Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate de George Tărnea

În ochii tăi mă vindec

Şi mă scald,

Ne ţinem, unul altuia,

De cald

Sau noaptea, poate,

Numai de urât…

Eu nu te-ntreb

De unde-ai coborât,

Tu nu mă-ntrebi cât stau

Şi unde plec…

Şi, uite-aşa, trec zilele,

Cum trec,

Şi, uite-aşa, vin nopţile

Cum vin,

Dar dacă încă vreau să te mai ţin,

Din când în când, visând,

Pe braţul meu,

O altă zi se va-ntâmpla mereu

Şi-o altă noapte se va-ntoarce-n noi,

Să ne convingă, totuşi, pe-amândoi,

Cât de frumos e cerul şi de-nalt

Privit, prin somn, cu ochii celuilalt.

(Reflex)

Tu singură îmi afli
Printre cuvinte drumul
Şi-mi vindeci rătăcirea
Grădinilor pustii.
Tu singură îmi aperi
Şi flacăra şi scrumul
Şi toată îndoiala
Tu singură mi-o ştii.

Tu singură, tăcere,
În care pot să caut
Şi ţărmul resemnării
Şi tainice poteci.
Tu singură mă tulburi
Asemeni unui flaut
Şi m-ai putea ucide
Simţind că poţi să pleci.

(Echilibru)

Fluturi pe ziduri,
Rituri sau riduri,
Îngeri pe gânduri,
Scorburi sau scânduri,
Muguri pe ramuri,
Hațuri sau hamuri,
Semn pe iubire,
Mir sau uimire,
Cercuri pe ape,
Stele sau sape,
Pâine pe masă,
Carte sau casă,
Care pe care,
Miere sau sare,
Umbre pe gheaţă,
Clipe sau viaţă,
Rouă pe buze,
Spuze sau scuze,
Nufăr pe umăr,
Nume sau număr,
Viţă sau vină,
Iarbă divină.

(Cap de primăvară)

Nu ca o ploaie cade-n noi iubirea,
Ci ca o boală de sfârşit de veac,
Care-şi găseşte-n sine izbăvirea
Şi nicidecum la voia vreunui leac.

Mi-e greu să-ţi spun acestea între două
Neaşteptate crize de tăceri,
Dar, ce păstrezi în palme, nu e rouă,
Ci agonia zborului de ieri;

Aşa încât, nu înceta să tremuri
Şi lasă-mă, acum, spre asfinţit,
Să te mai ţin în braţe, ca pe vremuri,
De frica unui ţipăt ascuţit

Care va fi şi ultimul, pesemne,
După atât de multe amânări
Şi-n intervalul arderii solemne,
Topi-ne-vom ca două lumânări.

(Căderea iubirii)

E atâta ură

Strânsă între noi,

Sunt atâtea ziduri,

Sunt atâtea ploi.

 

Sunt atâtea visuri

Care ne-au minţit

Şi-o atât de rece

Lamă de cuţit.

 

Tu mai treci prin rouă,

Eu mai dau prin gropi

Şi-s aceleaşi urme

Sub aceiaşi plopi.

 

Dar e-atâta ură

Dincolo de drum

Cât s-ajungă toate

Pulbere şi scrum.

 

Eu mai vin pe-acasă,

Tu mai plângi un an

Şi-s atâtea vorbe

Aruncate-n van.

 

Sunt atâtea lanţuri

Sunt atâtea chei –

Ce mai pot să-ţi dărui,

Ce mai poţi să-mi iei?

(Cântec de dragoste)

Ningea cu flori de iasomii
Și încă mai eram copii
Când ne-a lovit sub cer deschis un fel de moarte
Și-am tot căzut din vis in vis
Până la marele abis
Unde nici gândul nu e-n stare să te poarte
Si-n clipa aceea se năștea,
Din jocul nostru, prima stea,
Înlănțuindu-ne cu dor până departe,
Copii uitați de capul lor,
Cât de ușor pluteau în zbor
Fără să credem că iubirea nu ne vrea.

Fostele iubiri, simple amintiri,
Strânse-ntr-un album,
Mă-nsoțesc și-acum prin lume,
Dar pustiu ar fi dacă într-o zi
Fără iubire lângă tine m-aș trezi.

Nici nu mai știu pe unde ești,
Cum te-ai numit, cum te numești
Și pentru cine mai suspini în așteptare.
Sunt pline viețile de spini
Și-ai scăpătat printre lumini
Deși pe nimeni n-am iubit așa de tare.
Au fost odată două stări
Care-nălțau din joacă scări,
Să dea o fugă peste zări până la soare,
Copii frumoși, îndrăgostiți,
Păream pe veci înlănțuiți
Fără să credem că iubirea nu ne vrea.

(Fostele iubiri)

Fostele iubiri – interpret Ștefan Hrușcă

Prea multe păsări cardinale

Între iluzii se rotesc,

Contaminînd cu ascensoare

Misterul nostru pămîntesc.

 

Îmbătrînim de fericire

Într-o mansardă fără flori

Dresînd păpuşi fără adresă

Pentru serbările din zori.

 

Visăm frumos aceeaşi moară

Ascunsă-n tragicul bufon

Şi măcinăm aceleaşi lacrimi

Când dau părinţii telefon.

 

Sîntem lucizi pînă la sînge,

Nedespărţiţi pînă la cer

Şi nici nu ştiu după iubire

Ce se cuvine să-ţi mai cer.

 

E prea frumos la tine-n suflet,

E prea tîrziu la mine-n gînd,

Împărtăşim aceeaşi taină,

Dar nu se ştie pînă cînd.

 

Cuvintele îşi pierd căldura

Într-un sărut de protocol

Şi tot mai vinovate păsări

Dau eşafoadelor ocol.

 

Sub fruntea mea se face noapte,

În ochii tăi se face zi

Şi renunţăm să mai cunoaştem

Ce stele ne-ar putea păzi.

 

Pecetluim cu definiţii

Aceste stranii convorbiri,

Rememorînd la despărţire

Balada blondelor iubiri.

(Balada blondelor iubiri, vol. Înalta fidelitate, 1977)

Viaţa fiecăruia dintre noi nu este decît o mai scurtă sau o mai lungă Trecere: de la o zi la alta, de la un an la altul, de la o vîrstă la alta.

Din loc în loc împodobim această Trecere cu nume de Sărbători, unele doar ale noastre, altele ale tuturor…

Măcar atunci, cînd peste sufletele noastre trece în zbor cîte o Pasăre nemuritoare, să încercăm să fim mai buni unii cu alţii, mai apropiaţi unii de alţii, mai fericiţi, mai bucuroşi, mai omenoşi împreună.

Măcar atunci, cînd peste amintirile noastre se-aşterne roua unui Timp Nou, să ne gîndim că doar Iubirea ne poate face Trecerea mai uşoară, mai frumoasă, mai adevărată şi, de ce nu, mai înaripată.

La jumătatea nopţii

Vom desena cu fluturi

Oglinzi tremurătoare

De spaţiu efemer

Şi adunînd lumina

Sub sfoara unei ciuturi

Ne vom topi de sete

Alunecînd spre cer

 

În carnea ta luceferi

Vor înflori femeie

Rememorînd căldura

Unui sărut răpus

Şi prin adînca rouă

A mărilor lactee

Rănindu-mă cu flăcări

Te voi veghea supus.

(Înalta fidelitate)

Nu-i diamantul marea-ncununare

Ci lacrima pe care o culeg

Din geana ta, și încă nu-înțeleg

Ce te-a putut răni atât de tare.

 

Fără durere visul nu-i întreg,

Nici plânsul, zâmbet, fără alinare

Și nici un fel de importanță n-are

După trezirea ta, cu ce m-aleg.

 

Cât timp te pot simți supusă mie

Și încă-i noapte, și ți-e somn, și-i cald,

Străbat în gând întreaga veșnicie

 

Și-ntr-un ocean de liniște mă scald

Veghindu-te cu dragoste mai vie

Decât pe vremuri, stema, un herald.

(Cât timp te pot simți supusă mie)

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.