Citate de George Tărnea

Frumoase zile, praf şi, plină De-azur, o boltă de lumină, Pereţi aprinşi, lungi seri; nimic Din verde: doar o purpurie Răsfrângere mai vrea să fie Prin pomi cu negre crengi, un pic!   Frumoasa vreme mă apasă, Dar numai după-o zi ploioasă, În roz şi verde, ca-n tablou, Suava primavară-apare, Ca nimfa care, zâmbitoare, Din apă iese, ca din ou. (Aprilie)

Treptat, nopţile se încălzeau. În bezna lor adâncă și umedă se simțea munca creatoare și nevăzută a naturii. (Olesia, cap. IV)

Nu iubi primavara, ci infatisarea unei anumite flori in care primavara s-a inchis; nu iubi dragostea, ci pe cel in care dragostea se intruchipeaza.

În ochii tăi mă vindec Şi mă scald, Ne ţinem, unul altuia, De cald Sau noaptea, poate, Numai de urât... Eu nu te-ntreb De unde-ai coborât, Tu nu mă-ntrebi cât stau Şi unde plec... Şi, uite-aşa, trec zilele, Cum trec, Şi, uite-aşa, vin nopţile Cum vin, Dar dacă încă vreau să te mai ţin, Din când în când, visând, Pe braţul meu, O altă zi se va-ntâmpla mereu Şi-o altă noapte se va-ntoarce-n noi, Să ne convingă, totuşi, pe-amândoi, Cât de frumos e cerul şi de-nalt Privit, prin somn, cu ochii celuilalt. (Reflex)

Primavara este “dimineata anului”. (Micul filosof de buzunar) © CCC

În anul acela, primăvara a început devreme şi pe neaşteptate, ca totdeauna în Polesie. Pe ulițele satelor au pornit să gâlgâie pârâiaşe cafenii, scânteietoare, spumegând furioase în jurul bolovanilor din cale şi ducând repede cu ele aşchii şi pene de gâscă. În băltoacele uriașe se oglindea cerul albastru, pe care pluteau, rostogolindu-se, nori albi şi rotunzi. Streşinile au pornit să cânte. Vrăbiile gureşe, adunate în stoluri pe sălciile de lângă drum, ciripeau asurzitor. Pretutindeni se simțea clocotul voios şi nestăpânit al vieţii. (Olesia, cap. IV)

Nici o iarnă nu durează o veșnicie; nici unei primăveri nu îi trece rândul. © CCC

Primavara este inevitabila. © CCC

Pământul râde în flori. © CCC

Zăpada se topise. Doar prin vâlcele şi prin crânguri umbroase mai rămăseseră câteva petece murdare, mâncate de apă. De sub omăt apăruse pământul gol, umed și cald, odihnit peste iarnă, plin de sevă proaspătă şi de dorul unui nou rod bogat. Peste ogoarele negre unduia un abur uşor, umplând văzduhul cu mireasma pământului dezghețat, mireasma aceea proaspătă, pătrunzătoare, îmbătătoare a primăverii, pe care chiar și în oraş o recunoşti din sute de alte mirosuri. Mi se părea că o dată cu mirosul acesta mi se strecoară în suflet şi tristeţea primăverii, tristeţe dulce şi gingaşă, plină de aşteptări şi presimțiri nelămurite, o tristețe poetică, ce te face să vezi toate femeile — frumoase şi care e totdeauna amestecată cu o uşoară părere de rău pentru primaverile din trecut. Treptat, nopţile se încălzeau. În bezna lor adâncă și umedă se simțea munca creatoare și nevăzută a naturii. (Olesia, cap. IV)

Asa cum aprilie reinnoieste gradina in floare, cea mai frumoasa floare a inflorit in inima ta. (Ruy Blas) © CCC

Fluturi pe ziduri, Rituri sau riduri, Îngeri pe gânduri, Scorburi sau scânduri, Muguri pe ramuri, Hațuri sau hamuri, Semn pe iubire, Mir sau uimire, Cercuri pe ape, Stele sau sape, Pâine pe masă, Carte sau casă, Care pe care, Miere sau sare, Umbre pe gheaţă, Clipe sau viaţă, Rouă pe buze, Spuze sau scuze, Nufăr pe umăr, Nume sau număr, Viţă sau vină, Iarbă divină. (Cap de primăvară)

Când liliacul a înflorit ultima dată în curte Și luceafărul a răsărit devreme pe cerul vestic, în noapte, Am plâns și voi mai plânge de câte ori se va întoarce primăvara. © CCC

Aprilie face floarea, iar mai are onoarea. sau Luna aprilie produce floarea, iar luna mai are onoarea (de a o face să-nflorească). Proverb italian Aprile fa il fiore, E maggio ne ha l'onore. © CCC

Suave astenii de primăvară și cugetarea-ntr-un impas difuz și verb rotund ca un sigil în ceară abia ghicit și dulce la auz.   Prin vârstă iarăși iezere alpine privind, spre cer, orbite de lumini - Poetul vă previne: vremea vine până și-n cer să fim printre vecini.   Venim cu sentimentul primăverii acut, în toți, uitând că ore bat. Genealogic arbori, merii, perii ne smulg din vârsta timpului uscat.   Acum pe umeri ridicăm lumina și ducem orele, distrați pe mâini. Albi de nesomn suntem precum hermina și străvezii de parc-am fi fântâni, și străvezii de parc-am fi fântâni. (Sentimentul primăverii)

La jumătatea nopţii Vom desena cu fluturi Oglinzi tremurătoare De spaţiu efemer Şi adunînd lumina Sub sfoara unei ciuturi Ne vom topi de sete Alunecînd spre cer   În carnea ta luceferi Vor înflori femeie Rememorînd căldura Unui sărut răpus Şi prin adînca rouă A mărilor lactee Rănindu-mă cu flăcări Te voi veghea supus. (Înalta fidelitate)

Cu o floare nu se face primăvară.

Nu-i diamantul marea-ncununare Ci lacrima pe care o culeg Din geana ta, și încă nu-înțeleg Ce te-a putut răni atât de tare.   Fără durere visul nu-i întreg, Nici plânsul, zâmbet, fără alinare Și nici un fel de importanță n-are După trezirea ta, cu ce m-aleg.   Cât timp te pot simți supusă mie Și încă-i noapte, și ți-e somn, și-i cald, Străbat în gând întreaga veșnicie   Și-ntr-un ocean de liniște mă scald Veghindu-te cu dragoste mai vie Decât pe vremuri, stema, un herald. (Cât timp te pot simți supusă mie)

În martie, iarna ezită și primăvara înaintează. Ceva ezită și ceva înaintează și în noi. (Forma unui an) © CCC

A venit primavara: cum, nimeni nu stie. (Cantece noi) © CCC