E trist ca nimeni să te ştie,

Dar şi mai trist să-ţi zici mereu

Că te-a pătruns nimicnicie

Deşi ai fost ca Dumnezeu.

 

Unde sunteţi, iubiri deşarte,

Ochi mari ce nu-i mai pot uita?

O, fugi departe, fugi departe,

La ce mă-ngâni cu faţa ta?

 

În viaţa lumii acestie,

Ce-i fără capăt şi-nceput,

În toată neagra veșnicie

O clipă numai te-am avut.

 

De-atunci te chem din întuneric

Şi amintirea ta dezmierd

Până ce răsari… un vis himeric,

Abia răsari… şi iar te pierd.

 

Ca la un zvon ce lin adie

Urechea țin, mereu ascult…

Tot mai puţină armonie…

Pustiu din ce în ce mai mult.

 

Şi din comoara-mi de suspine,

Cu amintiri, cu dor îmbrac

Acest amor bogat în chinuri

Şi-n mângâieri de tot sărac.

 

(E trist ca nimeni să te ştie)

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.