Citate de Hubert Reeves

Pământ, planetă albastră, unde un dirijor de cor scrie ultimele note ale unei cantate care va încânta inimile oamenilor timp de multe secole. © CCC

Natura a creat totul, apoi a distrus matricea!

Natura e oglinda cea mai limpede, e destul sa privesti in ea!

Geniul omenesc nu va putea nicicand nascoci inventii mai desavarsite ca acelea create de natura, in care nu lipseste nimic si nimic nu-i de prisos.

Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață; Prin codri de simboluri petrece omu-n viață Și toate-l cercetează cu-n ochi prietenesc. (Corespunderi) (Traducere de Al. Philippide)

Ar trebui să protejăm fiecare fărâmă de biodiversitate ca fiind neprețuită, în timp ce învățăm să o folosim și să ajungem să înțelegem ce înseamnă ea pentru omenire. © CCC

Fiecare fir de iarbă, fiecare fir de grâu, fiecare fir de floarea-soarelui ori de porumb, noaptea, deschide ochii, privește slava... Deschide larg buzele, respiră văzduh... Deschide larg brațele, îmbrățișează răcoarea udă. Răcoarea e lacrima stelelor. (Desculț)

Natura folosește doar cele mai lungi fire pentru a-și țese modelele, astfel încât fiecare părticică din țesătura ei dezvăluie organizarea întregii tapiserii. © CCC

Sunt cu mult mai puțini ani de când, în răgazurile de vară în târgul natal, fetița mea, ea însăși o gânganie mică, neagră, devorată de ochi, torcând în adâncurile ei o notă melodică ce va izbucni poate odată, cândva, se pasiona pentru dihania neagră ce tăia armonia serilor de august cu scurtul ei țipăt, în a cărui notă melopeică ea nu distingea parada erotică sau elanul pământului către eternitatea albastră a bolții, ci un strigăt de alarmă, o disperare. (Greierele, Aquaforte)

Ce proaspată mireasmă de cătină, de coajă Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit; Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă; Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.   Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele; Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui, Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele; Nu-i primavară numai, deşi nici vară nu-i!   Ce străluciri, ce poze de încântare pline! Flori de migdal şi piersic, corolele clătind, Vibrează ca o roză roire de albine, Cu inima parfumate şi guri spre noi tânjind.   Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură! Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc; Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură, Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.   Nu simţi nimic, nici vârsta, nici doruri, nici regrete; Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur, Cu braţele întinse, pe ţărm să se desfete Pe pajiştea tivită de cerul de azur.   Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde... Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir; Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde. O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir! (Amiază paşnică)

Lungul drum către umanizarea umanității este luminat de trei lumini: dorința de a înțelege lumea (știința), de a o înfrumuseța (arta) și de a ajuta ființele vii să trăiască (empatia). © CCC

Ştiinţa actualizează dezbaterile, le reîmprospătează. Nu le ucide. Fiecare îşi face propria alegere. (Cea mai frumoasă poveste din lume) © CCC

Știința și religia nu guvernează același domeniu. Prima învață, a doua predică. Îndoiala este forța motrice a uneia, iar cealaltă are credința drept fundament. (Cea mai frumoasă poveste din lume) © CCC

A se vedea că imaginația naturii este mult, mult mai mare decât imaginația omului. © CCC

Natura nu face salturi.

Cum se face ca eu, admiratorul naturii, nu pot trai mai mult timp singur, in mijlocul naturii? Sa fie oare obisnuinta orasului? Nu numai ea. In natura ma simt redus la zero. Devin o particica oarecare a infinitului. Simt ca natura ma inconjoara cu ostilitate. Ma desfiinteaza. Convietuirea cu natura imi este imposibila. Incep sa mi-o apropii numai  cand, de pe o baza umana, o privesc ca spectator, eu fiind in afara naturii. Atunci, ca spectator, ii inteleg frumusetea, misterele adancimilor ei. Dar cand sunt si eu acolo, in adanc, nu inteleg nimic, pentru ca nu mai exist. Simt doar nefiinta mea.

Empedocle spunea că în natură trebuie să acţioneze două forţe diferite. Aceste forţe el le-a numit Iubirea şi Vrajba. Ceea ce uneşte lucrurile este Iubirea, ceea ce le destramă, Vrajba. (Lumea Sofiei)

Să fim realiști. Putem cu adevărat visa la umanizarea umanității? (Banca timpului care trece. Meditații cosmice) © CCC

În ochii Universului, suntem doar niște scântei minuscule și neînsemnate. Aș vrea să avem înțelepciunea de a nu uita asta. © CCC

Toată viața mea am fost preocupat de natură. Pe termen scurt, poate am avut dreptate, dar pe termen lung, am greșit cu siguranță. Avem nevoie de natură mai mult decât are ea nevoie de noi. © CCC