Matila Ghyka

Matila Ghyka, prințul Matila Costiescu Ghyka, născut Matila Costiescu, 13 sept. 1881 – 14 iul. 1965, un autentic polimat, ofițer de marină, poet, romancier, matematician, inginer electrician, avocat, istoric, filozof, academician și diplomat român. A fost Ministru plenipotențiar în Regatul Unit la sfârșitul anilor 1930 până în 1940. Nu s-a întors în România după Al Doilea Război Mondial și a fost unul dintre cei mai importanți membri ai diasporei românești. Prenumele lui este uneori scris ca Matyla. A trăit 84 de ani.

Matila Ghyka, prinţul aventurier, a făcut ocolul pământului şi i-a învăţat proporţiile de aur pe Dali şi Le Corbusier.

Ghyka s-a născut la Iași, fosta capitală a Moldovei, într-o familie de boieri. Mama sa era Maria Ghyka (n. 1860), fiica beizadelei Constantin Ghyka (1828-1874), fiul cel mare al ultimului domnitor al Moldovei înainte de unirea Principatelor, Grigore al V-lea Ghica, și al Ecaterinei (Catița) Balș (1835-1913). Așadar, Matila Ghyka era strănepotul, din partea mamei, al lui Grigore Alexandru Ghica, care ca domnitor al Moldovei a fost denumit Grigore al V-lea Ghica, ultimul domnitor al Moldovei (1854-1856), înainte de Unirea Principatelor Dunărene.

Tatăl său, Matila Costiescu, a fost ofițer, calitate în care a luptat în Războiul de Independență, ca sublocotenent în Regimentul al 3-lea de artilerie. După luptele de la Plevna a fost decorat de țarul Alexandru al II-lea al Rusiei cu Ordinul Sfântul Gheorghe, clasa IV-a.

Fratele vitreg al Mariei era Grigore Ghyka, care l-a adoptat pe Matila în adolescență pentru ca să dobândească titlul de prinț întrucat Matila era strănepotul lui Grigore Alexandru Ghica. Cu toate acestea, o mare parte din averea moștenită de Ghyka a fost prin intermediul familiei Balș a bunicii sale.

Mezalianța dintre Maria Ghyka și Matila Costiescu a fost încheiată în grabă și desfăcută în fapt tot așa, având în vedere că părinții săi au divorțat pe când Matila avea 4 ani. Copilului i s-a dat prenumele tatălui, el fiind numit de la început Matila Costiescu. 

Ca elev, a trăit în Franța, studiind mai întâi la școala Ordinului Salezian din Paris. În septembrie 1891, Matila Ghyka a plecat la Paris cu mama sa, fiind înscris ca intern la școala “Sainte Anne” din Saint Ouen (o suburbie a Parisului) a ordinului catolic Saint François de Sales, scoală de nivel liceal, cu condiția strictă ca să nu fie convertit la catolicism. După un an, Maria Ghika afla că fiul ei trecuse la catolicism. Deși mama sa se instalase la Paris, fiind intern, Matila o vedea de obicei doar în zilele de duminică.

În 1895 s-a hotărât să urmeze o carieră de ofițer de marină și s-a înscris la un colegiu iezuit Colegiul Maritim din Insula Jersey din Insulele Anglo-Normande, unde a devenit interesat de matematică. Colegiul era organizat de călugării iezuiți, care fuseseră obligați să părăsească teritoriul Franței în urma noii legi din 1880 privitoare la laicizarea învățământului francez. Deși situată pe un teritoriu sub administrația coroanei britanice, școala era specializată în pregătirea candidaților pentru o carieră în marina militară franceză. Astfel, pe lângă faptul că școala își urma programa de învățământ pentru examenul de bacalaureat, ea punea accentul pe cursuri solide de matematică, istorie și cultură franceză precum și de limba engleză, discipline esențiale pentru admiterea în Școala Navală.

În 1897, Matila Ghyka a fost admis, la limita minimă de vârstă (avea doar 16 ani), ca elev-aspirant la Școala Navală Franceză din Brest, instituție de rang universitar, transcrisă uneori ca Academia Navală.

La începutul adolescenței, a fost cadet la Academia Navală Franceză din Brest și ultima generație pe vechea navă cu vele Borda. A devenit ofițer cadet al Marinei Franceze și a făcut o croazieră cu o fregată către Caraibe.

De asemenea, a urmat Școala superioară de electricitate din Paris (Promo 1905), unde a studiat ingineria electrică, iar în cele din urmă a studiat la facultatea de drept a Universității Libere din Bruxelles, unde și-a obținut doctoratul cu distincția Magna Cum Laude.

Ghyka a intrat în Marina Română ca ofițer junior, servind mai ales pe Dunăre. A fost, de asemenea, implicat în transportul de canoniere fluviale nou construite de la Uzina Tamisa spre România, pe căile navigabile europene.

În timpul Primului Război Mondial a fost ofițer de legătură al Marinei Române pe crucișătorul rusesc Rostislav, acționând ca director de bombardament de țărm, de-a lungul coastei Mării Negre.

A intrat în serviciul diplomatic în 1909, fiind staționat la Legațiile României la Roma, Berlin, Londra, Madrid, Paris, Viena, Stockholm (în calitate de ministru plenipotențiar) și de două ori din nou la Londra între 1936-1938 și între 1939 și 1940.

Pe 27 noiembrie 1918, s-a căsătorit, la Oratoriul Brompton, cu Eileen O’Conor (1897-1963), fiica lui Sir Nicholas Roderick O’Conor (d. 1908), primul ambasador britanic la Istanbul și Sankt Petersburg, și al lui Minna Margaret Hope -Scott. Eileen aparținea unei ramuri junioare a lui Ó Conchobhair Donn, o dinastie nobilă irlandeză și anterior una dintre cele mai influente și distinse dinastii regale din Irlanda ai cărei membri  fuseseră în vechime regii din Connacht, familia O’Conor deținând tronul Regatului Connacht până în 1475.

În timpul primelor sale misiuni diplomatice la Londra și Paris, prințul Ghyka a fost prezentat de Paul Morand și prințul Antoine Bibesco în cercurile literare engleze și franceze. A devenit prieten cu Marcel Proust și „piéton de Paris” (pieton al Parisului), în sensul unei persoane care cunoaște fiecare colț al unui oraș, chiar și cel mai necunoscut, cu poetul Léon-Paul Fargue. Vizitator frecvent al salonului literar al lui Natalie Clifford Barney, a cunoscut, de asemenea, majoritatea scriitorilor „exilați” americani din anii 1920, dar interesul său principal a fost întotdeauna sinteza matematicii superioare și a poeziei înalte.

După al Doilea Război Mondial, Ghyka a fugit din România comunistă și a fost profesor invitat de estetică în Statele Unite, la Universitatea din California de Sud și la Mary Washington College, Virginia.

Un erudit modest, Ghyka a arătat un interes moderat pentru politică.

Ghyka și-a publicat memoriile în două volume în franceză, Escale ale tinereții mele (Escales de ma jeunesse), 1955 și Fericit cel care, ca Ulise… (Heureux qui, comme Ulysse…), 1956 sub titlul colectiv Culoarea lumii (Couleur du monde).

Ghyka a murit la Londra și i-au supraviețuit fiul său, Prințul Roderick Ghyka, și fiica sa, Prințesa Maureen Ghyka. A fost predecedat de soția sa Eileen, care a murit pe 10 februarie 1963. Atât prințul Matila, cât și prințesa Eileen sunt îngropați în cimitirul Gunnersbury, Londra. Monumentul lor funerar a fost restaurat în 2010 de către istoricul de artă Dr. Radu Varia.

Memoriile sale, publicate în 1956-1957 sub titlul Culoarea lumii, apoi în 1961, sub titlul The World Mine Oyster (Lumea, stridia mea), se încheie cu un mesaj sigur al indestructibilității umanismului. Aceste memorii, se preocupă mai ales de aventurile sale. Din Indiile de Vest până în Persia, pe uscat și pe mare, în război și pe timp de pace, isprăvile lui Matila Ghyka rivalizează cu cele ale lui Sinbad marinarul și călătoriile sale, cu cele ale lui Marco Polo.

S-a remarcat printr-un studiu exhaustiv al numărului de aur căruia i-a dedicat numeroase lucrări.

Estetica matematică

În jurul anului 1900, Ghyka și-a petrecut un an studiind inginerie la École supérieure d’électricité din Paris. Acolo și-a dezvoltat propriile idei matematice despre relația dintre termodinamică și materia vie, parțial sub influența lui Gustave Le Bon. S-a întors la matematică în jurul anului 1920, când au fost publicate teoriile lui Albert Einstein, iar în următorii câțiva ani a dezvoltat idei despre matematica formei, pe care le-a publicat în 1927 sub numele de Estetica proporțiilor în natură și în arte (Esthétique des proportions dans la nature et dans les arts), și le-a revizuit și extins în cel de-al doilea volum Numărul de aur. Riturile și ritmurile pitagoreice în dezvoltarea civilizației occidentale (Le nombre d’or. Rites et rythmes pythagoriciens dans le development de la civilization occidentale) în 1931.

Ghyka a dezvoltat o filozofie personală în care toate ființele vii erau înzestrate cu o energie și funcționau cu un ritm înrudit cu cel al raportului de aur.

Alte lucrări au fost publicate în franceză ca Eseu despre ritm (Essai sur le rythme), 1938, Tur de orizont filosofic (Tour d’horizon philosophique), 1946 și Filosofia și mistica numărului (Philosophie et Mystique du nombre), 1952), iar în engleză ca The Geometry of Art and Life (1946).

În jurul anului 1945, lui Ghyka i s-a oferit un post de profesor invitat la Universitatea din California de Sud din Los Angeles, deoarece președintele universității citise Estetica proporțiilor (Esthétique des proportions), iar acesta a fost urmat în 1947 de o slujbă la Departamentul de Artă al Colegiului Mary Washington, unde și-a predat teoriile estetice personale timp de trei ani. În 1950, s-a întors la soția sa la casa familiei lor din Dublin, iar Manualul său practic de geometrie și design (Practical Handbook of Geometry and Design) a fost publicat în 1952.

Salvador Dalí deținea două exemplare ale cărților lui Ghyka, care au fost citite de regizorul de teatru Peter Brook, care a fost profund influențat de ideile lui Ghyka privind relațiile matematice dintre arta clasică și corpul uman. Singura monografie despre viața și opera sa a apărut în limba română.

Opere principale:

Estetica proporțiilor în natură și în artă (Esthétique des proportions dans la nature et dans les arts), 1927; Numărul de aur, rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea gândirii occidentale (Le nombre d’or, rites et rythmes pythagoriciens dans le développement de la pensée occidentale), 1931; Volumul I: Ritmurile (Tome I : Les Rythmes), ilustrat cu 48 de planșe în afara textului, prefață de Paul Valéry, de la Academia Franceză; Volumul II: Riturile (Tome II : Les Rites); Ploaie de stele (Pluie d’étoiles), 1936, singurul roman pe care l-a scris; Eseu despre ritm (Essai sur le rythme), 1938, publicat în cinci ediții; Tur de orizont filozofic (Tour d’horizon philosophique), 1946; Farmecele cuvântului (Sortilèges du verbe), 1949, prefață de prietenul și admiratorul său Léon-Paul Fargue; O cronologie documentară a istoriei românești din timpurile preistorice până în zilele noastre (A Documentary Chronology of Roumanian History from Pre-historic Times to the Present Day), 1941; Geometria artei și a vieții (The Geometry of Art and Life), 1946, tradus în chineză (2014) și japoneză (2021); Manual practic de compoziție geometrică și design (A Practical Handbook of Geometrical Composition and Design), 1952; Filosofia și mistica numărului (Philosophie et mystique du nombre),1952; Culoarea lumii / Escale ale tinereții mele (Couleur du monde / Escales de ma jeunesse), 1955; Fericit ca Ulise / Fericit cel care, ca Ulise (Heureux qui comme Ulysse), 1956, Premiul Marcelin Guérin Academiei Franceze în 1957; Lumea, stridia mea (The World Mine Oyster), 1961.