Citate despre Biodiversitate

Mintea umană a evoluat pentru a crede în zei, nu a evoluat pentru a crede în biologie. © CCC

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu matematica este greu să aibă un sentiment real pentru frumos, pentru cea mai profundă frumusețe, a naturii... Dacă vrei să afli mai multe despre natură, să apreciezi natura, este necesar să înțelegi limba pe care o vorbește. © CCC

Natura nu e curata, e pura.

Toată viața mea, noile privelisti ale Naturii m-au facut sa ma bucur ca un copil. © CCC

Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață; Prin codri de simboluri petrece omu-n viață Și toate-l cercetează cu-n ochi prietenesc. (Corespunderi) (Traducere de Al. Philippide)

Ce proaspată mireasmă de cătină, de coajă Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit; Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă; Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.   Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele; Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui, Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele; Nu-i primavară numai, deşi nici vară nu-i!   Ce străluciri, ce poze de încântare pline! Flori de migdal şi piersic, corolele clătind, Vibrează ca o roză roire de albine, Cu inima parfumate şi guri spre noi tânjind.   Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură! Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc; Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură, Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.   Nu simţi nimic, nici vârsta, nici doruri, nici regrete; Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur, Cu braţele întinse, pe ţărm să se desfete Pe pajiştea tivită de cerul de azur.   Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde... Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir; Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde. O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir! (Amiază paşnică)

Ar trebui să protejăm fiecare fărâmă de biodiversitate ca fiind neprețuită, în timp ce învățăm să o folosim și să ajungem să înțelegem ce înseamnă ea pentru omenire. © CCC

Natura e oglinda cea mai limpede, e destul sa privesti in ea!

Stăpânim natura doar supunându-ne ei. (Noul Organon)

Sunt cu mult mai puțini ani de când, în răgazurile de vară în târgul natal, fetița mea, ea însăși o gânganie mică, neagră, devorată de ochi, torcând în adâncurile ei o notă melodică ce va izbucni poate odată, cândva, se pasiona pentru dihania neagră ce tăia armonia serilor de august cu scurtul ei țipăt, în a cărui notă melopeică ea nu distingea parada erotică sau elanul pământului către eternitatea albastră a bolții, ci un strigăt de alarmă, o disperare. (Greierele, Aquaforte)

Fiecare fir de iarbă, fiecare fir de grâu, fiecare fir de floarea-soarelui ori de porumb, noaptea, deschide ochii, privește slava... Deschide larg buzele, respiră văzduh... Deschide larg brațele, îmbrățișează răcoarea udă. Răcoarea e lacrima stelelor. (Desculț)

Iată acum un prim exemplu al modului propriu lui Cehov pentru evocarea unei atmosfere din câteva detalii concise ale naturii: Marea era într-o nuanță caldă, purpurie, cu o dâră aurie a lunii. (Literaturi, 1941-1958) © CCC

Natura nu este muta. Asemenea unei orchestre indepartate, ea ne trimite in mod constant fragmente de muzica si note dispersate. © CCC

Naturii îi place să se ascundă. © CCC

Natura si legile naturii stateau ascunse in noapte, Dumnezeu a spus: „Sa fie Newton!” Si totul s-a luminat!

Nu uitati ca pamantul se bucura sa va simtă talpile goale şi vantul se joaca bucuros in parul vostru. © CCC

Natura nu face nimic inutil. Aristotel Aristotel credea că totul are un sens în natură, că nimic nu este inutil. Această teză va fi considerata ca o evidentă timp de peste două milenii. Se ragăseste, de exemplu, la Kant.

Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă, Socoate cănile din zori - şi după Să-mi spui cu Rouă câte-s pline, Şi dimineaţa cât se-ntinde - Când doarme ţesătoarea - cine Mai ţese pânzele senine! Şi scrie-mi câte note ai simţit În extazul Prihorului ameţit În ramul plin de uimire nouă - Ţestoasa câte plimbări a făcut - Albina câte potire a băut, La marea Orgie cu rouă! Bolta curcubeului de cine e dusă Şi cine mână zarea supusă Cu nuiele subţiri de Azur? Degetele cui sunt stalactite - Salbele nopţii de cine-s socotite De nu s-a pierdut vreuna-mprejur? Şi cine a clădit Căscioara Albă, cine A zăvorât ferestrele atât de bine Ca spiritu-mi să nu pătrundă în larg? Cine-ntr-o zi de gală anume Îmi va deschide dincolo de lume Şi voi lăsa zorzoanele în prag? (traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu)

Luna poleise râul, - O, răcoare a dimineţii! Şi din larg veneau tot valuri Văruite cu lumină. Câmpul mohorât şi firav Se-ngălbenea mereu. Rămase Numai cântul cel de greier, Plânsul tulbure al apei. Vântul se-ascundea prin peşteri, Groaza se-nchidea-n colibe. Printre cetină de pini Aripi prinseră-a se-ntinde. Stelele mureau pe boltă, Munţii sângerau în zare. Colea-n puţul din grădină Ciripea o rândunică. (Luna poleise râul) (traducere de Ion Frunzetti)

În cele din urmă, trebuie să recunoaștem că, în timp ce oamenii continuă să construiască peisaje urbane, împărțim aceste spații cu alte specii. © CCC