Citate de Juan Ramón Jiménez

Natura nu trebuie s-o imiți, nici să o copiezi, trebuie să lucrezi în felul ei... Cum se poate lucra în felul ei? Să știi să observi, asta-i cheia... Natura îți dă povețe, când te pricepi să observi. Noi, artiștii, privim cu ochiul, dar lucrăm cu sufletul.

Natura este singura carte in care fiecare fila pastreaza cate un adevar.

Natura trage mereu covorul de sub idealurile noastre pompoase. © CCC

Natura nu e curata, e pura.

Privighetoare-a nopţii, ce aştri făcuţi plângeri ce flori făcute-acorduri, în inima ta cântă? Tu, pasăre-a plăcerii, din ce grădini cu îngeri sorbi apa cea curată ce-ţi moaie guşa sfântă? Ca vocea ta să fie-n triumf stăpână peste noaptea de mai, ce muzici se despletesc în spaţii naintea ta, din pieptul tău mic suind pe creste, imense ca o mare şi-un cer de incarnaţii? Oare atlazul lunii ţi-astupă fina urnă cu giuvaiere-azure, frumoase şi fidele? Un zeu îţi cântă-n suflet? Din ce adânc nocturnă eternitate ciocul tău ciuguleşte stele? (O privighetoare)

Ar trebui să protejăm fiecare fărâmă de biodiversitate ca fiind neprețuită, în timp ce învățăm să o folosim și să ajungem să înțelegem ce înseamnă ea pentru omenire. © CCC

Iată acum un prim exemplu al modului propriu lui Cehov pentru evocarea unei atmosfere din câteva detalii concise ale naturii: Marea era într-o nuanță caldă, purpurie, cu o dâră aurie a lunii. (Literaturi, 1941-1958) © CCC

Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă, Socoate cănile din zori - şi după Să-mi spui cu Rouă câte-s pline, Şi dimineaţa cât se-ntinde - Când doarme ţesătoarea - cine Mai ţese pânzele senine! Şi scrie-mi câte note ai simţit În extazul Prihorului ameţit În ramul plin de uimire nouă - Ţestoasa câte plimbări a făcut - Albina câte potire a băut, La marea Orgie cu rouă! Bolta curcubeului de cine e dusă Şi cine mână zarea supusă Cu nuiele subţiri de Azur? Degetele cui sunt stalactite - Salbele nopţii de cine-s socotite De nu s-a pierdut vreuna-mprejur? Şi cine a clădit Căscioara Albă, cine A zăvorât ferestrele atât de bine Ca spiritu-mi să nu pătrundă în larg? Cine-ntr-o zi de gală anume Îmi va deschide dincolo de lume Şi voi lăsa zorzoanele în prag? (traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu)

Natura nu face nimic inutil. Aristotel Aristotel credea că totul are un sens în natură, că nimic nu este inutil. Această teză va fi considerata ca o evidentă timp de peste două milenii. Se ragăseste, de exemplu, la Kant.

Stăpânim natura doar supunându-ne ei. (Noul Organon)

A luat cu sine vântul toţi nourii tristeţii. E verdele grădinii nou nestemat tezaur; Se-ntorc în stoluri păsări pe urma frumuseţii Şi asfinţitul naşte livezi-livezi, de aur. Aprinde-mă, crepuscul! Parfum mă fă! Scrumeşte Tu sufletu-mi, şi fă-mi-l ca tine: - apus de soare. Deşteaptă-mi ce am veşnic, ce arde, ce iubeşte Şi vântul de uitare să-şi ia ceea ce doare. (A luat cu sine vântul) (traducere de Ion Frunzetti)

Nu uitati ca pamantul se bucura sa va simtă talpile goale şi vantul se joaca bucuros in parul vostru. © CCC

Natura nu vrea sa fie admirata prin intermediari.

Cu cat ne apropiem mai mult de natura, cu atat e mai bine. Omul nu este foarte complicat. © CCC

Sunt cu mult mai puțini ani de când, în răgazurile de vară în târgul natal, fetița mea, ea însăși o gânganie mică, neagră, devorată de ochi, torcând în adâncurile ei o notă melodică ce va izbucni poate odată, cândva, se pasiona pentru dihania neagră ce tăia armonia serilor de august cu scurtul ei țipăt, în a cărui notă melopeică ea nu distingea parada erotică sau elanul pământului către eternitatea albastră a bolții, ci un strigăt de alarmă, o disperare. (Greierele, Aquaforte)

O pasăre, în lirica amiezii virginale, Dă glas printre marmori, palatul sonor. Visează-n ceruri soarele vii focuri pe cristale. Şi-i aur cantilena havuzelor în cor. E-o sărbătoare-n limpezi ecouri cristaline: De printre marmori, pasărea; lângă fântâni, răsura. Gâtlej de sloi fierbinte! Albastre, argentiniene, Dulci tremure-nfioară petalelor nervura. Ca-ntr-o visare trează păşesc, strivit de har, Zâmbindu-mi nălucirii, pe lespezi mari de soare. Mi-e inima-mbibată de suflul nobiliar Al păsării, luminii, fântânilor şi floarei. (Duminică de primăvară) (traducere de Ion Frunzetti)

Toată viața mea am fost preocupat de natură. Pe termen scurt, poate am avut dreptate, dar pe termen lung, am greșit cu siguranță. Avem nevoie de natură mai mult decât are ea nevoie de noi. © CCC

Empedocle spunea că în natură trebuie să acţioneze două forţe diferite. Aceste forţe el le-a numit Iubirea şi Vrajba. Ceea ce uneşte lucrurile este Iubirea, ceea ce le destramă, Vrajba. (Lumea Sofiei)

În cele din urmă, trebuie să recunoaștem că, în timp ce oamenii continuă să construiască peisaje urbane, împărțim aceste spații cu alte specii. © CCC

Natura a creat totul, apoi a distrus matricea!