În ochii tăi mă vindec
Şi mă scald,
Ne ţinem, unul altuia,
De cald
Sau noaptea, poate,
Numai de urât...
Eu nu te-ntreb
De unde-ai coborât,
Tu nu mă-ntrebi cât stau
Şi unde plec...
Şi, uite-aşa, trec zilele,
Cum trec,
Şi, uite-aşa, vin nopţile
Cum vin,
Dar dacă încă vreau să te mai ţin,
Din când în când, visând,
Pe braţul meu,
O altă zi se va-ntâmpla mereu
Şi-o altă noapte se va-ntoarce-n noi,
Să ne convingă, totuşi, pe-amândoi,
Cât de frumos e cerul şi de-nalt
Privit, prin somn, cu ochii celuilalt.
(Reflex)
Primavara este “dimineata anului”.
(Micul filosof de buzunar)
© CCC
În anul acela, primăvara a început devreme şi pe neaşteptate, ca totdeauna în Polesie. Pe ulițele satelor au pornit să gâlgâie pârâiaşe cafenii, scânteietoare, spumegând furioase în jurul bolovanilor din cale şi ducând repede cu ele aşchii şi pene de gâscă. În băltoacele uriașe se oglindea cerul albastru, pe care pluteau, rostogolindu-se, nori albi şi rotunzi. Streşinile au pornit să cânte. Vrăbiile gureşe, adunate în stoluri pe sălciile de lângă drum, ciripeau asurzitor. Pretutindeni se simțea clocotul voios şi nestăpânit al vieţii.
(Olesia, cap. IV)
Nici o iarnă nu durează o veșnicie; nici unei primăveri nu îi trece rândul.
© CCC
Primavara este inevitabila.
© CCC
Pământul râde în flori.
© CCC
Zăpada se topise. Doar prin vâlcele şi prin crânguri umbroase mai rămăseseră câteva petece murdare, mâncate de apă. De sub omăt apăruse pământul gol, umed și cald, odihnit peste iarnă, plin de sevă proaspătă şi de dorul unui nou rod bogat. Peste ogoarele negre unduia un abur uşor, umplând văzduhul cu mireasma pământului dezghețat, mireasma aceea proaspătă, pătrunzătoare, îmbătătoare a primăverii, pe care chiar și în oraş o recunoşti din sute de alte mirosuri. Mi se părea că o dată cu mirosul acesta mi se strecoară în suflet şi tristeţea primăverii, tristeţe dulce şi gingaşă, plină de aşteptări şi presimțiri nelămurite, o tristețe poetică, ce te face să vezi toate femeile — frumoase şi care e totdeauna amestecată cu o uşoară părere de rău pentru primaverile din trecut. Treptat, nopţile se încălzeau. În bezna lor adâncă și umedă se simțea munca creatoare și nevăzută a naturii.
(Olesia, cap. IV)
Asa cum aprilie reinnoieste gradina in floare, cea mai frumoasa floare a inflorit in inima ta.
(Ruy Blas)
© CCC
Fluturi pe ziduri,
Rituri sau riduri,
Îngeri pe gânduri,
Scorburi sau scânduri,
Muguri pe ramuri,
Hațuri sau hamuri,
Semn pe iubire,
Mir sau uimire,
Cercuri pe ape,
Stele sau sape,
Pâine pe masă,
Carte sau casă,
Care pe care,
Miere sau sare,
Umbre pe gheaţă,
Clipe sau viaţă,
Rouă pe buze,
Spuze sau scuze,
Nufăr pe umăr,
Nume sau număr,
Viţă sau vină,
Iarbă divină.
(Cap de primăvară)
Când liliacul a înflorit ultima dată în curte
Și luceafărul a răsărit devreme pe cerul vestic, în noapte,
Am plâns și voi mai plânge de câte ori se va întoarce primăvara.
© CCC
Aprilie face floarea, iar mai are onoarea.
sau
Luna aprilie produce floarea, iar luna mai are onoarea (de a o face să-nflorească).
Proverb italian
Aprile fa il fiore, E maggio ne ha l'onore.
© CCC
Suave astenii de primăvară
și cugetarea-ntr-un impas difuz
și verb rotund ca un sigil în ceară
abia ghicit și dulce la auz.
Prin vârstă iarăși iezere alpine
privind, spre cer, orbite de lumini -
Poetul vă previne: vremea vine
până și-n cer să fim printre vecini.
Venim cu sentimentul primăverii
acut, în toți, uitând că ore bat.
Genealogic arbori, merii, perii
ne smulg din vârsta timpului uscat.
Acum pe umeri ridicăm lumina
și ducem orele, distrați pe mâini.
Albi de nesomn suntem precum hermina
și străvezii de parc-am fi fântâni,
și străvezii de parc-am fi fântâni.
(Sentimentul primăverii)
La jumătatea nopţii
Vom desena cu fluturi
Oglinzi tremurătoare
De spaţiu efemer
Şi adunînd lumina
Sub sfoara unei ciuturi
Ne vom topi de sete
Alunecînd spre cer
În carnea ta luceferi
Vor înflori femeie
Rememorînd căldura
Unui sărut răpus
Şi prin adînca rouă
A mărilor lactee
Rănindu-mă cu flăcări
Te voi veghea supus.
(Înalta fidelitate)
Cu o floare nu se face primăvară.
Nu-i diamantul marea-ncununare
Ci lacrima pe care o culeg
Din geana ta, și încă nu-înțeleg
Ce te-a putut răni atât de tare.
Fără durere visul nu-i întreg,
Nici plânsul, zâmbet, fără alinare
Și nici un fel de importanță n-are
După trezirea ta, cu ce m-aleg.
Cât timp te pot simți supusă mie
Și încă-i noapte, și ți-e somn, și-i cald,
Străbat în gând întreaga veșnicie
Și-ntr-un ocean de liniște mă scald
Veghindu-te cu dragoste mai vie
Decât pe vremuri, stema, un herald.
(Cât timp te pot simți supusă mie)
În martie, iarna ezită și primăvara înaintează. Ceva ezită și ceva înaintează și în noi.
(Forma unui an)
© CCC
A venit primavara: cum, nimeni nu stie.
(Cantece noi)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.