Mihail Codreanu
Mihail Codreanu, 25 iul. 1876 – 23 oct. 1957, născut la Iași, poet român, maestru al sonetului. A trăit 81 de ani.
Fiul lui Mihail Costache Codreanu, magistrat şi profesor de limba latină, şi al Nataliei (n. Mârzescu), inspectoare.
A urmat studiile liceale (1887-1894) la Iaşi, Bacău şi Bucureşti.
A absolvit Filologia, Filosofia, Conservatorul şi Dreptul la Iaşi.
Licenţiat al Facultăţii de Drept a Universității din Iaşi (1896-1900).
În paralel, audiază cursuri de medicină, filosofie şi filologie; Conservatorul din Iaşi, clasa de declamaţie (1897- 1899); studii de specializare în arta dramatică, la Paris (1900).
În 1905 este afectat de o afecţiune incurabilă, ereditară, a vederii, care îi va interzice tot restul vieţii să scrie şi să citească. Sonetele, care îl impun în poezia română, sunt concepute şi cizelate în memorie, apoi dictate în formă definitivă.
Profesor suplinitor (1914), apoi titular (1920-1938) la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Iaşi. Profesor de dicţie, critică şi psihologie teatrală la Conservatorul din Iaşi, rector (1933–1939). Director (1932) şi rector (1933-1939) al aceleiaşi instituţii.
A fost director la Teatrul Naţional din Iaşi (1919–1923), inspector general al teatrelor (1924), profesor și rector (1933-1939) al Conservatorului de Artă Dramatică din Iași și director la revista “Însemnări ieșene”.
Membru corespondent al Academiei Române (1942), Cavaler al Academiei Franceze (1921).
A debutat în literatură cu versuri în Lumea ilustrată (1891). Primul volum, Diafane, îi apărea în 1901, urmat de Din când în când (1903), Statui (1914), Cântecul deşertăciunii (1921), Turnul de fildeş (1929), Statui. Sonete şi evadări din sonet (1939).
Redactor la diferite ziare ieşene: Noutatea şi Propaganda (1897-1898), Mişcarea (1909).
În 1908, face parte din grupul fondator al Societății Scriitorilor Români.
Colaborează la Viaţa, Evenimentul, Viaţa Românească, Flacăra, Convorbiri literare, Adevărul literar şi artistic, Revista Fundaţiilor Regale etc.
Decisiv în consacrarea lui Codreanu a fost sprijinul Vieţii Româneşti, a cărei editură i-a publicat volumul Statui. O dată cu mutarea revistei în Capitală, apare în loc Însemnări ieşene (1936), al cărei codirector (alături de Mihail Sadoveanu), începând din 1937, este Codreanu. Efigia posterităţii ni-l păstrează printre figurile intrate în legendă ale Iaşilor de altădată.
Membru corespondent al Academiei Române (1942, exclus 1948, reconfirmat 1990), Premiul Naţional pentru Poezie, 1925;
Cavaler al Ordinului Palmes Académiques al Academiei Franceze (1921), a primit Legiunea de Onoare a Franţei (1929).
Distincții: Medalia Bene merenti, clasa I (1914); Premiul „Năsturel Herescu” al Academiei (1915); Premiul Direcţiei Generale a Teatrelor (1919); Marele Premiu Naţional pentru poezie (1925); Ordinul naţional al Legiunii de Onoare din Franţa (1929); Ordinul Muncii, clasa I (1956).
Un maestru al sonetului, inspiraţia sa este peisagistică şi sentimentală. Este considerat drept cel mai prolific sonetist român.
“Codreanu este un Petrarca care a înrădăcinat temeinic sonetul în spaţiul mioritic românesc.” (Ion Arhip)
Opere principale:
Puterea părintească în dreptul roman şi român, teză de licenţă, 1900; Diafane, 1901; Din când în când. Poezii (1901-1903), 1903; Statui. Sonete, 1914; Cântecul deşertăciunii, 1921; Turnul de fildeş, 1929; Statui. Sonete şi evadări din sonet, 1939; Sonete, postfaţă de Al. O. Teodoreanu, 1957; Scrieri, I-II, 1969; Blestemat la neuitare, antologie de L. Vasiliu, 1996.
Traduceri: Jean Richepin, Martira, dramă în cinci acte în versuri, 1903; Edmond Rostand, Prinţesa-ndepărtată, piesă în patru acte în versuri, 1903; Edmond Rostand, Cyrano de Bergerac. Comedie eroică în cinci acte în versuri, 1920.
Citate asemanatoare
-
Căci, floare de n-ar trece, n-ar fi rod Şi rodul de n-ar trece, n-ar fi floare... (Într-un miez de noapte)Şi te urăsc că-mi eşti atât de dragă. (De profundis)Pazeste-te de amicii care-ti jura ca te iubesc pe tine mai mult decat se iubesc pe dansii.Cu ale amurgului suspine Vine sprintenul copil, Paj al viselor senine Şi-al speranţelor de-april.A mai trecut o zi din viaţa mea Şi-acuma-n miez de noapte-i plâng sfârşitul; Dar îmi trimite vorbă Preaslăvitul: "Cu ce te-ai fi ales, de nu trecea? În vreme clipa dacă-ncremenea, Ţi-ar fi rămas în noapte răsăritul... Şi-n volbură ţi-ar fi rămas zenitul... Şi slava ta-n gheenă rămânea... Când trecerea e singura tărie, A veşniciei nestatornicie N-o tângui cu plânsul tău nerod; Ci-ncântă-te că-i clipa trecătoare, Căci, floare de n-ar trece, n-ar fi rod Şi rodul de n-ar trece, n-ar fi floare"... (Într-un miez de noapte)Isus veni și-n casa mea-ntr-o seară: Era-ntr-un tainic și suav apus... Și-am stat în casă singur cu Isus... Și-afară era blondă primăvară. Atunci mi-a spus cu vocea lui cea clară Că oamenii sunt buni, deși l-au dus Să-l bată-n cuie pe Golgota sus, Fiindcă i-a iubit din cale-afară. Și mi-a mai spus că poate fi iertat, Chiar Iuda, ce-l vându c-un sărutat, Ca să-și sporească cu treizeci, arginții. Apoi, plecând, din prag mi-a spus așa: Comoara sufletului ca și-a minții E să iubești pentru-a putea ierta. (Solul Golgotei)Cine-si cugeta prea mult sentimentele, sfarseste prin a-si sentimentaliza cugetarile.Nu-ţi trebuie statui, nici osanale, Căci versul tău cel ferecat în zale Mai tare-i decât bronzul şi granitul. (Statuii lui Eminescu)Ridică-ncet lăsatele perdele Cu mâna ta ușor înfiorată Și din misterul umbrei încadrată, Răsari în spumă albă de dantele. E-un cer albastru ca de peruzele Și-n noaptea de luceferi presurată, Mireasma fânului cosit îmbată Ca un narcotic visurile mele. De-ai ști ce tristă-i fără tine Luna, Tu ai veni la geam întotdeauna Să-ți scalde păru-n blondele ei raze… Și-n ochii tăi, haotica pribeagă, Cu străluciri de tainice topaze, Ar îngropa comoara ei întreagă… (Sonata lunii)El pune în vers o muzică mai lină, Ca de zefir când printre flori s-alină Smulgând petale una după alta: Statui aş vrea sonetele să fie, Căci nu le-a scris cu pana pe hârtie, Ci le-a sculptat în marmoră cu dalta.Mi-e lira-n părăsire azvârlită De cănd spre tine sufletu-mi s-abate, Că n-am putut pe coarde numărate Să cânt iubirea mea nemărginită. Dar fruntea-mi, de privirea ta robită, Sub jugu-i se revoltă și se zbate: Ce vultur cu aripile tăiate Nu-și geme soarta lui înlănțuită? În ochii tăi mi-am îngropat avântul, - Deși, ca-n ei să nu-mi găsesc mormântul, Mă lupt cu mine și cu voia sorții!... …Și te iubesc cu-nfiorarea vagă Pe care-o dă presentimentul morții… Și te urăsc că-mi ești atât de dragă ! (De profundis)Amorul e ca o morfina: trebuie sa-i crestem doza ca sa incercam senzatii tari.Viata trebuie inteleasa numai privind inapoi, dar trebuie traita privind inainte.Iubirea este o primăvară din care trebuie să stârpeşti multe omizi, ca să poţi culege-n toamnă frumoase fructe. Dar ce păcat, poete, stârpind omizile îţi stârpeşti în mai trandafirii tăi... de fluturi.Privirea ta e trandafir în floare… Și fruntea, crin, și zâmbetele, miere… Și trupul, val, și mersul, adiere… Și glasul, cântec de privighetoare! Tu ești a vieții mele sărbătoare Și-a bietului meu suflet reînviere- Căci mă renaști cu alba mângâiere Din grațiile tale-ncântătoare. Dar de-aș atinge scumpa ta ființă Cu cea mai mică umbră de dorință, Aș profana iubirea mea curată, Căci mi-aș mușca pe-a tale buze, visul Și-n sărutarea mea necumpătată Ca-ntâiul om, mi-aș pierde paradisul… (Mi-aș pierde paradisul)Spun poeţii că Amorul E un tinerel monarc Ce-şi săgeată veşnic dorul De pe coarda unui arc.Comoara sufletului ca și-a minții E să iubești pentru-a putea ierta. (Solul golgotei)Comoara sufletului ca și-a minții E să iubești pentru-a putea ierta. (Solul Golgotei)A fost un trubadur odinioară Ce s-a-ndrăgit de-o castelană; dar Închisă-n turnul ei de fildeș rar, Frumoasa lui zăcea ca o comoară. Atunci și-a-ntrupat într-o vioară Întregul sufletului său amar Și l-a trimis iubitei sale-n dar, Lăsându-se de dragul ei să moară. Te-ascult cântând un tainic menuet… Și-mi pare că fantasticul poet Și-a-ncredințat vioarei tale rana; Te-ascult cântând cu gândul în trecut Și-mi pare că suspină castelana De dorul trubadurului pierdut. (Unei violoniste)Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.