Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Anna de Noailles


Anna de Noailles, Anna Brâncoveanu de Noailles, pe numele întreg Anne Elisabeth de Noailles, Prințesă Brâncovan, Contesă Mathieu de Noailles, 15 nov. 1876 – 30 apr. 1933, născută în Paris, Franța, poetă franceză de origine română, o personalitate literară de prim rang în Franța în perioada premergătoare Primului Război Mondial, vedetă a saloanelor mondene din Paris la începutul secolului al XX-lea. A trăit 57 de ani.

Fiica unui prinț român și nepoata unui pașă turc, a adoptat Franța și limba franceză pentru viața și scrierile sale chiar înainte de căsătoria cu un conte francez.

Educată ca prinţesă, urmaşă a Brâncovenilor, a făcut parte din înalta aristocraţie franceză. Printre prietenii ei se numărau romancierii Marcel Proust și Colette și poeții Paul Valéry și Jean Cocteau. În salonul său literar, i-a reunit pe cei mai mulți dintre scriitorii timpului sub vraja conversației ei artistice. A fost în relaţii amicale cu Marcel Proust, Jean Cocteau, Colette ş.a.

Cu origini românești și grecești, prințesa Brâncoveanu, contesa Mathieu de Noailles, a evoluat în centrul vieții mondene pariziene la începutul secolului al XX-lea. Înzestrată cu un talent literar precoce, deși a scris primele versuri la vârsta de 13 ani, prima sa colecție de poezii a apărut abia în ​​1901, la 25 de ani.

„Inimă de nenumit” este scrisă într-un stil pe cât de personal, pe atât de atașant și trădează o sensibilitate puternică.

Volumul său de poezii, Le Coeur innombrable (1901; „Inima de nenumit”), Les Éblouissements (1907; „Splendoarea”) și L’Honneur de souffrir (1927; „Onoarea de s suferi”), sunt scrieri vibrante cu o senzuală dragoste de natură.

Lirismul ei se bazează pe temele romantice ale poeților Alfred de Vigny și Alphonse de Lamartine din secolul al XIX-lea.

Lucrările sale ulterioare reflectă teama la gândul colapsului inevitabil al puterilor ei fizice.

A fost numită Comandor al Legiunii de Onoare și aleasă membră a Academiei Regale de Limba și Literatura Franceză din Belgia.

Considerată drept succesorul feminin al lui Victor Hugo, versurile sale au condus-o în pragul Academiei Regale din Belgia a cărei membră a devenit.

Devenită Comandor al Legiunii de Onoare, distincție acordată de Academia Franceză, a început, așadar, o producție romanescă și autobiografică. Anna de Noailles a abordat marile teme ale naturii, iubirii și morții, cu un lirism pe care unii l-au calificat drept „însorit”.

Un liceu din Franţa îi poartă numele. Membru al Academiei Regale Belgiene. Marele Premiu pentru Literatură al Academiei Franceze şi prima femeie din Franţa care a primit Legiunea de Onoare în grad de Comandor. Membru de onoare al Academiei Române (1925).

Opere principale:

A publicat multe volume de versuri, în stilul epocii, dar în parte nostalgia copilăriei româneşti rămâne prezentă:

Le coeur innombrable (Inima de nenumit), 1901, volum de poezii premiat de Academia Franceză; L’ombre des jours (Umbra zilelor), 1902; La nouvelle esperance (Noua speranţă, 1903); Les Éblouissements (Splendoarea, 1907); De la rive d’Europe à la rive d’Asie (De la ţărmul Europei la ţărmul Asiei), 1913; Les Vivants et les morts (Cei vii şi cei morţi), 1913; Les Innocents ou la sagesse des femmes (Inocenţii sau înţelepciunea femeilor), 1923; L’Honneur de souffrir (Onoarea de a suferi), 1927; Poèmes d’enfance (Poemele copilăriei), 1928; Âme des paysages (Sufletul peisajelor), 1928; Le livre de ma vie (Cartea vieţii mele), 1932; Les Derniers vers (Ultimele versuri), 1933.

De notat apariţia, în 1994, a volumului Correspondence 1901–1923: Anna de Noailles – Maurice Barrès.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.