Ce proaspată mireasmă de cătină, de coajă
Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit;
Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă;
Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.
Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele;
Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui,
Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele;
Nu-i primavară numai, deşi nici vară nu-i!
Ce străluciri, ce poze de încântare pline!
Flori de migdal şi piersic, corolele clătind,
Vibrează ca o roză roire de albine,
Cu inima parfumate şi guri spre noi tânjind.
Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură!
Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc;
Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură,
Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.
Nu simţi nimic, nici vârsta, nici doruri, nici regrete;
Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur,
Cu braţele întinse, pe ţărm să se desfete
Pe pajiştea tivită de cerul de azur.
Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde...
Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir;
Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde.
O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir!
(Amiază paşnică)
Trebuie sa fim conștienti de faptul ca suntem o forta uriasa, pentru ca din materialul fragil al cuvintelor putem cladi constructii arhitectonice ce vor incremeni mii de ani in amintirea oamenilor si nu se vor imprastia decat o data cu specia.
Natura si legile naturii stateau ascunse in noapte,
Dumnezeu a spus: „Sa fie Newton!” Si totul s-a luminat!
Luna poleise râul,
- O, răcoare a dimineţii!
Şi din larg veneau tot valuri
Văruite cu lumină.
Câmpul mohorât şi firav
Se-ngălbenea mereu. Rămase
Numai cântul cel de greier,
Plânsul tulbure al apei.
Vântul se-ascundea prin peşteri,
Groaza se-nchidea-n colibe.
Printre cetină de pini
Aripi prinseră-a se-ntinde.
Stelele mureau pe boltă,
Munţii sângerau în zare.
Colea-n puţul din grădină
Ciripea o rândunică.
(Luna poleise râul)
(traducere de Ion Frunzetti)
Natura nu trebuie s-o imiți, nici să o copiezi, trebuie să lucrezi în felul ei... Cum se poate lucra în felul ei? Să știi să observi, asta-i cheia... Natura îți dă povețe, când te pricepi să observi. Noi, artiștii, privim cu ochiul, dar lucrăm cu sufletul.
Natura nu e curata, e pura.
Fără convingere, nu se poate face nimic trainic.
(Cariera mea de critic, vol. Anonymus Notarius)
Natura nu face nimic inutil.
Aristotel
Aristotel credea că totul are un sens în natură, că nimic nu este inutil. Această teză va fi considerata ca o evidentă timp de peste două milenii. Se ragăseste, de exemplu, la Kant.
Stăpânim natura doar supunându-ne ei.
(Noul Organon)
Cursul naturii este arta lui Dumnezeu.
Natura nu face salturi.
Copacii sunt efortul nesfârşit al Pământului de a vorbi cu cerul.
Hazardul generează doar haos. Determinismul pur nu creează nimic nou. Combinația acestor doi factori dă naștere bogăției și varietății formelor din Natură.
© CCC
Cum se face ca eu, admiratorul naturii, nu pot trai mai mult timp singur, in mijlocul naturii? Sa fie oare obisnuinta orasului? Nu numai ea. In natura ma simt redus la zero. Devin o particica oarecare a infinitului. Simt ca natura ma inconjoara cu ostilitate. Ma desfiinteaza. Convietuirea cu natura imi este imposibila. Incep sa mi-o apropii numai cand, de pe o baza umana, o privesc ca spectator, eu fiind in afara naturii. Atunci, ca spectator, ii inteleg frumusetea, misterele adancimilor ei. Dar cand sunt si eu acolo, in adanc, nu inteleg nimic, pentru ca nu mai exist. Simt doar nefiinta mea.
Natura este singura carte in care fiecare fila pastreaza cate un adevar.
Ar trebui să protejăm fiecare fărâmă de biodiversitate ca fiind neprețuită, în timp ce învățăm să o folosim și să ajungem să înțelegem ce înseamnă ea pentru omenire.
© CCC