Nemărginite și nemuritoare, apele sunt începutul și sfârșitul tuturor lucrurilor de pe pământ.
© CCC
Eu mă scăldam prin pâraie cu ochii deschiși,
Era o apă de cleștar și de stele –
Pești alburii, pâlpâind ca-ntr-un vis,
Lunecau lângă genele mele.
(Începutul, 1956)
Nu scuipa în apa din fântână,
De nevoie, s-ar putea s-o bei dacă-i la-ndemână.
(Leul și șoarecele)
© CCC
Stropii de apă curg de-a lungul gradenelor netede, de culoare roz, unde șuvoiul coboară în cascade… Perlele se înmulțesc, grindină fină, se rostogolesc pe toate părțile, strălucesc, clipocesc, sar, se amestecă în șuvoi. Arată ca niște boabe prețioase de apă sau ca picături de frumusețe curgătoare: acestea sunt sonatele lui Domenico Scarlatti.
(Sonatele lui Domenico Scarlatti sunt evocate ca fiind asemănătoare cu niște perle de poetul italian Gabriele D’Annunzio).
© CCC
Vin’ cu mine, fi-mi iubită,
Dragostea ne-o fi-nflorită,
Pe văi, crânguri și câmpii,
Codri, dealuri, munți, tării.
Și vom sta pe stânci privind
La păstori cu turme-albind
Lângă ape-n a lor cale,
Păsări cântă madrigale.
Și ți-oi face pat de roze
Și poeme cu mireasmă,
Straie noi și pălărioare
Doar din foi de mirt și floare.
(Vin’ cu mine)
Privighetoare-a nopţii, ce aştri făcuţi plângeri
ce flori făcute-acorduri, în inima ta cântă?
Tu, pasăre-a plăcerii, din ce grădini cu îngeri
sorbi apa cea curată ce-ţi moaie guşa sfântă?
Ca vocea ta să fie-n triumf stăpână peste
noaptea de mai, ce muzici se despletesc în spaţii
naintea ta, din pieptul tău mic suind pe creste,
imense ca o mare şi-un cer de incarnaţii?
Oare atlazul lunii ţi-astupă fina urnă
cu giuvaiere-azure, frumoase şi fidele?
Un zeu îţi cântă-n suflet? Din ce adânc nocturnă
eternitate ciocul tău ciuguleşte stele?
(O privighetoare)
Luna poleise râul,
– O, răcoare a dimineţii!
Şi din larg veneau tot valuri
Văruite cu lumină.
Câmpul mohorât şi firav
Se-ngălbenea mereu. Rămase
Numai cântul cel de greier,
Plânsul tulbure al apei.
Vântul se-ascundea prin peşteri,
Groaza se-nchidea-n colibe.
Printre cetină de pini
Aripi prinseră-a se-ntinde.
Stelele mureau pe boltă,
Munţii sângerau în zare.
Colea-n puţul din grădină
Ciripea o rândunică.
(Luna poleise râul)
(traducere de Ion Frunzetti)
Lor puţin le pasă de poemele mele.
Lor le sînt drag ca apa şi cîmpul,
Ca ploaia care primăvara creşte verdeaţa.
(Spovedania unui huligan)