Christopher Marlowe

Christopher Marlowe,  26 febr. 1564 (data botezului) – 30 mai 1593, născut în Canterbury, Kent, Anglia, dramaturg, poet și traducător englez din epoca elisabetană, unul dintre cei mai de seama precursori ai lui Shakespeare și colaborator al acestuia, remarcat în special pentru crearea versului alb în dramaturgie. A trăit 29 de ani.

Marlowe a fost al doilea copil și fiul cel mare al lui John Marlowe, un cizmar din Canterbury. Nu se știe nimic despre prima sa școlarizare, dar pe 14 ianuarie 1579 a intrat la King’s School, Canterbury, ca elev. Un an mai târziu a mers la Corpus Christi College, Cambridge. Obținând diploma de licență în arte în 1584, a continuat să locuiască la Cambridge, ceea ce poate însemna că intenționa să primească ordinul anglican. În 1587, însă, universitatea a ezitat să-i acorde titlul de master. Îndoielile universității (care decurg din absențele frecvente de la universitate) au fost aparent liniștite atunci când Consiliul Privat a trimis o scrisoare în care declara că a fost angajat „pentru chestiuni care privesc beneficiul țării sale” – se pare că în serviciul secret al Elisabetei I.

După 1587, Marlowe s-a stabilit la Londra, scriind pentru teatre, având ocazional probleme cu autoritățile din cauza comportamentului său impulsiv și ireverențios și, probabil, angajându-se din când în când în serviciul guvernamental.

Marlowe a câștigat o reputație de persoană periculoasă din cauza „ateismului”, dar acest lucru putea, pe vremea Elisabetei I, să indice doar opinii religioase neortodoxe. În pamfletul de pe patul de moarte al lui Robert Greene, Greenes groats-worth of witte, Marlowe este menționat ca „faimosul care onorează tragedienii” și este mustrat pentru că a afirmat, la fel ca Greene însuși , „Nu există nici un zeu” și pentru că a studiat „primejdioasa politică machiavelică”. Există dovezi suplimentare ale neortodoxiei sale, în special în denunțarea lui, scrisă de spionul Richard Baines și în scrisoarea lui Thomas Kyd către lordul-custode în 1593 după moartea lui Marlowe. Kyd a susținut că anumite documente care „negau divinitatea lui Isus Hristos” care au fost găsite în camera lui îi aparțineau lui Marlowe, cu care împărțise camera cu doi ani în urmă. Atât Baines, cât și Kyd au sugerat, din partea lui Marlowe, ateismul în sens mai strict și o persistentă înclinație spre blasfemie. În orice caz, pe 18 mai 1593, Consiliul Privat a emis un ordin de arestare a lui Marlowe. Două zile mai târziu, poetului i s-a ordonat să-i asiste zilnic pe domniile lor „până când va fi autorizat să facă contrariul”.

Pe 30 mai, însă, Marlowe a fost ucis de Ingram Frizer, în compania dubioasă a lui Nicholas Skeres și Robert Poley, într-o tavernă din Deptford, unde își petrecuseră cea mai mare parte a zilei și unde, se presupune că a izbucnit o ceartă între ei pentru nota de plată.

Cunoscut pentru viața sa dezordonată, a murit la 29 de ani, în urma unei altercații. Se crede că a fost asasinat din cauza activităților sale de spionaj în slujba guvernului.

Scurta, dar strălucitoarea sa carieră îl face cel mai important contemporan al lui William Shakespeare în dramaturgia engleză.

Într-o carieră de dramaturg care a durat puțin mai mult de șase ani, realizările lui Marlowe au fost diverse și splendide. Poate că înainte de a părăsi Cambridge scrisese deja Tamerlan cel Mare (în două părți, ambele reprezentate până la sfârșitul anului 1587; publicate în 1590).

Aproape sigur, în ultimii săi ani de la Cambridge, Marlowe a tradus din latină Amores (Iubirile) lui Ovidiu și prima carte din Pharsalia lui Lucan. Cam în această perioadă a scris și piesa Dido, regina Cartaginei (publicată în 1594 ca lucrare comună a lui Marlowe și Thomas Nashe).

Odată cu piesa Tamerlan, a primit recunoaștere și apreciere, iar dramaturgia a devenit preocuparea sa majoră în câțiva ani care au urmat. Ambele părți din Tamerlan au fost publicate anonim în 1590, iar editorul a omis anumite pasaje pe care le-a considerat neconforme cu preocuparea serioasă a piesei istorice; chiar și așa, textul Tamerlan existent poate fi considerat în mod substanțial al lui Marlowe. Nicio altă piesă, poezie sau traducere nu a fost publicată în timpul vieții sale. Poemul său neterminat, dar splendid, Hero și Leandru – care este aproape sigur cel mai bun poem elisabetan nondramatic, în afară de cele produse de Edmund Spenser – a apărut în 1598.

Există argumente printre cărturari cu privire la ordinea în care au fost scrise piesele ulterioare lui  Tamerlan. Nu este neobișnuit să se susțină că Faust a urmat în curând după piesa Tamerlan și că apoi Marlowe s-a orientat către un tip de scriere mai neutru, mai „social” în Edward al II-lea și Masacrul din Paris. Ultima sa piesă poate să fi fost Evreul din Malta, în care a deschis în mod semnificativ noi drumuri. Se știe că Tamerlan, Faust și Evreul din Malta au fost interpretate de Admiral’s Men, o companie al cărei actor remarcabil a fost Edward Alleyn, care a jucat cu siguranță pe Tamerlan, Faust și Baraba evreul.

Opere principale:

Teatru: Dido, regina Cartaginei, 1586; Tamerlan cel Mare, 1587-1588; Evreul din Malta, 1589-1590; Tragica istorie a doctorulul Faust, 1588-1592; Eduard al II-lea, 1591-1593; Masacrul din Paris, 1593.

Poezie: Pasionatul păstor către iubita lui, înainte de 1593; Hero și Leandru, 1593, neterminat.