Citate de Charles Baudelaire

Cu cat ne apropiem mai mult de natura, cu atat e mai bine. Omul nu este foarte complicat. © CCC

Marturia este precum o sageata trasa dintr-un arc; forta ei depinde de puterea mainii care o actioneaza. Dar argumentul este precum o sageata dintr-o arbaleta, care are aceeasi forta daca este actionata de un copil sau un om mare.

Ceea ce gura se deprinde sa spuna, inima se obisnuieste sa creada.

Sunt clipe in viata in care timpul si spatiul sunt mai profunde si sentimentul existentei imens marit.

Fericirea o face pe femeie frumoasa si dragostea o face fericita. Iubirea este adevaratul fard al femeii.

Un sir de placeri marunte alcatuiesc fericirea.

Frumosul este alcatuit dintr-un element etern, invariabil, a carui cantitate este insa foarte greu de determinat si dintr-un element relativ, circumstantial, sau mai bine zis din mai multe elemente: epoca, moda, morala, dragostea.

Fii intotdeauna un poet, chiar si in proza.

A demonstra ca am dreptate presupune ca s-ar putea sa ma insel.

Munca, forta progresiva si acumulatoare, poarta dobanzi ca si capitalul, si in insusirile ei si in rezultatele ei.

Natura este singura carte in care fiecare fila pastreaza cate un adevar.

Ceea ce nu e putin imperfect are aerul banal, de unde reiese ca neregularitatea, adica neprevazulul, surpriza, uimirea sunt o parte esentiala si caracteristica a frumusetii.

Ce e dragostea? Nevoia de a iesi din tine insuti.

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu matematica este greu să aibă un sentiment real pentru frumos, pentru cea mai profundă frumusețe, a naturii... Dacă vrei să afli mai multe despre natură, să apreciezi natura, este necesar să înțelegi limba pe care o vorbește. © CCC

Nu dispretuiti sensibilitatea nimanui; sensibilitatea fiecaruia e propriul sau geniu. (Rachete)

Nu uitati ca pamantul se bucura sa va simtă talpile goale şi vantul se joaca bucuros in parul vostru. © CCC

Ar trebui să protejăm fiecare fărâmă de biodiversitate ca fiind neprețuită, în timp ce învățăm să o folosim și să ajungem să înțelegem ce înseamnă ea pentru omenire. © CCC

Ce proaspată mireasmă de cătină, de coajă Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit; Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă; Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.   Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele; Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui, Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele; Nu-i primavară numai, deşi nici vară nu-i!   Ce străluciri, ce poze de încântare pline! Flori de migdal şi piersic, corolele clătind, Vibrează ca o roză roire de albine, Cu inima parfumate şi guri spre noi tânjind.   Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură! Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc; Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură, Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.   Nu simţi nimic, nici vârsta, nici doruri, nici regrete; Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur, Cu braţele întinse, pe ţărm să se desfete Pe pajiştea tivită de cerul de azur.   Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde... Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir; Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde. O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir! (Amiază paşnică)

Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață; Prin codri de simboluri petrece omu-n viață Și toate-l cercetează cu-n ochi prietenesc. (Corespunderi) (Traducere de Al. Philippide)