lucru nu este drept pentru că este legiferat. Dar trebuie să fie legiferat pentru ca este drept.” (Cugetarile mele) Romanii obișnuiau să spună: "Dura lex sed lex" (Legea e dura, dar e lege). Legea trebuie să se aplice, iar dacă pare prea dura (sau, mai general spus, inadecvata) trebuie să fie mai degrabă schimbata, decât eludată: "Uneori este necesar să se schimbe anumite legi, dar acest lucru se intampla rareori, iar atunci când se întâmplă, trebuie să fie modificate cu o mână tremurânda." (Montesquieu) © CCC

A comite nedreptatea este mai rău decat a fi victima nedreptăţii, a nu fi pedepsit este mai rău decat a fi pedepsit. (Gorgias) Platon A comite o nedreptate inseamna a-ti pierde demnitatea și a-ti petrece restul vieții în compania unei nedreptati. Asasinul este cel care isi pierde stima de sine. Această teză a fondat ideea modernă a conștiinței morale: nu există crimă fără martor, pentru ca exista in mine un martor interior care ma judecă. Montaigne are o fraza apropiata in acest sens: “Mintind ma pagubesc mai tare pe mine decat pe cel pe care-l mint.” (Eseuri)