Focul vânăt e gonit de vânt,

zările-au uitat să mă mai doară…

de iubire-ntâia oară cânt,

la scandal renunţ întâia oară.

 

Am fost crâng părăginit pe loc

La femei şi votcă dam năvală

Nu-mi mai place azi să beau, să joc,

Să-mi pierd viaţa fără socoteală.

 

E de-ajuns să te privesc tăcut

Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul

Că uitând întregul tău trecut

Tu să nu mai poţi pleca la altul.

 

Tu – mers gingaş, tu surâsul meu,

Dac-ai şti, cu inima-i pustie,

Cum poate iubi un derbedeu

Şi cât poate de supus să fie.

 

Cârciumile le-aş uita pe veci

n-aş mai şti nici versul ce înseamnă

de-aş atinge-aceste braţe reci

şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.

 

Veşnic te-aş urma pe-acest pământ

Departarea mi-ar părea uşoară…

De iubire-ntâia oară cânt

La scandal renunţ întâia oară…

(Focul vânăt)

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.