Mi-e lira-n părăsire azvârlită
De cănd spre tine sufletu-mi s-abate,
Că n-am putut pe coarde numărate
Să cânt iubirea mea nemărginită.
Dar fruntea-mi, de privirea ta robită,
Sub jugu-i se revoltă și se zbate:
Ce vultur cu aripile tăiate
Nu-și geme soarta lui înlănțuită?
În ochii tăi mi-am îngropat avântul, –
Deși, ca-n ei să nu-mi găsesc mormântul,
Mă lupt cu mine și cu voia sorții!…
…Și te iubesc cu-nfiorarea vagă
Pe care-o dă presentimentul morții…
Și te urăsc că-mi ești atât de dragă !
(De profundis)
