Ce proaspată mireasmă de cătină, de coajă
Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit;
Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă;
Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.
Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele;
Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui,
Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele;
Nu-i primavară numai, deşi nici vară nu-i!
Ce străluciri, ce poze de încântare pline!
Flori de migdal şi piersic, corolele clătind,
Vibrează ca o roză roire de albine,
Cu inima parfumate şi guri spre noi tânjind.
Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură!
Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc;
Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură,
Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.
Nu simţi nimic, nici vârsta, nici doruri, nici regrete;
Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur,
Cu braţele întinse, pe ţărm să se desfete
Pe pajiştea tivită de cerul de azur.
Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde...
Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir;
Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde.
O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir!
(Amiază paşnică)
Dati-mi padurea, lacul, marea campie rusa, pajistea verde, roiuri de fluturi, stoluri de vulturi, Sahara cu leul sau, Parisul cu poporul sau; dati-mi muntele, marea, barbatul, femeia, batranul, copilul, cerul albastru, noaptea intunecata, micimea pasarii colibri, imensitatea constelatiilor; e bine; totul imi place; nu am nici o preferinta in ideal si in infinit; nu fac pe delicatul; nu fac pe dificilul; nu fac nazuri; eu sunt Gargantua al frumusetii.
(Post-scriptum al vietii mele)
© CCC
Podoabele nu te fac frumos, ci mai frumos; invatatura nu te face intelept, ci mai intelept.
Frumusetea este eternitatea care se priveste lung in oglinda.
Nu uitati ca pamantul se bucura sa va simtă talpile goale şi vantul se joaca bucuros in parul vostru.
© CCC
Natura trage mereu covorul de sub idealurile noastre pompoase.
© CCC
Frumusetea formelor unei sculpturi de Rodin, liniile perfecte ale corpului feminin sau linia fragilă și delicată a unui trandafir, iata tot atatea plăceri estetice pe care ni le ofera forța electromagnetică. Fără ea, lumea, lipsită de formă, ar fi terna. Lasati doar in seama gravitației, atomii ar fi gigantici, iar stelele ar fi doar nuclee imense de protoni sau de neutroni.
(Melodia secreta)
© CCC
Ceea ce este frumos este bun, iar cine este bun va fi în curând frumos.
© CCC

Nici un argument nu poate sta mai presus de frumusețe.
Natura a creat totul, apoi a distrus matricea!
Înalță un cântec pentru ea, o, muză!
Fecioara cu cunună de violete-n păr,
Și laudă-i reflexele schimbătoare de pe gâtul fin,
Vocea-i șoptită și plină de veselie.
Cântă înc-o dată farmecele-i mii
Splendoarea-ncântătoare a ochilor,
Obrajii bruni și brațele mlădioase
Și sânul întunecat și gingaș.
Da, cântă pentru totdeauna despre ea,
Stăpâna-mi delicată și ademenitoare,
Cea mai frumoasă dintre toate câte au fost și sunt,
Sappho a mea cea cu zâmbet dulce.
(Nu mai mult pentru Lycus)
În mitologia greacă, Lycus sau Lykos (Lúkos, „lup”, în greaca veche) a fost de două ori regent al orașului antic Teba (Beoția). Aici, Lycus poate fi unul dintre tinerii pe care Alceu îi admira, potrivit lui Horațiu (Ode, 1, 32, 10), „frumosul Lycos cu părul și ochii negri”).
Copyright © CCC All rights reserved.
Nimic nu deschide mai bine ușile ca o femeie frumoasă.
© CCC
Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc
Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață;
Prin codri de simboluri petrece omu-n viață
Și toate-l cercetează cu-n ochi prietenesc.
(Corespunderi)
(Traducere de Al. Philippide)
Există o boală a computerului despre care știe oricine lucrează cu calculatorul. Este o boală foarte gravă și interferează complet cu munca. Problema cu computerele este că te „joci” cu ele!
© CCC
Empedocle spunea că în natură trebuie să acţioneze două forţe diferite. Aceste forţe el le-a numit Iubirea şi Vrajba. Ceea ce uneşte lucrurile este Iubirea, ceea ce le destramă, Vrajba.
(Lumea Sofiei)
Naturii îi place să se ascundă.
© CCC
Natura si legile naturii stateau ascunse in noapte,
Dumnezeu a spus: „Sa fie Newton!” Si totul s-a luminat!
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.