Ca şi Virginia, Irlanda de azi, cu mireasma de secol XVIII ce pluteşte încă peste casele ei de ţară, castele, ferme uriaşe ori conace «georgiene», ospitalitatea generoasă a locuitorilor ei, un anume dispreț pentru ordine şi o privire prea pedantă a clipei şi a exigențelor ei, îmi aminteşte de Moldova copilăriei mele unde, ca şi aici, timpul nu conta, unde vecinii de moşie se vizitau ca să pălăvrăgească, să bârfească ore şi zile în şir.
(Curcubeie, vol. II)
Franță, Franță, fără tine lumea ar fi pustie.
(Elegia flagelurilor)
Dacă descompui Grecia, la sfârșit vei vedea că rămân un măslin, o viță de vie și o barcă. Asta înseamnă că, dacă le dublezi, o refaci.
© CCC
Va veni o vreme când acest popor, care n-a fost cunoscut până acum, va fi luat în seamă. Din această ţară, trecută sub tăcere, vor răsuna cântece şi muzică. Neamul acesta va renaşte şi lumea se va mira ca de o minune să afle, în sfârşit, tot ceea ce el posedă din conştiinţa universală.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.