Octave Pirmez

Octave Pirmez, Octave Louis Benjamin Pirmez, 19 apr. 1832 – 1 mai 1883, născut în orașul francofon Châtelet din Valonia (regiunea Châtelineau), în provincia Hainaut, Belgia, scriitor, filozof, poet și eseist belgian de limbă franceză, unul dintre cei mai remarcabili oameni de litere belgieni din perioada imediat anterioară renașterii literare din anii 1880. A trăit 51 de ani.

Lucrările sale constau în principal din colecții de eseuri, scrisori și discuții literare, de exemplu, Maxime și cugetări (Pensées et maximes), 1862 și Ore de filozofie (Heures de philosophie), 1873. Scrierile sale formează o istorie a vieții lui emoționale și dezvăluie o melancolie extremă.

Octave Pirmez era fiul lui Benjamin Pirmez și al lui Irénée Drion. A aparținut unei renumite familii belgiene, iar vărul său, Édouard Pirmez, s-a remarcat prin lucrările sale pe teme literare și politice. Era nepotul lui Jean și Sylvain Pirmez, precum și al lui Louis Troye.

Fiind un gentleman care dispunea de avere personală, Pirmez a dus o viață fără evenimente la Castelul din Acoz (Château d’Acoz), în provincia Hainaut, întrerupându-și sejururile la castelul său doar pentru călătorii de recreere în Franța, Germania și Italia.

Pirmez era un admirator înfocat al romanticilor francezi. Temperamentul său era retras și reflexiv și a fost profund influențat de scriitori francezi precum Jean-Jacques Rousseau și Chateaubriand, a căror melancolie l-a atras, la fel ca și dragostea lor pentru natură.

Pirmez era profund interesat de Michel de Montaigne și Blaise Pascal, a căror influență asupra stilului și conținutului maximelor și notelor sale filozofice este inconfundabilă.

A avut o lungă prietenie cu Félicien Rops, pictor, desenator, ilustrator și gravor belgian. Tânărul Georges Rodenbach, poet și romancier simbolist belgian, a fost unul dintre primii care i-au susținut opera, în special în primul său roman Artă în exil (Art en exil).

În Amintiri pioase (Souvenirs pieux), 1974, Marguerite Yourcenar dedică peste o sută de pagini bărbatului care i-a fost stră-unchiul matern și fratelui lui mai mic Fernand Pirmez (cunoscut sub numele de Remo) care s-a sinucis. Ea îl descrie pe Octave ca pe o figură uitată într-una dintre „cele mai filistine țări ale Europei” și îi aduce un omagiu.

Astăzi, școala municipală din localitatea Lausprelle îi poartă numele.

Opera sa dezvăluie povestea sentimentală a unei vieți și ilustrează o melancolie profundă. A fost supranumit „singuraticul din Acoz”.

Viziunea lui despre om era pesimistă, deoarece considera că rațiunea umană este incapabilă să controleze sentimentele și pasiunile. Semnul distinctiv al operei lui Pirmez este eleganța și puritatea stilistică.

Există puține lucruri care sunt în esență belgiene în scrierile sale, iar tradiția în care a lucrat trecea deja în Franța. Dar, într-o perioadă în care erau foarte puțini autori belgieni importanți, Pirmez a fost unul remarcabil.

Opere principale:

Frunzarele: maxime și cugetări (Les Feuillées: pensées et maximes), 1862; Victor Hugo, 1863; Zile singuratice (Jours de solitude),1869; Rémo; Amintiri ale unui frate (Souvenirs d’un frère),1880; Ore de filozofie (Heures de philosophies), 1881; Scrisori către José  (Lettres à José), 1884, postum.

A scris și în valonă, dar a fost găsit doar unul dintre manuscrisele sale.