Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "stralucire"

Fericirea e greu de rememorat. E doar o strălucire.

© CCC

Lasă-ți chipul să fie strălucitor atâta timp cât trăiești.

(Proverb egiptean din Învățăturile lui Ptahhotep, marele vizir din perioada Dinastiei a V-a, după copie manuscrisă – Prisse Papyrus / Papirusul Prisse (Luvru))

Iubirea, fie ea nouă, fie trezită dintr­-un somn de moarte, răspândeşte totdeauna lumină, căci ea umple inima de atâta strălucire, încât aceasta se revarsă asupra lumii înconjurătoare.

(Litera stacojie)

Ca un zâmbet al cerului, razele soarelui se revărsară deodată printre nori, inundând pădurea întunecată cu o adevărată ploaie de lumină, înveselind frunzişul verde, îmbrăcându­l în aur pe cel îngălbenit şi căzut şi sclipind pe trunchiurile cenuşii ale bătrânilor copaci. Tot ce fusese până atunci cufundat în umbră, era acum plin de strălucire. Albia pârâiaşului putea fi urmărită după scânteierea lui veselă până departe în inima misterioasă a pădurii, care ascundea acum numai bucurie.

(Litera stacojie)

Sunt bucurii care-ntristează,

Sunt întristări ce fericesc,

Sunt zile fără de lumină

Şi nopţi adânci ce strălucesc.

 

Sunt adevăruri ce doboară

Şi sunt minciuni care ridică,

Sunt împăraţi, atotputernici

Ce însă tremură de frică.

 

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,

Dar când s-au stins parcă n-au fost,

Palate care nu pot ţine

Cât o cocioabă adăpost.

 

Sunt oameni albi pe dinafară,

Dar negri în adâncul lor

Şi negri în afară, negri,

Da-n ei de-un alb strălucitor.

 

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea,

Dar şi amaruri ce-ndulcesc

Sunt nedreptăţi care îndreaptă,

Dreptăţi care nedreptăţesc.

 

Sunt multe contradicţii, multe:

Sunt uri adânci ce nasc iubiri,

Sunt suferinţi ce-aduc lumină

Şi fericiri nefericiri!…

(Contraste)

Ridică-ncet lăsatele perdele

Cu mâna ta ușor înfiorată

Și din misterul umbrei încadrată,

Răsari în spumă albă de dantele.

 

E-un cer albastru ca de peruzele

Și-n noaptea de luceferi presurată,

Mireasma fânului cosit îmbată

Ca un narcotic visurile mele.

 

De-ai ști ce tristă-i fără tine Luna,

Tu ai veni la geam întotdeauna

Să-ți scalde păru-n blondele ei raze…

 

Și-n ochii tăi, haotica pribeagă,

Cu străluciri de tainice topaze,

Ar îngropa comoara ei întreagă…

(Sonata lunii)

Ce proaspată mireasmă de cătină, de coajă

Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit;

Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă;

Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.

 

Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele;

Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui,

Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele;

Nu-i primavară numai, deşi nici vară nu-i!

 

Ce străluciri, ce poze de încântare pline!

Flori de migdal şi piersic, corolele clătind,

Vibrează ca o roză roire de albine,

Cu inima parfumate şi guri spre noi tânjind.

 

Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură!

Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc;

Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură,

Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.

 

Nu simţi nimic, nici vârsta, nici doruri, nici regrete;

Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur,

Cu braţele întinse, pe ţărm să se desfete

Pe pajiştea tivită de cerul de azur.

 

Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde…

Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir;

Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde.

O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir!

(Amiază paşnică)

Arhitectura este o arta, un fenomen emotional, in afara problemelor de constructie si dincolo de ele. Exista unele lucruri frumoase care pastreaza mai multa stralucire cand raman imperfecte decat cand sunt desavarsite.

Moare câte puțin cine se transformă în sclavul obisnuinței,

urmând în fiecare zi aceleași traiectorii;

cine nu-și schimbă existența;

cine nu riscă să construiască ceva nou;

cine nu vorbește cu oamenii pe care nu-i cunoaște.

 

Moare câte puțin cine-și face din televiziune un guru.

Moare câte puțin cine evită pasiunea, cine preferă

negrul pe alb și punctele pe “i” în locul unui vârtej de emoții,

acele emoții care învată ochii să strălucească,

oftatul să surâdă și care eliberează sentimentele inimii.

 

Moare câte puțin cine nu pleacă atunci când este

nefericit în lucrul sau;

cine nu riscă certul pentru incert pentru a-și îndeplini un vis;

cine nu-și permite măcar o dată în viață

să nu asculte sfaturile “responsabile”.

 

Moare câte puțin cine nu călătorește;

cine nu citește;

cine nu ascultă muzică;

cine nu caută harul din el însuși.

 

Moare câte puțin cine-și distruge dragostea;

cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puțin cine-și petrece zilele plângandu-și de milă

Și detestând ploaia care nu mai încetează.

 

Moare câte puțin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;

cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs

și cine nu răspunde chiar dacă cunoaște întrebarea.

 

Evităm moartea câte puțin, amintindu-ne întotdeauna că “a fi viu”

cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o traim…

 

Dacă va fi să te înfierbânți, înfierbântă-te la soare.

Dacă va fi să înșeli, înșeală-ți stomacul.

Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.

Dacă va fi să minți, minte în privința vârstei tale.

Dacă va fi să furi, fură o sărutare.

Dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica.

Dacă va fi să simți foame, simte foame de iubire.

Dacă va fi să dorești să fii fericit, doreste-ți în fiecare zi…

(Cine moare?)

Harul noutății este pentru iubire ceea ce este floarea pentru fructe; îi dă o strălucire care se destramă repede și nu se mai întoarce niciodată.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.