Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "armonie"

Am un sentiment extraordinar de împlinire. Totul este în armonie: vocea, genul de muzică, cine sunt și cine cred oamenii că sunt.

© CCC

Toamna are o armonie și o strălucire pe cerul ei, care nu poate fi auzită sau văzută în timpul verii, ca şi cum n-ar fi putut fi, ca şi cum n-ar fi fost!

© CCC

Omul se ridică și se completează doar prin observarea naturii. De îndată ce își întoarce privirea, mândria îl cuprinde. El trebuie să trăiască după legile din sine și din univers, contemplându-se pe sine după reverberarea imaginii. Un elan afectuos trebuie să-l conducă mai întâi să îmbrățișeze exteriorul; apoi, printr-o reflecție fermecătoare, trebuie să restabilească forma în inima sa, unind natura incomensurabilă cu spiritul etern. Așa se realizează armonia umană.

(Ore de filozofie)

© CCC

Însuşi cuvântul Cosmos, născocit de Pythagoras, care cuprindea în sine ideea unui Univers bine orânduit (prin Numere) şi chiar armonios orânduit de către Creator (o tecxnithvV qeovVtic), Dumnezeul cel ce potriveşte cu măiestrie şi conceptul de armonie împreună cu cel asociat, de simetrie, în sensul antic al cuvântului, au dominat nu numai întreaga cosmologie şi estetică platoniciene, ci şi arhitectura grecească, ale cărei idei călăuzitoare sunt criptic sugerate de Vitruviu (Vitruviu, ca toţi arhitecţii Antichităţii, prestase jurământ să nu dezvăluie neiniţiaţilor tainele artei sale; am văzut că, pesemne, ca toţi confraţii greci şi romani, asimilase îndeajuns din mistica pitagoreică a numerelor pentru a preamări virtuţile numărului Zece, ale Decadei Pure. El a mai stabilit un paralelism aproape riguros între proporţiile templului ideal şi cele ale corpului omenesc).

(Filosofia și mistica numărului)

Râu liniștit, maluri înflorite.

Proverb chinez

© CCC

Colaborarea intima intre artist si materialele folosite, precum si pasiunea care uneste bucuria meseriasului – cu elanul vizionarului, il duc pe rand la esentializare, la forma ideii in sine… Sculptorul trebuie sa isi puna spiritul in armonie cu spiritul materialului.

Și totuşi, ochiul neclintit al românului va descoperi şi marele spaţiu ceresc, nevăzuta orgă interioară subjugându-l ulterior cu o necunoscută armonie; românul caută cu răbdare capătul minunii, sub o entropie domnitoare, ştiind că există o sursă în universul întunecat.

Cândva, voi da, poate, peste o planetă pe care domneşte armonia, dar deocamdată nu mi-a arătat nimeni unde se găseşte o astfel de planetă.

Un om nu se poate simti bine daca nu-i in armonie cu sine.

Iubesc puterea, dar o iubesc ca un artist. O iubesc asa cum un muzician isi iubeste vioara, pentru a scoate din ea sunete, acorduri si armonie.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.