Amiază paşnică
Ce proaspată mireasmă de cătină, de coajă
Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit;
Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă;
Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.
Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele;
Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui,
Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele;
Nu-i primavară numai, deşi nici vară nu-i!
Ce străluciri, ce poze de încântare pline!
Flori de migdal şi piersic, corolele clătind,
Vibrează ca o roză roire de albine,
Cu inima parfumate şi guri spre noi tânjind.
Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură!
Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc;
Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură,
Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.
Nu simţi nimic, nici vârsta, nici doruri, nici regrete;
Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur,
Cu braţele întinse, pe ţărm să se desfete
Pe pajiştea tivită de cerul de azur.
Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde…
Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir;
Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde.
O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir!
(Amiază paşnică)
Citate asemanatoare
-
Natura si legile naturii stateau ascunse in noapte, Dumnezeu a spus: „Sa fie Newton!” Si totul s-a luminat!Era o asemenea zi de primăvară ce insuflă unui bărbat un dor inefabil, o dulceață dureroasă, o nostalgie care îl face să stea nemișcat, să se uite la frunze sau la iarbă, și să întindă brațele pentru a îmbrățișa nici el nu știe ce. (Forsyte Saga) © CCCNatura trage mereu covorul de sub idealurile noastre pompoase. © CCCAr trebui să protejăm fiecare fărâmă de biodiversitate ca fiind neprețuită, în timp ce învățăm să o folosim și să ajungem să înțelegem ce înseamnă ea pentru omenire. © CCCNatura e oglinda cea mai limpede, e destul sa privesti in ea!Natura nu face nimic inutil. Aristotel Aristotel credea că totul are un sens în natură, că nimic nu este inutil. Această teză va fi considerata ca o evidentă timp de peste două milenii. Se ragăseste, de exemplu, la Kant.Geniul omenesc nu va putea nicicand nascoci inventii mai desavarsite ca acelea create de natura, in care nu lipseste nimic si nimic nu-i de prisos.Exista ploi de primavara incantatoare, cand cerul pare sa planga de bucurie… © CCCCe-i viaţa? Să rabzi poate o zi şi alta oare? Odihna, plictiseala, pot ele-ndestula? Cine-şi doreşte ochii apostolilor care Şterşi, îl jeleau pe zeul ce valu-l despica? Ne-ncântă doar speranţa, a viselor minciune, Şi dragostea, agilă în inimi pătrunzând; Fremătător orgoliul sau voluptatea, când Dă, muzicii, asemenea făgăduinţi nebune! (Onoarea de a suferi - CVI (poezia 106), 1927)
Totul serbează
Și cântă împrejur:
Valea-nflorită,
Aprinsul azur!
Și tremură orice
Frunza pe ram!
Stăpân pe huceaguri
E-al păsării neam!
Dorul din piept
Nu-l stăvilești!
Să vezi! Să auzi!
Acum să trăiești!
Iubire! viața
Îți este dragă;
Tu ai creat
Lumea întreagă!
Tu dărui – frunza
Bătrânului nuc;
Lanului – aur,
Ramului – suc.
Vino la mine
Chip îngeresc!
O, cum mă iubești!
Cum te iubesc!
Când lăcrămioara
Răsare-n desis,
Și pasărea – cerul
Îl ia pieptiș!
Doar dragostea ta
Îmi trebuie mie,
Ea-mi dăruie viață
Și bucurie!
Există în toate
Un dor de-a trăi -
Fi-vei ferice
De mă vei iubi!
(Cântec de mai)
(trad. Nicolae Dabija)
Natura este singura carte in care fiecare fila pastreaza cate un adevar.Asa cum aprilie reinnoieste gradina in floare, cea mai frumoasa floare a inflorit in inima ta. (Ruy Blas) © CCCCe proaspată mireasmă de cătină, de coajă Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit; Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă; Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit. Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele; Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui, Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele; Nu-i primavară numai, deşi nici vară nu-i! Ce străluciri, ce poze de încântare pline! Flori de migdal şi piersic, corolele clătind, Vibrează ca o roză roire de albine, Cu inima parfumate şi guri spre noi tânjind. Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură! Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc; Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură, Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc. Nu simţi nimic, nici vârsta, nici doruri, nici regrete; Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur, Cu braţele întinse, pe ţărm să se desfete Pe pajiştea tivită de cerul de azur. Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde... Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir; Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde. O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir! (Amiază paşnică)In sertarele rococo ale primaverii se gasesc intotdeauna marchize si sonatine.Hazardul generează doar haos. Determinismul pur nu creează nimic nou. Combinația acestor doi factori dă naștere bogăției și varietății formelor din Natură. © CCCNatura nu e curata, e pura.Iată c-a început să cadă Lin, încet prima zăpadă, Eu alerg, alerg pe-afară Căci o văd întâia oară. N-am ştiut că sunt pe lume Flori atât de dulci şi moi. Îngerii din cer presară Vrajă albă peste noi. (Primăvara)O pasăre, în lirica amiezii virginale, Dă glas printre marmori, palatul sonor. Visează-n ceruri soarele vii focuri pe cristale. Şi-i aur cantilena havuzelor în cor. E-o sărbătoare-n limpezi ecouri cristaline: De printre marmori, pasărea; lângă fântâni, răsura. Gâtlej de sloi fierbinte! Albastre, argentiniene, Dulci tremure-nfioară petalelor nervura. Ca-ntr-o visare trează păşesc, strivit de har, Zâmbindu-mi nălucirii, pe lespezi mari de soare. Mi-e inima-mbibată de suflul nobiliar Al păsării, luminii, fântânilor şi floarei. (Duminică de primăvară) (traducere de Ion Frunzetti)Treptat, nopţile se încălzeau. În bezna lor adâncă și umedă se simțea munca creatoare și nevăzută a naturii. (Olesia, cap. IV)Frumoşii arbori dorm acum sau zac; zadarnic ai asculta pieptul lor mut, pe care muşchi şi zăpezi au crescut. Însă crengi noaptea-n cer se desfac. Apoi deodată zările-nfloresc şi clopote mari, clopote s-aud, departe-n cerul vesel şi rotund hulubii albi şi roşii se rotesc. Tu, feciorelnică lume, bună-vestire de undeva din pământ suie spre tine; soarele-i ca un inel subțire. Sună-n salcâmul pustiu verile pline. (Primăvara)Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.